60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 72

Am tâmpit de când am aflat că niște personalități chiar au existat, așa că nu mă pot abține din a le introduce pe aici.

Doi ani mai târziu

Ora 07:30

Simt un sărut pe frunte și după un „Trezirea, iubire". Îl sărut încă semi adormit și simt că aș pute adormi la loc chiar acum. Aș putea adormi cu el în brațele mele până ne-ar da cineva forțat jos din pat. Când îmi deschide ochii, îi văd zâmbetul de dimineață și-l mai sărut o dată înainte să ne dăm jos din pat. Intrăm în bucătărie și începem să mâncăm, după masă mergem să ne schimbăm și pornim spre birou. Ajungăm în câteva minute și intrăm în biroul nostru.

Am deci acum un an și jumătate să mă alătur lui Nathan. L-am întrebat de mai multe ori dacă e sigur că vrea să mă aibă pe cap zi și noapte, a râs, a râs că am zis o asemenea prostie și m-a introdus imediat în firmă. Lucrăm cot la cot și așa avem mai mult timp și pentru noi. N-aș fi crezut că relația dintre noi să ajungă la doi ani, dar mă bucur și mă simt mai fericit ca niciodată.

-Luăm prânzul în oraș? întreabă și-l aprob.

Îl prind de fund atunci când se întoarce cu spatele la mine și-mi zâmbește pervers înainte să se așeze pe scaun. Mă așez pe scaunul din fața sa și ne începem treaba. Îmi aruncă priviri fugare, la fel făcând și eu. Ne-o tragem mai rat decât înainte, dar asta nu face decât să crească tensiunea sexuală dintre noi și să ne dorim mai mult.

Ora 13:00

Ne comandăm de mâncare și ne facem mai comozi în scaune. Vorbim despre ce să facem după ce terminăm treaba pe ziua de azi și ajungem la concluzia că un somn e cea mai bună variantă și poate ajungem mai devreme la birou mâine.

Nu ne-au schimbat banii, doar e mult de muncă pentru a ține o firmă de genul în picioare și trebuie să fim mereu prezenți acolo, e complicat, dar mie îmi place să am mintea ocupată.

-Vrei o vacanță în Tailanda? întreabă sarcastic și-i intru în joc.

-Da, iubire, stai să caut loc de cazare. 5 stele, nu?

-Logic, nu ne coborâm noi la săracii ăștia.

Îmi dau ochii peste cap și-i zic că tata vrea să-mi prezinte pe cineva. Reacția lui, la fel ca a mea, este „încă o nebună?". L-am întrebat asta și-a zis că e normală femeia. Și Valentina părea normală, dar acum vedem. Dacă nu zice că avem boli mintale, atunci este cu un pas mai aproape în a o simpatiza.

-Ți-a zis cum o cheamă? întreabă curios.

-Ceva Karina Watkins. Parcă a zis ceva și de-o fiică, Amelia.

Îl văd cum se albește la față la auzul nunelor și-l întreb dacă e bine. Îmi răspunde afirmativ și mă întreabă câți ani are fata.

-17-18, de ce? Nathan, ești alb la față, te simți bine? întreb îngrijorat.

Răspunde din nou că e bine și începe să mănânce atunci când primim mâncarea. Mai insist cu întrebări, dar schimbă subiectul și ajungem să vorbim despre Florin și Emy. Omul ăsta știe să se scoată din situații de genul!

Ora 18:30

Intrăm în casă și imediat sunt luat în brațe de către o femeie. Parcă zicea că e normală. Decid să par prietenos și-i răspund la îmbrățișare apoi intrăm în bucătărie. Îi analizez reacțiile lui Nathan și observ cum o privește pe Amelia într-un mod care-mi arată c-o imploră să tacă. Ce se întâmplă aici?

Ne așezăm la masă și începem să discutăm diferite chestii. Aici este și Eric și nu pot ignora modul în care el îl imploră pe Nathan să vorbească. Ce am ratat? Femeia asta pare că și ea știe mai multe decât eu, iar asta nu-mi place abdolut deloc. Mă uit la tata și mă mai liniștesc, sau nu, când văd că și el observă privirile celor 4 și este confuz, poate chiar mai tare decât eu.

-Amelia, s-a întâmplat ceva? întreabă confuz tata.

-Ce? Nu, nimic, răspunde și începe să mănânce.

-E delicioasă mâncarea, Filip mi-a spus că e a ta rețeta. Gătești? întreabă curioasă femeia.

-Da, răspund simplu și-l întreb pe tata din priviri dacă i-a spus chestiile care s-au întâmplat.

Începem să vorbim pe diferite subiect și încerc să ju mă gândesc la privirile ciudate ale lui Nathan, Amelia, Karina și Eric. Nu-mi place să știu că-mi ascunde ceva, dar nici nu știu cum să-l întreb.

Ora 21:30

-Nathan, te simți bine? întreb îngrijorat atunci când realizez că stă și se uită pe tavan.

Nu răspunde, nu mă bagă în seamă, nu-mi place. Mă urc pe el și-l forțez să mă privească. Mai repet întrebarea și șoptește că este bine.

-Nathan, am văzut ce priviri ciudate îi arunca-i Ameliei, nu te cred că ești bine, poți vorbi cu mine, așa merge treaba într-un cuplu.

-Sunt bine, nu știu despre ce priviri vorbești, dar eu sunt bine. Mi-e somn, hai să dormim.

Mă dă jos de pe el, mă ia în brațe și adoarme. Sau, mă rog, stă cu ochii închiși.

Ce ar trebui să interpretez? Mă îngrijorează taribil că mă ia de prost, că nu-mi spune dacă o știe de undeva pe Amelia. Până și Eric știe care e faza și mie nu-mi spune. M-am simțit ca ultimul prost la cină, cred că la fel și tata.

11 septembrie. Futu-l pe cel care a inventat ziua asta! Adio. Eu mă arunc pe geam.