1
Nicholas vâră dezamăgit telefonul în buzunar, după ce, pentru a șasea oară, apelul său a fost respins.
— Sigur s-a întâmplat ceva, concluzionează el.
Ceilalți tac, neștiind ce să spună. Într-un final, vocea Rebeccăi răsună pe fundal:
— Vom considera că ne-a trădat.
— Așa, pur și simplu? se revoltă Ranela, încruntându-se.
— Îmi pare rău, dar știi cum se spune. Trebuie să sperăm la ce e mai bine, dar să ne așteptăm la ce e mai rău, i-o taie femeia Gardian. Nu putem risca să ne încredem în el și să ne trădeze, așa cum a făcut-o și fratele lui.
— Dar, dacă, într-adevăr, i s-a întâmplat ceva și noi nu acționăm,...
— Ghinion, atunci! o repede Rebecca. Te simți în stare să îți pui viața în mâna unui om care te poate trăda, scumpo?
Ranela tace, dar tot nu renunță la convingerile sale. Dacă nu ar avea atâtea pe cap, ar investiga ea singură așa-zisa dispariție a lui Paul Young. Dar, în acest moment, trebuie să se gândească la un antidot sau o vrajă pentru doamna Ruth. Altfel, riscă să se trezească în mijlocul unei anchete a poliției, iar cei din afară nu ar trebui să fie incluși în treburile vrăjitoarelor.
Vrăjitoare...
— Asta e! tresare ea, făcându-i pe ceilalți să o privească într-un mod confuz. Voi aveți vrăjitori în familia voastră. Nu ne pot ajuta?
Nicholas, alături de mama sa, fac schimb de priviri. După o tăcere de scurtă durată, Nicholas spune:
— Da, verișorul tatălui meu, Oliver Young, alături de fiica sa, sunt vrăjitori.
— Perfect! intervine, într-un final, Arnold Hyde, care, până acum, a preferat să stea și să asculte doar.
— Dar avem o problemă, le taie Rebecca din elan. Ați uitat că suntem fugari de la bază? Dacă familia Young este de partea lui Alistair, atunci nu avem șanse prea mari.
— Dar poate că nu sunt, insistă Ranela.
— Tu chiar nu ai pic de instinct de conservare! se răstește femeia. Încetează să mai arunci în toate părțile cu idei ce ne pot sfârși viețile!
— Hai să ne calmăm, vorbește Arnold. Ranela, nu putem face noi vraja? Deși puterile noastre, ale Gardienilor, sunt mai slabe decât ale voastre, dacă ne unim, alături de ritualul pe care eu îl știu pentru amplificarea abilităților, am putea reuși.
La propunerea Gardianului, se lasă un moment de tăcere, de parcă toți s-ar gândi la diferite posibilități ca acest lucru să meargă prost.
— Dacă dăm greș, începe Rebecca.
— Eu cred că putem face asta, o întrerupe Nicholas. Știu că ne expunem unui risc enorm, dar, mamă, suntem în risc tot timpul, cu fiecare secundă în care bibliotecara nu apare. Maxwell Hyde deja este închis pentru două crime pe care nu le-a comis. Dacă nu o vindecăm pe Ruth Davis, moartea ei i se va pune tot lui în spate și, mai târziu, când nu o vor găsi pe Elizabeth, va fi acuzat și pentru asta. În total, vor fi patru crime pe care el nu le-a comis și niciunul dintre noi nu va fi capabil s-o dovedească, fiindcă nu avem voie să ieșim din umbră. Este deja prea mult cât s-a intersectat lumea noastră cu cea a celor din afară. Trebuie să facem ceva să ne depărtăm de ei din nou și, dacă se poate, de data asta, să fie definitiv.
Rebecca privește încordată, în timp ce Arnold și Ranela așteaptă confirmarea ei.
— Sunt în inferioritate numerică, așa că, hai s-o facem! spune, expirând zgomotos. Dar luați aminte! Ne punem cu puterile Domului. Dacă se întâmplă ceva și rămânem fără propriile puteri, nu ne mai rămâne decât să mergem la bază, să batem la ușa lui Alistair și să-l implorăm să ne omoare rapid și fără durere.
