60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 13

Ora 07:30

-Iulian, încă un plic. Spune tata și mi-l înmânează. Îi mulțumesc și mă așez la masă.

Încep să mănânc, refuzând să sflu ce au scris și acum. Nu vreau să știu dacă i-am enervat mai tare sau dacă mă vor lăsa în pace. N-aș mai vrea să știu nimic despre ei, dar soarta nu e de partea mea.

Mă uit la plic și citesc cu atenție ce scrie pe el "Primul". Asta nu-mi indică nimic din ce ar putea fi în interior, e doar un numerar cardinal. Doar nu fac un fel de vănătoare de indicii pentru ceva... 

Dragă Niciodată Supusul Nostru, 

Am convenit de comun acord să terminăm cu șarada asta, așa că vom trece la subiect. Nu ne pasă cine ce știe atât timp cât nu se duce cu informațiile respective la poliție sau nu le postează online. 

Ce ne interesează pe noi este un anumit obiect. Nu e greu ce vrem ca tu să faci, dar ai un timp limită, pe care ți-l vom spune la finalul scrisorii. Acesta este primul indiciu pentru a-l găsi și a ni-l aduce nouă. Acolo unde unii mor, iar alții se nasc, în fața sa, într-un tufiș. Sperăm să te grăbești pentru că nu avem toată ziua. De fapt, tu n-ai toată ziua. 

Ai auzit vreodată că "13" este număr cu ghinion? Azi este întâi iulie, deci ai fix 13 zile pentru a ne aduce ceea ce vrem. Să nu afle nimeni, nici măcar Jonathan, Florin sau Oliver. NIMENI. Știi prea bine ce putem face dacă implici și pe altcineva. Ai grijă ce faci, Iulian. 

Primul indiciu

Își bat joc de mine?! Nu mă liniștește absolut deloc că au zis că nu le pasă cine ce știe, au urmărit-o pe blonsă, iar asta înseamnă că-i urmăresc pe toți cei pe care-i știu. Dacă știu de existența lui Mikey? Deja m-a luat panica. 

Împăturesc scrisoarea la loc și-o pun în plic, iar acesta ajunge în buzunarul de la pantalonii mei. Îmi reiau micul-dejun, ignorând privirile curioase și confuze ale adulților. Nathan se uită doar la mâncarea lui, probabil prins în gândurile sale sau poate că nu-i pasă ce se întâmplă cu mine. 

Ora 11:30

-Pari distra, ești bine? Îi aud întrebarea lui Mikey și tresar când îi simt mâna caldă peste a mea. Dau afirmativ din cap și-l sărut.â

De azi-dimineață până acum, tot ce-am făcut a fost să mă gândesc la ce să fac. Nu pot să le spun băieților, iar eu trebuie să le caut un obiect care nici nu știu cum arată. Mă disperă oamenii ăștia, dar trebuie să fac asta dacă vreau să mă lase în pace. Sper să nu mai am de aface cu ei după asta.

-Azi ai antrenament de box, nu? Întreb pentru a fi sigur, iar acestă dă afirmativ din cap. Vrei să perticipe și iubitul tău? Acesta stă puțin pe gânduri și dă negativ din cap. De ce? 

-Pentru că mă vei distrage. Răspunde el și mă sărută. 

Îl prind de mijloc, trăgându-l mai aproape de mine. Începem să mâncăm prânzul la același restaurant la care mergem zilnic și chiar cred că a devenit o obișnuiță să iau prânzul în oraș. Prefer să stau cât mai departe de acasă și, automat, departe de Nathan. 

-Hei. Hei. Hei. Am găsit ceva. Tresar când îi aud vocea lui Florin și după-l văd că se așază în fața noastră. Bună, Mikey. Spune, iar acesta îl salută înapoi cu o mișcare din cap.

-Ce ai găsit? Întreb confuz și cu speranța că m-au ascultat, dar scoate un plic pe care scrie "șantaj". OK. Ce zici s-o lași baltă? Mi-au răspuns, iar acum totul e în regulă. Spun printre dinți, încercând să nu mă uit Mikey. Știu că e confuz și vrea explicații, dar chiar nu știu ce să-i spun.