ziua 4

223 19 3
                                    

Ora 05:38

Îmi aud telefonul sunând, iar toată starea mea de bine se duce departe. Mă ridic încet și-mi caut telefonul. Îl găsesc după vreo cinci minute, dar apelul s-a terminat de mult. E 5 40 DIMINEAȚA! Cine sună la ora asta?!

-S-a întâmplat ceva? Întreabă Jonathan și-i răspund negativ.

Mă uit să văd cine m-a sunat, iar acela este un număr privat, deci a fost o glumă proastă. Strâng telefonul în pumn, fiind obosit și doar de asta n-aveam chef, dar ecranul luminează din nou și-i răspund. Nu zice nimic.

-Oricine ai fi, crede-mă că pot să-ți fac mai mult rău decât un apel telefonic. Nu mai suna. Zic calm și închid apelul, dar sună din nou și-i răspund.

-Dă-ți telefonul pe silențios și hai înapoi în pat. Mă îndeamnă Jonathan și-l ascult.

Acum să sune de câte ori o vrea, chiar nu-mi pasă.

Ora 09:30

Intru în casă chiar când îi trimit un mesaj Biancăi legat de situația dintre noi. I-am zis frumos că nu sunt interesat de-o relație, iar aceasta mi-a răspuns aproape instant cum că mi-a înțeles motivele. Motivul real fiind că sunt gay, dar nu mai contează.

-Unde ai fost azi-noapte? Tresar când îi aud întrebarea lui Nathan și-l ignor mai departe, dar asta nu pare să-i placă că se așază în fața mea.

Își duce o mână pe gâtul meu, dar nici nu trebuie să mă gândesc la ce-a văzut pentru că deja știu. Îl voi omorî pe Jonathan.

-Cu o fată. Zic simplu și vreau să plec, dar mă oprește.

-Eu te-am sunat pe la cinci cu număr privat. N-ai fost cu nicio fată. Îmi zice calm cu privirea încă pe semnul de pe gâtul meu.

El a fost?! Sunt mort. S-a prins că sunt gay, minunat! Vreau să plec, dar mă oprește din nou. Preferam să facă mișto de mine, reacția pe care o are acum chiar mă sperie. Ce-i trece prin cap oare? Nici nu vreau să știu.

-Ești...? Întreabă nesigur, dar nu mai apucăm să zicem ceva că tata iese din bucătărie.

-Bună, băieți, despre ce vorbeați? Întreabă acesta, iar eu mă uit la Nathan cu speranța să tacă.

-Despre... Începe el și se uită la mine, apoi continuă: Despre nimic important. Când plecați la serviciu? Schimbă subiectul și se apropie de tata.

Nu știu dacă își dă seama cât bine a făcut că nu i-a spus, dar tot n-o să-i mulțumesc vreodată pentru asta. N-am vorbit niciodată cu tata despre comunitatea LGBT, deci n-am de unde știi că e ok cu asta, dar tot nu vreau să aflu.

Ora 10:00

E frumos să fii singur în casă, poți face ce vrei tu, iar în cazul meu, eu voi pregăti o surpriză pentru Nathan.

Merg în bucătărie, iau câteva ligheane și scot din frigider câteva alimente, care sigur n-ar merge împreună și care miros oribil dacă nu-s în frigider.

După vreo 15 minute, am obținut patru ligheane cu mai multe alimente amestecate. Merg în living și iau mai multe produse de curățenie a casei, apoi alte produse pentru haine și le amestec pe toate.

Urc la etaj cu ele, în camera lui Nathan. Răstorn jumătate dintr-unul sub pat, restul în cadă, iar de aici, găsesc eu unde să le răstorn.

Ora 11:00

Am terminat de spălat și ultimul recipient folosit, iar acum pun totul la locul lui. Sincer, am o frică pentru când va vedea ce am făcut. Nu de alta, dar să nu-i scape ceva că-l omor, asta după ce mă va omorî tata.

60 De Zile (BoyxBoy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum