Coșmarul de la miezul nopții

Ceea ce e bine

                                   1

     În afară de a-i lăsa mâncare sau apă, nimeni n-o vizitează pe Elizabeth. Ce-i drept, n-are cine. Sau ar fi. Dar nu s-ar prea înțelege. De când Zailla a pus stăpânire pe ea, totul este diferit. Evident, totul este diferit pentru ceilalți, fiindcă ea nu conștientizează ce se întâmplă în jur.

     De fapt, adevărul e că nici nu poate face asta, fiindcă nici nu mai este vie.

     De câteva zile, însă, lucrurile au început să fie diferite și pentru ea. Dacă până acum tot ce făcea era să privească de pe marginea patului peretele gol din fața ei, fără a se atinge de mâncare sau de apă, acum corpul ei este comandat în alt fel.

     Se ridică de pe marginea patului și se apropie de peretele din fața ei, începând să scrijelească, folosindu-și unghiile. Face asta destul de des și nu se oprește până când nu ajunge la sânge.

     Ieri, Letitia Young a oprit-o chiar la fix, fiind extrem de aproape să-și rupă singură degetele. Înainte de asta, Nicholas Martin a surprins-o mușcându-și singură pielea. Și înainte de asta, Teresa King oprit-o din a-și smulge părul din cap.

     După ce zgârie peretele până când șiroaie de sânge se preling pe suprafața acestuia, blonda se lasă în genunchi, privind în gol. Se întinde pe spate, privind tavanul alb imaculat. Își duce un deget la gură, lingând sângele amestecat cu praf, până când ajunge să muște din el.

     Poate că acesta este o parte din planul Zaillei. Sau poate că ăsta este felul vrăjitoarei prin care se răzbună pe ei. Sau poate că o face pur și simplu din amuzament...

     Ușa se deschide, la fel cum se întâmplă în fiecare zi de când Elizabeth a început să se comporte așa. Pe ea intră Rebecca Martin. Imediat ce o vede pe Elizabeth, mâncându-și la propriu degetele, se repede la ea, prinzând-o de încheieturile mâinilor. Blonda se zbate să scape, încercând să-i scoată ochii femeii, mânjindu-i fața cu sânge. Fiind mai puternică, Rebecca Martin răzbește, reușind să îi lege mâinile în funiile create din linii energetice.

     — Potolește-te! strigă femeia, atunci când Elizabeth începe să zbată din nou.

     Mai mult decât atât, din gâtul ei ies niște sunete înfundate, precum un gâlgâit.

     — Vrăjitoarea, murmură Rebecca, strângând din dinți.

     O scoate pe Elizabeth din celulă, mai mult târând-o. Alistair a rugat-o să i-o aducă în biroul lui pentru alte teste confidențiale. Totuși, la capătul holului este așteptată de Teresa.

     — O preiau eu de aici, vorbește fata.

     — E în regulă. I-o duc eu lui Alistair, îi răspunde Rebecca.

     — Insist, continuă Teresa, menținând non-stop contactul vizual.

     — Fie! pufnește femeia. N-am știut că, în viziunea lui Alistair, nu pot face nici atâta lucru.

     Teresa, părând că nici nu a auzit remarca răutăcioasă a Rebeccăi, o prinde pe Elizabeth de cot, deplasându-se către biroul lui Alistair. Rebecca Martin își dă ochii peste cap, întorcându-i spatele. Imediat ce femeia iese din raza ei vizuală, Teresa, în loc de biroul lui Alistair, o duce pe Elizabeth într-un alt loc.

     Deschide încet ușa. Totul se întâmplă într-o liniște totală. În încăpere, Teresa îi vede pe tatăl ei și pe Allison. O târăște pe Elizabeth până pe unul dintre cele trei scaune, legând-o cu mâinile la spate, de spătar. Deși fata se zbate, frânghiile energetice sunt mult prea puternice pentru a fi rupte, iar faptul că scaunele sunt făcute din metal nu o ajută deloc. Așa că, rămâne prizoniera lui Alistair. Allison se apropie de ea și fără să se gândească prea mult, îi înfige două fire, fiecare în câte o venă din gât. Lucrează cu atenție, pentru a nu se lăsa cu vărsare de sânge. Alistair a fost clar când a dat ordinul de a se lucra cât de curat cu putință.