Deși poate că ceea ce a spus Rebecca ar fi trebuit să fie un fel de glumă, nimeni nu râde. Fiindcă, până la urmă, femeia are dreptate. Pe urmele lor se află trei dușmani, care vin din trei părți: Zailla, Alistair King și demonii scăpați din Lumea Umbrelor. Cu Maxwell Hyde închis și Nina Hyde, blocată în Nison, iar sora Ninei, Elizabeth înrobită de vraja Zaillei, sunt în inferioritate numerică. Acum, nici măcar nu știu dacă Paul a pățit ceva sau dacă i-a trădat, iar faptul că o țin captivă pe Teresa King, fiica lui Alistair, va atrage și mai multă ură asupra lor. Și mai sunt și cei din afară care, dacă bibliotecara Ruth Davis nu apare cât de curând, aceștia vor lua la percheziționat tot și le vor descoperi secretele Gardienilor și vrăjitoarelor. Acest lucru nu poate fi permis! Au mai existat persoane din afară, fără puteri, care au interacționat cu lumea blestemului și nu au sfârșit bine, exemplu stând chiar Ruth Davis, Ryan Mills, dar și Leah Hyde.
— Și dacă pierdem, vorbește Arnold de parcă ar ține un discurs solemn, măcar vom ști că nu am pierdut fără luptă.
— Mie mi-ar cam plăcea să nu pierdem, intervine Ranela.
— Atunci, hai să nu pierdem, spune Nicholas, afișând un zâmbet, acțiune ce nu îi este chiar caracteristică. Te-ai gândit la ce vrajă să facem? o întreabă, mai apoi, pe Ranela.
Fata aprobă cu o mișcare a capului.
— M-am tot gândit și m-am tot gândit și am întors problema pe toate părțile și cred că am o idee. Poate că nu trebuie să o vindecăm pe mama. Poate că am putea să transferăm cumva vraja ce îi face rău, altundeva. În trecut, vrăjitoarele obișnuiau să lucreze și pe obiecte. Poate am putea, cumva, să transpunem vraja într-un obiect, le explică fata.
— Ce fel de obiect? se interesează Arnold.
— Nu sunt sigură. Acum mulți ani, obișnuiam și eu să lucrez pe obiecte, dar făceam vrăji foarte simple și slabe. Aruncam un deochi de iubire pe o floare și i-o dădeam cuiva, ca acea persoană să mă placă. Dar nu dura mult, deoarece, în acele vremuri, nimeni nu putea afla că eram vrăjitoare, povestește Ranela. Însă de la a arunca un simplu deochi, până la a îndepărta o vrajă a Domului, care este sursa puterilor noastre, e cale lungă. Avem nevoie de un plan foarte bine pus la punct.
— Și presupun că va trebui să distrugem acel obiect, nu? întreabă Nicholas.
— Și să riscăm să împrăștiem vraja asupra întregului oraș? răspunde bruneta. Nu, trebuie să îngropăm obiectul.
Nicholas murmură un ,,Sau așa.", înainte ca liniștea să se lase iarăși. De obicei, Ranela s-ar simți fericită că a reușit să găsească un început pentru soluționarea problemei lor. Având în vedere împrejurările, însă, simte că înaintează prea încet, iar acest lucru aproape că o face să își piardă mințile. Plus că, de obicei, nu se lasă intimidată de ceilalți. Dar presiunea exercitată de Rebecca Martin asupra ei este foarte greu de suportat. Nu înțelege dacă femeia asta are ceva personal cu ea sau, pur și simplu, este și ea alarmată din cauza situației în care se află, dar o agită foarte tare și îi este teamă ca, din pricina acestui lucru, să nu facă vreo greșeală care să le fie fatală.
2
Cu mare atenție, Gardianul pășește în afara portalului. Acesta se închide imediat, lăsând în urma sa stropi luminoși, ce dispar imediat. Bărbatul privește în toate direcțiile, pentru a se asigura că nu a fost urmărit sau că nu i se pregătește vreo surpiză neplăcută. Câmpul de la marginea orașului este gol, așa cum se aștepta. Locul acesta, deși este unul de unde poate fi văzut din toate părțile, îi permite și lui să vadă din toate părțile. Asta obișnuia să îi spună Nicholas Martin, uneori. Doar că, atunci, Nicholas fugea doar de Zailla, nu și de Alistair.
— Bună, dragă frate! se aude o voce de femeie, din lateral.
Paul Young tresare. Ironic, și-a ales acest loc pentru a-și vedea dușmanii, dar, pare-se, gândurile sunt cele care îl orbesc.
