1
În afară de a-i lăsa mâncare sau apă, nimeni n-o vizitează pe Elizabeth. Ce-i drept, n-are cine. Sau ar fi. Dar nu s-ar prea înțelege. De când Zailla a pus stăpânire pe ea, totul este diferit. Evident, totul este diferit pentru ceilalți, fiindcă ea nu conștientizează ce se întâmplă în jur.
De fapt, adevărul e că nici nu poate face asta, fiindcă nici nu mai este vie.
De câteva zile, însă, lucrurile au început să fie diferite și pentru ea. Dacă până acum tot ce făcea era să privească de pe marginea patului peretele gol din fața ei, fără a se atinge de mâncare sau de apă, acum corpul ei este comandat în alt fel.
Se ridică de pe marginea patului și se apropie de peretele din fața ei, începând să scrijelească, folosindu-și unghiile. Face asta destul de des și nu se oprește până când nu ajunge la sânge.
Ieri, Letitia Young a oprit-o chiar la fix, fiind extrem de aproape să-și rupă singură degetele. Înainte de asta, Nicholas Martin a surprins-o mușcându-și singură pielea. Și înainte de asta, Teresa King oprit-o din a-și smulge părul din cap.
După ce zgârie peretele până când șiroaie de sânge se preling pe suprafața acestuia, blonda se lasă în genunchi, privind în gol. Se întinde pe spate, privind tavanul alb imaculat. Își duce un deget la gură, lingând sângele amestecat cu praf, până când ajunge să muște din el.
Poate că acesta este o parte din planul Zaillei. Sau poate că ăsta este felul vrăjitoarei prin care se răzbună pe ei. Sau poate că o face pur și simplu din amuzament...
Ușa se deschide, la fel cum se întâmplă în fiecare zi de când Elizabeth a început să se comporte așa. Pe ea intră Rebecca Martin. Imediat ce o vede pe Elizabeth, mâncându-și la propriu degetele, se repede la ea, prinzând-o de încheieturile mâinilor. Blonda se zbate să scape, încercând să-i scoată ochii femeii, mânjindu-i fața cu sânge. Fiind mai puternică, Rebecca Martin răzbește, reușind să îi lege mâinile în funiile create din linii energetice.
— Potolește-te! strigă femeia, atunci când Elizabeth începe să zbată din nou.
Mai mult decât atât, din gâtul ei ies niște sunete înfundate, precum un gâlgâit.
— Vrăjitoarea, murmură Rebecca, strângând din dinți.
O scoate pe Elizabeth din celulă, mai mult târând-o. Alistair a rugat-o să i-o aducă în biroul lui pentru alte teste confidențiale. Totuși, la capătul holului este așteptată de Teresa.
— O preiau eu de aici, vorbește fata.
— E în regulă. I-o duc eu lui Alistair, îi răspunde Rebecca.
— Insist, continuă Teresa, menținând non-stop contactul vizual.
— Fie! pufnește femeia. N-am știut că, în viziunea lui Alistair, nu pot face nici atâta lucru.
Teresa, părând că nici nu a auzit remarca răutăcioasă a Rebeccăi, o prinde pe Elizabeth de cot, deplasându-se către biroul lui Alistair. Rebecca Martin își dă ochii peste cap, întorcându-i spatele. Imediat ce femeia iese din raza ei vizuală, Teresa, în loc de biroul lui Alistair, o duce pe Elizabeth într-un alt loc.
Deschide încet ușa. Totul se întâmplă într-o liniște totală. În încăpere, Teresa îi vede pe tatăl ei și pe Allison. O târăște pe Elizabeth până pe unul dintre cele trei scaune, legând-o cu mâinile la spate, de spătar. Deși fata se zbate, frânghiile energetice sunt mult prea puternice pentru a fi rupte, iar faptul că scaunele sunt făcute din metal nu o ajută deloc. Așa că, rămâne prizoniera lui Alistair. Allison se apropie de ea și fără să se gândească prea mult, îi înfige două fire, fiecare în câte o venă din gât. Lucrează cu atenție, pentru a nu se lăsa cu vărsare de sânge. Alistair a fost clar când a dat ordinul de a se lucra cât de curat cu putință.
— Putem începe, spune Allison încet.
— Sunt trei scaune. De ce nu-i omorâm pe toți odată? se revoltă Teresa.
— Prea multă gălăgie, explică Alistair scurt. Nimeni nu trebuie să știe despre asta, îi șoptește el printre buze fiicei lui. Plus că, luându-i pe toți trei deodată ,,în biroul meu", va trezi suspiciuni.
Un urlet gutural, venit de la Elizabeth, le întrerupe dialogul.
— Ce bine că ea e prima! murmură Teresa, privind-o scârbită.
Elizabeth este încă murdară de sânge pe gură și pe hainele ei ce obișnuaiu să fie albe. De asemenea, degetele ei sunt la propriu roase, dar sângele s-a oprit din curs. Asta, însă, nu face priveliștea mai bună.
— Allison! o strigă bărbatul. Ce mai așteptăm?
Femeia Gardian înghite în sec, privind-o pe Elizabeth plină de compasiune.
— Uită-te la ea, Allison! vorbește Alistair. Îi faci un bine!
Allison închide ochii, încercând să se convingă că asta este ceea ce e corect. Cu pași mici, dar siguri, se îndreaptă către panoul din colț. Își introduce brațul, până aproape de cot, în cămăruța din panou, după care se concentrează, emanând o strălucire puternică. Valurile de energie încep să o înconjoare, însă, după foarte puțin timp, se îngrămădesc toate, alături de brațul femeii, în acea cămăruță. O secundă mai târziu, prin firele ce duc către Elizabeth începe să curgă un lichid roșu strălucitor.
— Nu puteam s-o dezintegrăm pur și simplu? îl întreabă Teresa pe Alistair, fără a fi auzită de Allison.
— Și să ratez șansa să văd frumusețea asta funcționând? Te rog! pufnește Gardianul.
În scurt timp, Elizabeth începe să țipe și să se agite. Lichidul roșu strălucitor intră vizibil pe sub pielea ei, făcând-o să lăcrimeze.
— Ai promis că n-o să doară, vorbește Allison.
— N-am știut, se scuză el, fără a arăta că îi pare, de fapt, rău.
Femeia oftează zgomotos, continuând să emane energia. Elizabeth se zbate neîncetat, dând din picioare și țipând. Allison închide ochii, dar asta nu poate să-i oprească auzul.
2
— Haide, Nina! se încurajează șatena, încercând să se ,,conecteze" la cineva.
Ranela i-a spus că a spart blocajul, deci nu ar trebui să fie prea greu să ia legătura cu cineva din linia ei de sânge. Până la urmă, cei din aceeași linie de sânge se simt mereu, nu? Sau cel puțin, Gardienii și vrăjitorii se simt.
— Haide, Nina! repetă aceasta, deși știe că acest lucru n-o va ajuta în special. Haide!
Sunt ore bune, crede Nina, de când încearcă să ia legătura cu Ranela. Însă nu reușește și devine din ce în ce mai greu să se concentreze.
Din senin, un sunet îi atrage atenția. Privește în spate, apoi în stânga, apoi în dreapta. Nu este nimeni. Sunetul pare a fi mai mult o respirație ce se tot întrerupe.
— Să înțeleg că te-ai întors? vorbește Nina, crezând că este demonul care a atacat-o.
Fata își ,,aprinde" degetele, pregătindu-se pentru un posibil atac. Ochii ei se măresc, iar mâinile îi cad neputincioase pe lângă corp, atunci când vede cine stă, de fapt, în fața ei.
— Nu, nu e posibil, murmură ea. Tu nu deții locul ăsta! țipă ea, dându-se câțiva pași înapoi.
Zailla rânjește.
— Cum crezi că am prins-o pe Timeea de aici? întreabă, strâmbându-se.
— Poftim? se miră fata.
Însă, nu apucă să mai spună ceva, căci, de frică, se împleticește și cade în șezut. În decurs de doar o secundă, Zailla este în picioare, privind-o de sus. Vrăjitoarea râde zgomotos. De fapt, râde chiar isteric. Nina, cuprinsă de teamă, își duce mâinile la urechi, privind-o precum un animăluț lipsit de apărare. Zailla se apleacă și cu degetele ei lungi și scheletice, o apucă pe fată de gât, iar cu ajutorul unei puteri inumane, o ridică de la sol. Șatena încearcă să se zbată, însă mâna vrăjitoarei este încleștată pe gâtul ei. Nina începe să plângă, știind că n-are nicio șansă de scăpare.
— Ajută-mă! strigă fata, plângând. Te rog, ajută-mă! Mi-e frică! imploră șatena. Mi-e frică! Ajută-mă!
