60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 49

Ora 06:30

Se aude ușa de la camera mea că se deschide și-mi ridic capul din monitorul laptopului. Tata. Se așază la marginea patului și mă privește tăcut câteva clipe înainte să spună:

-E ceva între tine și Nathan?

Rămân șocat. Poate doar ură. Ură din partea amândurora, dar din motive diferite. I-a spus ceva Eric? Mă supăr rău dacă el a spus ceva cuiva. E complet greșit ce simt și n-am chef să fie situația asta mai ciudată decât e deja.

-Nu. De unde asta? întreb confuz.

-Se observă o tensiune ciudată între voi, se justifică el.

Despre ce tensiune tot vorbesc? Ei observă și eu nu? E clar, ori eu sunt nebun ori ei. N-am cum să nu observ tensiunea asta care cică e foarte vizibilă.

-Cred că ți se pare.

-Serios? Bine, fie ca tine, zice pe un ton care îmi arată că nu mă crede.

-Dacă ar fi ceva între noi, ți-aș fi spus, îl mint pe față și nici nu mă crede.

Nu i-aș spune, logic. Cine ar spune așa ceva? E mai greșit decât uciderea lui Cristi.

Ușa se deschide, iar Nathan nu putea apărea într-un moment mai prost. Își mută privirea de la mine la tata și nimic altceva.

-Mai vrei o sticlă de alcool ca să mă lași în pace? întreb cu sarcasm în voce.

-Voiam să-ți mulțumesc pentru că mi-ai adus acel dosar, spune cu privirea pe tata și continuă: Bea tu, acolcoolicule.

Închide ușa după asta lăsându-mă cu tata. Acum sigur nu va mai crede nimic nici dacă va fi real. Cum se face că Nathan apare doar în cele mai proaste momente din lume? Nu putea să vină pe la un 5 dimineața? Acum tata sigur îmi va pune mai multe întrebări.

-Nathan mi-a spus că i-ai refuzat propunerea de a lucra pentru el, schimbă, sper, tata subiectul.

-Să lucrez pentru el e crimă curată, zic amuzat și închid laptopul.

-Bine, cum zici tu.

Iese din cameră lăsându-mă să respir liniștit. Nu știu ce-a fost asta, dar sigur nu mai vreau să trec prin asta încă o dată. Nici nu vreau să mă gândesc ce are în minte tata. Poate chiar crede ce m-a întrebat sau poate doar mă testa. Habar n-am, dar clar voi sta mult mai departe de Nathan.

Ora 11:30

-Nu ți-ai comandat nimic? întreabă Marko când se așază pe scaunul din fața mea.

-Nu mi-e foame, zic pe un ton neutru.

-De ce ai vrut să ne întâlnim atât de rapid?

-De ce ai vrea tu să mă ajuți?

Se blochează și chiar am impresia că nu se aștepta la întrebare asta din partea mea. Își trece agitat mâna prin păr și începe să se joace cu degetele.

-Vrei să-l impresionezi pe Eric? întreb și-mi ridic o sprânceană când răspunde negativ.

-Bine, da, se dă bătut și după mă întreabă ce vreau.

Începem să vorbim ce vreau și-mi spune că se rezolvă imediat. Aparent, singura lui condiție este să nu-i spun lui Eric că-l place și-n alt mod înafară de fizic, dar nici n-aceam de gând.

-Ești sigur că ei sunt? întreabă cu privirea în laptopul meu.

Îl privesc ironic și-l apelez pe Oliver. Îi zic ce să caute, iar în câteva secunde primesc confirmarea că ei sunt gaborii care se ocupă de dispariția lui Cristi. Eu nu vreau să fiu pe vreo pagină de aici, iar dacă nu sunt eu, nimeni pe care cunosc nu va fi. Să caute mai departe cai verzi pe pereți că mie nu-mi pasă.