— Bună, Letitia! o salută el pe sora sa. Mi-aș dori să te întreb ce mai faci, dar mă tem că suntem presați de timp. Aș dori să îmi dai informațiile despre Alistair King, pe care ai zis că le ai, și să plecăm, înainte să intrăm amândoi în probleme.
— Desigur, ăsta-i planul! răspunde aceasta. Lasă-mă să-mi folosesc puterile. Așa vei primi informațiile mai repede.
Paul aprobă printr-o mișcare a capului. Letitia își ridică brațul stâng, apropiindu-se de fratele ei. Își lipește palma de fruntea lui, concentrându-se pe cea vrea să facă.
Gardianul simte o căldură, atunci când puterile surorii sale îl înconjoară. Procesul ar trebui să dureze doar câteva secunde, așa că închide ochii, relaxându-se. În următorul moment, cade în genunchi, simțind un junghi puternic traversându-i craniul. Deschide ochii, constatând că vede în ceață. Își duce palmele la tâmple, încercând să calmeze durerea care începe brusc să pulseze, de parcă ar primi constant lovituri puternice de ciocan. Îngrijorat în legătură cu sora lui, încearcă să distingă împrejurimile, printre punctele negre care îi joacă feste, în fața ochilor.
Totuși, Letitia stă dreaptă, în picioare, în fața lui, neatinsă de vreo vrajă. Confuz, Paul încearcă să se ridice, dar nu reușește.
— Letitia, îngână acesta.
Sora sa, însă, nu mișcă un deget. Doar privește, parcă așteptând ca lui să i se întâmple ceva. Străduindu-se să înțeleagă ce se întâmplă, Paul își agață degetele de sacoul fetei. Acesta este momentul în care Letitia se clintește, plasându-și palmele peste mâinile lui Paul. Se lasă în genunchi, față în față cu el, menținând tot timpul contactul vizual.
— Îmi pare rău, Paul! șoptește ea, ducându-și o palmă pe obrazul său. Dar nu mai puteam suporta ca ceilalți Gardieni să se uite la mine ca la o infractoare. Nu mai vreau să fiu judecată după greșelile fraților mei. Tu și Leopold trebuie să fiți pedepsiți, după legile Gardienilor. Este singurul mod prin care mai pot recâștiga o fărâmă din respect, mai ales din partea lui Alistair. Te rog, n-o lua personal! Dar nu vreau să fiu cea care strânge după voi. Fiecare plătește după propria faptă.
Paul încearcă să îngâne câteva cuvinte, însă tot ce poate scoate sunt niște sunete înfundate. Simte că se sufocă, atunci când i se pune un nod în gât.
— Iartă-mă, continuă fata, dar, în curând, vei vedea că așa este cel mai bine. Te vei supune și Alistair te va ierta.
Și-ar dori să-i urle în față că nu are nevoie de iertarea lui Alistair. Și și-ar mai dori să-i urle în față că a avut încredere în ea. Dar, singurul lucru pe care-l mai poate face, este să-și desprindă degetele de abdomenul surorii lui, înainte să cadă pradă întunericului, pe iarba moale de lângă misteriosul oraș Lyster Ched.
3
Albul din jur începe să devină difuz, fantasme întunecate incantând dorințe ascunse. Odată trage aer în piept și lumea se cutremură, obligând negura minții să se reverse peste câmpul înflorit al inocenței ei. Apoi, expiră. Și totul o ia de la capăt.
Alura fostei sale conștiințe o îmbie cu dulceața a tot ce obișnuia să fie. Gustul amărui al prezentului cenușiu o trezește, apoi, făcând-o să uite pașii ce, odinioară, rămăseseră implantați în cele mai ascunse cotloane ale ființei ei. Statui din ceară o îmbrățișează, topindu-se sub căldura focului sufletului său, ce arde, gata să iasă la suprafață printr-o explozie vulcanică.
Doinele sufletelor care obișnuiau să facă parte din ea se sting ușor și fumul gros al amărăciunii o răpește. Amintirile se prăbușeșc, precum zidurile unei cetăți ce și-a căpătat pe nedrept existența. Reduta în care armonia și raționamentul mărșăluiau, trâmbițând adevărul, a fost distrusă de groaznicul balaur al înșelăciunii.
Brațe întunecate, venite din lacul de smoală își înfig degetele în carnea crudă a dreptății, obligând oasele să se frângă în milioane de particule de praf de stele. Marea învolburată trimite rechini ucigași să muște din organe, însetați de moarte. Cerul negru elimină fulgere, ce strigă a disperare, brăzdând lacul norilor pe de-a-ntregul.
Tot ce era frumos se transformă în pucioasă. Bunătatea se otrăvește cu perpetua iluzie a fricii. Adevărul strigă disperat și se îneacă în acidul acru al dulcilor minciuni. O siluetă umană se evaporă în neant, răpusă de un duh.
Lumea se stinge...
Albul se murdărește...
Demonul a fugit cu sufletul ei.
Doar un obiect mic, zgribulit mai rămâne din tot ceea ce a existat cândva: o frunză, ce așteaptă, cu teamă și extaz, să se întoarcă în copacul ei.
4
Gardienii privesc la obiectul neobișnuit din mâna Ranelei. Seamănă cu un fel de piatră acoperită cu un mușchi translucid.
— Ce e aia? se strâmbă Nicholas.
— Este o rocă specială din Gol, explică fata. Vrăjitoarele o foloseau la vrăjile interzise, deoarece este singurul obiect din acel loc sterp, ce poate fi folosit în magie. Mai mult de-atât, datorită originii sale, are foarte multe proprietăți ce ajută la practicarea diferitelor tipuri de magie. Confruntându-ne cu puterea Domului, m-am gândit că ne-ar putea fi de folos.
Nimeni nu mai spune nimic. Dar cuvintele sunt în zadar, oricum. Decizia este deja luată. Vor face acest pas și vor încerca să direcționeze puterea Domului către piatra pe care Ranela, într-un fel sau altul, a strecurat-o afară din Gol.
Cei patru pornesc către încăperea în care doamna Ruth se zbate pentru propria viață. Odată ajunși acolo, Ranela vorbește:
— În momentul în care voi ridica bula energetică din jurul ei, puterile Domului vor reveni la distrugerea pe care o începuseră.
— Deci va trebui să ne grăbim, spune Arnold Hyde.
— Vom face întâi ritualul pe care vi l-a arătat Arnold, începe fata brunetă să explice. Totuși, e ceva ce tu nu știi, i se adresează ea lui Arnold. Deși ritualul durează mai multe zile, expus la o descărcare imensă, se ,,consumă" destul de repede. Și sunt destul de sigură că ce urmează să facem va necesita un efort destul de mare.
— Și, prin consumarea ritualului, nu te referi la pierderea chiar și temporară a puterilor noastre, nu? întreabă Rebecca, ridicând o sprânceană.
— Parcă erai de acord cu ce vrem să facem, indiferent de risc, răspunde fata.
— Începem? intervine Nicholas, deja enervându-se.
Ranela așază bucata de rocă pe un scaun, pe care îl duce sub fereastră, departe de patul unde este doamna Ruth.
Cei patru se poziționează unul în fața celuilalt, în cerc, întinzându-și brațele în față, ținând palmele îndreptate către exterior. Valuri roșii de energie se materializează în jurul lor, tresăltând extaziate. Lumina lor devine din ce în ce mai puternică, astfel încât încăperea prinde o culoare roșiatică. Valurile roșii rămân prinse în cerc, ca într-o capcană din care se zbat să iasă, precum niște animale sălbatice.
Ranela, Nicholas, Rebecca și Arnold își retrag toți brațele la piept, de parcă ar lăsa loc valurilor jucăușe să-și dovedească lucrarea. Palmele lor strălucesc puternic, emanând energie, care, la un moment dat, se contopește din toate părțile, transformându-se într-un tot puternic. La un anumit moment, pe care aceștia îl simt ca fiind potrivit, își închid palmele brusc, iar totul dispare în jurul lor, de parcă cineva ar fi apăsat pe un întrerupător. Încă ținând pumnii strânși, aceștia deschid ochii, lăsând un val puternic de energie să-i cuprindă, irișii lor căpătând o nuanță sângerie, care se stinge numaidecât.
Fără a pierde vreo secundă, Ranela se încordează, concentrându-se pe bula protectoare din jurul bibliotecarei. Își relaxează mâinile, obligând-o să părăsească trupul doamnei Ruth. Odată eliberată, puterea Domului preia controlul, trimițând spasme puternice prin toți mușchii ei.
— N-avem mult timp! apucă Arnold să strige.
Cei trei Gardieni se prind de mână, dând, din nou, drumul în afară, puterilor pe care le dețin. Aceștia trimit un impuls puternic, ce luminează întreaga încăpere către femeia ce se zbate între viață și moarte. Ranela se apropie și, prinzându-l pe Arnold de mână, trimite și ea același impuls. În loc ca lumina emanată să fie roșie, aceasta este de un alb imaculat. Noul nivel de energie la care ei au reușit să ajungă începe să se facă resimțit în corpul Gardienilor, care încep să tremure ușor. Ranela, însă, se simte îmbătată de puterea ce îi curge prin vene.
Deasupra doamnei Ruth se formează un cerc plin de lumină, de parcă ar fi un portal, însă mult mai dens. Dacă ei ar avea o rezistență mai bună decât oamenii obișnuiți, ochii lor ar fi fost de mult distruși. În schimb, însă, doar lăcrimează, înțepându-i, de parcă ar vrea să le reamintească de entitatea cu care se pun. Totuși, nu ezită nici măcar o secundă. Niciodată... Gardienii nu ezită niciodată. Cercul luminos începe să se extindă, de parcă ar vrea să îi înghită cu totul și să-i arunce într-un vid, ștergând pe vecie orice urmă a existenței lor.
Ranela face un pas în față, îndreptându-și brațul către bucata de rocă, ce începe să strălucească. Rebecca Martin, la marginea șirului, înconjoară cercul ciudat cu un val de energie, asemănător unui lasou. Concentrându-se, reușește să urnească entitatea necunoscută, într-un mod lent, dar direct proporționat, către rocă. Cele două încearcă să aducă roca și cercul împreună. Lucrurile, însă, se complică, atunci când cercul nu se mai mișcă așa cum îi dictează femeia Gardian. Acesta începe să strălucească și mai tare, făcând pereții și podeaua să trepideze. Ramele ferestrelor încep să tremure, scoțând un sunet deranjant. Lustra începe să se bălăngăne agitată, pe când niște crăpături adânci se preling în tavan.
— Ce se întâmplă? strigă Nicholas.
— Vraja este prea puternică, răspunde Arnold, chinuindu-se, precum Gardienii Martin, să rămână în picioare.
Cercul luminos începe să emane niște scântei, asemănătoare unor fulgere de mici dimensiuni, ce se preling de-a lungul ,,lasolui" Rebeccăi. Femeia scoate un țipăt, atunci când mâna sa este cuprinsă de una dintre aceste scâtei. Durerea o obligă să își îndoaie abdomenul, având impresia că pielea de pe braț i se va desprinde în orice moment. Se vede nevoită să-și smulgă mâna brutal dintr-a lui Nicholas, de teamă ca el să nu fie atins, atunci când cel de-al doilea impuls o lovește. Genunchii îi cedează și, începând să tremure, se lasă la pământ.
— Trebuie să ne oprim! strigă Nicholas, către Ranela.
Băiatul rupe legătura cu Arnold și se repede către mama sa, punându-și palmele pe umerii ei.
— Nu putem rupe pur și simplu vraja. Trebuie măcar să o închidem cumva, ripostează bruneta.
Arnold își încolăcește degetele în jurul brațului ei.
— Oprim totul, Ranela, îi poruncește pe un ton grav.
Deși știe foarte bine că întreruperea bruscă a unei vrăji sau a unui ritual poate avea consecințe grave, Ranela încuviințează. Se vede nevoită să îndrepte cercul luminos înapoi de unde l-au scos: din corpul doamnei Ruth.
Imediat ce lucrurile se liniștesc, fata apelează din nou la bula energetică, pentru a stopa temporar puterile Domului, până când va găsi un alt moment sau mod prin care să o poată salva pe bibliotecată. Totuși, aceasta împietrește, atunci când observă că tentativa sa a eșuat. Ceva nu e bine.
— Nu! Nu! Nu! strigă ea, încruntându-se. Vă rog, vă implor, spuneți-mi că voi mai aveți un strop de putere.
Nicholas dă din cap în semn de negare, în timp ce Rebecca abia murmură un ,,Fantastic!".
— Ne-am pierdut puterile. Să sperăm că este temporar și de această dată, vorbește Arnold.
— Fără o bulă energetică, Domul va continua să o distrugă pe interior, până când nu va mai rămâne nimic! se agită Ranela. Ce-am făcut? Ce-am făcut?
— E în regulă, încearcă Arnold să o liniștească. Planul tău a fost bun. Ne trebuia doar mai multă putere care să țină cercul în frâu.
— Mulțumesc că încerci, dar nu mă ajuți, îi răspunde Ranela.
Fără a mai spune ceva, cei doi se îndreaptă către Rebecca. Femeia este deja ajutată de Nicholas să se ridice. O arsură adâncă se întrevede pe brațul său și, după cum tremură, durerea este pe măsură. Aceștia o scot pe Rebecca din încăpere, în timp ce Ranela rămâne. Trebuie să găsească o soluție prin care să încetinească puterile Domului sau bibliotecara moare.
5
Singur, în încăperea în care spera să nu se mai întoarcă niciodată, Maxwell decide să elimine blocajul pe care l-a pus, astfel încât să nu mai fie contactat de cei ce fac parte din linia sa de sânge. N-a făcut-o din răutate, ci fiindcă avea nevoie de timp. Avea nevoie să se gândească la tot ce i-a spus Alistair și, mai ales, să se gândească la ce urmează. Imediat ce vidul din mintea sa este spart, acesta este cuprins de un sentiment ciudat. ,,Maxwell!", aude o voce spărgându-i-se în timpane. ,,Ranela?", răspunde acesta.
Deși, cel mai probabil, bruneta ar avea multe de reproșat, aceasta trece la subiect. ,,Am făcut ceva rău, Maxwell. Am crezut că găsisem soluția pentru îndepărtarea puterilor Domului, dar am dat greș. Nu suntem destul de puternici, iar acum, atât eu, cât și Arnold, Rebecca și Nicholas, ne-am pierdut puterile. Sper să fie temporar, dar... ne-am pus cu puterea Domului. Din cauza asta, nu am mai putut să creez o altă bulă energetică.". Vocea ei, deși telepatică, emană o vinovăție excesivă. ,,Vrei să spui că Ruth...", începe Maxwell, până când Ranela îl întrerupe: ,,Nu mai este protejată de nimic. Domul își face lucrarea pe ea și eu nu mai am puteri. Nu știu ce să fac!".
Maxwell rămâne tăcut pentru câteva secunde. Inima începe să îi bată cu putere, iar un nod obraznic i se pune în gât. Au trecut doar trei zile de când și-a înmormântat soția. Nu-și va pierde și cea mai bună prietenă... nu poate...
Cotrobăind prin contloanele minții sale în căutarea unei soluții, simte cum ochii îl înțeapă. Și-a promis că nu va mai pierde pe nimeni. Și-a promis că-i va proteja pe toți cei pe care îi iubește. Cu fiecare moment care trece, ajunge la concluzia că ura față de Zailla e de prisos. El e vinovat. Totul a început în momentul în care, nu știe de ce, și-a dat drumul la gură, dându-le celor din afară ocazia să-l arunce în locul ăsta mizer! Ba nu! Totul a început, atunci când a ales să-i ascundă totul Leei. Da, asta este. I-a ascuns cine era și cu ce se ocupa, de fapt, umbrind aceste aspecte cu ocupații ale celor din afară. Sau, dacă se gândește mai în profunzime, poate că totul a început atunci când s-a îndrăgostit de o fată din afară. Indiferent de unde a început totul, Maxwell știe că are o parte din vină. Să trăiască o viață dublă nu l-a ajutat cu nimic. A crezut că, doar în acest fel, și-ar proteja familia, însă tot ce a făcut a fost s-o destrame. Nu așa își imagina că va fi viața lui.
Începe să amețească atunci când creierul său începe să treacă în revistă toate pierderile pe care le-a suferit până acum. Da, frumoasa lui Leah este prima. Însă pierdere nu înseamnă neapărat moarte. A pierdut-o și pe Nina, care acum este închisă în Nison, singură și, cel mai probabil, speriată. A pierdut-o și pe Elizabeth, al cărui corp mai este ținut în viață doar de vraja de înrobire a Zaillei. De fiecare dată când își amintește de asta, simte că o ia razna nu vede nicio scăpare pentru ea. Chiar Ranela i-a explicat că fiica sa e deja moartă și că, dacă ar încerca să îndepărteze vraja Zaillei, ar pierde-o difinitiv. Privind în ansamblu, totul pare ca un oraș în flăcări. Și după flăcări, va fi doar cenușă...
,,Maxwell? Mai ești acolo?", îl ,,trezește" Ranela. ,,Cred că da.", murmură el. ,,Îmi pare rău. Voi găsi o cale prin care o voi vindeca pe mama și prin care o voi elibera pe Elizabeth și...". Deși Ranela continuă să enumere câteva dintre speranțele sale, Maxwell rămâne lipit de un singur cuvânt spus de fată: ,,elibera". Dacă... Nu, nu ar trebui să se gândească la asta. Dar dacă... Gânduri, precum corbii sălbatici ce atacă prada, îl acaparează. Poate că unele idei sunt bune, dar nu felul în care sunt abordate.
Îl doare să se gândească la asta, dar trebuie. Elizabeth e moartă. Moartea nu dă înapoi ceea ce ia. Nu există vrăji de înviere, nici măcar în magia neagră. Cel puțin, nu există vreo vrajă care să te aducă înapoi fix așa cum erai. Majoritatea vrăjilor fac ce face și vraja de înrobire: preschimbă oamenii în monștri. S-o țină pe Elizabeth legată de vrajă, rănindu-se singură, doar ca să fie ordonată de Zailla mai târziu, este un gest egoist. Fie că el îi mai ține corpul în viață sau nu, Elizabeth nu mai e încă de la bătălia din peșteră. Elizabeth nu mai e de mult. Trebuie să conștientizeze asta.
,,Ranela...", încearcă el să vorbească telepatic, nefiind sigur dacă fata se mai află în contact cu el sau nu. Inima i se strânge și își dorește să poată plânge, dar nu poate, nici dacă ar încerca. ,,Aici sunt!", răspunde bruneta. Bărbatul știe că, pe lângă curajul pe care trebuie să îl adune pentru a-i propune acest lucru Ranelei, îi va trebui mult curaj și să o convingă s-o facă. ,,Ranela, te rog.", începe el, ,,Ascultă-mă bine. Știu că o să ți se pară nebunesc...". Acesta face o pauză, simțind nevoia să tragă aer adânc în piept. ,,La fel ca cel anterior? Și ca... toate planurile tale, gen?", răspunde fata pe un ton sarcastic. De data asta, însă, ea nu pare că glumește. ,,Te rog să nu mă faci să fiu nevoit să te conving. Ranela... știu de unde poți face rost de putere.". Pentru câteva secunde, ea nu mai răspunde. Dar, imediat, revine: ,,De unde?". Maxwell, trăgând din nou aer în piept, îi spune: ,,Puterile Zaillei vor fi suficiente.". Nedumerită, dar și intrigată, Ranela îi oferă în schimb o întrebare: ,,Asta e evident. Dar cum fac rost de ele?". Maxwell, din nou, se simte nevoit să înghită în sec și, luându-și inima în dinți, începe: ,,Elizabeth...". ,,Nu!", se răstește fata. ,,Subiect încheiat!", îi spune aceasta, înainte de a se retrage din conversația telepatică.
Acum Maxwell se simte ca un monstru. Și ceea ce-l face să se simtă și mai rău este că încă mai crede în ideea sa. Elizabeth e moartă. Ținând-o roaba Zaillei, doar înrăutățesc lucrurile. De fapt, făptura rămasă în urma sufletului deja apus nu este Elizabeth. Nu a crezut niciodată că va ajunge în situația în care va trebui să dea o viață pentru o altă viață, iar tribut să fie chiar fiica lui. Dar trebuie să țină minte că aceea nu mai e Elizabeth.
Elizabeth e moartă!
Ruth e încă în viață și trebuie salvată.
Elizabeth e moartă!
Ruth e încă în viață!
Elizabeth...
______________________
Ok, guys, acesta este și capitolul 15! Sper că v-a plăcut și, după cum vedeți, deja încep să mă apropii de... anumite momente mai... încordate, ca să le numesc așa. Scuzați-mă că postez mai rar, însă nu prea am timp și, uneori, nu mă simt inspirată să scriu. Și, decât să am scene seci, mai bine aștept să-mi vină inspirația sau măcar să am chef.
După cum spuneam acum două capitole, o să încep să pun un chip personajelor. În capitolul anterior ați avut-o pe fata care eu cred că se potrivește pentru ,,rolul" Ninei. După cum am mai spus, nu este musai să vă imaginați și voi personajele în felul în care mi le imaginez eu. De fapt, chiar sunt curioasă cum le vedeți voi. Ca să nu mai irosesc vremea și spațiul degeaba, mai jos o aveți pe Olivia Davis/Ranela:
Kisses! ❤