3
Cu țipele disperate ale Ninei în urechi, Maxwell tresare, icnind și aproape căzând de pe canapea. Se ridică în șezut, respirând, de parcă tot aerul este pe cale să se termine. ,,A fost doar un coșmar.", își spune acesta, încercând să se calmeze. Își duce palma la piept, simțind cum inima este gata să-i sară. ,,Doar un coșmar...", continuă să-și spună. Brusc, răcoarea îl cuprinde. Își șterge stropii de transpirație de pe frunte, închizând ochii.
Imediat ce reușește să se calmeze, se ridică de pe canapea, începând să se plimbe agitat prin sufrageria doamnei Ruth.
Deodată, telefonul îl deranjează, bipăitul său perturbând liniștea nopții. Maxwell îl ridică grăbit. Ceasul indică miezul nopții. Dar asta nu e important. Ceea ce-i atrage atenția este mesajul de la Nicholas. Clipește de mai multe ori, încercând să proceseze ce citește. Dintre toate cuvintele pe care le vede, tot ce înțelege este: ,,Urgent!" și este de ajuns pentru ca el să facă un portal imediat către bază.
4
Ușa se izbește de perete, provocând un sunet puternic.
— Allison, oprește-te în secunda asta!
Vocea puternică a Rebeccăi Martin răsună în încăpere, lucru ce îl deranjează pe Alistair. Allison se întoarce brusc, observând-o pe Rebecca, stând în prag, cu degetele ,,aprinse", alături de Paul Young.
— Rebecca, ce s-a întâmplat? încearcă Alistair să vorbească.
— Același lucru te pot întreba eu pe tine, i-o taie Rebecca. Orice ai face, oprește-te chiar acum!
— Rebecca, eu, începe Alistair, însă este întrerupt de Teresa.
— Uită-te la ei, tată. Nu sunt aici să negocieze.
Bărbatul îi privește cu dezgust.
— Allison, oprește-te! strigă Paul, din spatele Rebeccăi Martin. Nu e bine ce faci!
— Ce știi tu ce e bine și ce nu e bine? îl abordează Alistair.
— Știu că ce faci tu nu e bine, răspunde Paul, pe un ton sarcastic.
Țipetele lui Elizabeth încep să scadă în intensitate, semn că fata nu va mai rezista mult.
Rebecca, fără a sta pe gânduri, trimite un val de energie către Allison. Valul izbește panoul, care se prăbușește. Allison scoate un țipăt, atunci când, brațul ei rămânând blocat în orificiul din panou, o obligă să se prăbușească peste obiectul metalic. Un trosnet puternic se aude dinspre brațul femeii, care se abține din a urla cât o țin plămânii. Odată cu panoul care s-a prăbușit, firele din pielea fetei se smulg brutal, provocându-i sângerări. Picături de sânge încep să curgă din încheieturile lui Elizabeth, tăiate de funiile magice, deoarece s-a tot zbătut.
Văzând acestea, Alistair și Teresa intră în poziție defensivă, ,,aprinzându-și" degetele.
— Nu putem avea ca lider un criminal! strigă Paul.
— Doar un om ca mine poate lua deciziile necesare, scuipă Alistair King cuvintele printre dinți.
Rebecca atacă, țintind-o pe Teresa, care se ferește incredibil de repede. În această fracțiune de secundă, Alistair îl țintește pe Paul, care, la rându-i, reușește să se ferească.
Rebecca Martin, cuprinsă de o furie sălbatică, continuă s-o bombardeze pe Teresa cu valuri de energie, care, până la urmă, o nimeresc. Însă, Teresa, de parcă nu ar simți, se repede asupra femeii și, înconjurându-și brațele în jurul abdomenului ei, o trântește pe spate. Odată ajunsă deasupra ei, Teresa începe să o lovească pe Rebecca cu pumnii, până când buzele și nasul acesteia încep să sângereze. Rebecca, însă, nu se dă bătută și cu prima ocazie, proiectează un pumn, fix în clavicula ei, lucru care o face pe Teresa să lase garda jos. Rebecca profită de acest moment și, cuprinsă de adrenalină, o încalecă pe Teresa, continuând s-o lovească.
Între timp, Alistair se ține departe de Paul, trimițând valuri de energie către el, însă, în cea mai mare parte a timpului, parând loviturile lui.
Într-un final, Allison reușește să se ridice și cu greutate, își scoate brațul frânt dintre fiarele panoului. În fața ei se derulează adevărate scene de luptă, mai ales între Rebecca și Teresa. Pentru un moment, rămâne în loc, privindu-i, neștiind ce să facă. Sunt doi contra doi. Ea poate face diferența.
— Allison! o strigă Alistair, în timp ce se ferește de un val de energie trimis de Paul.
Femeia îl privește cum nu se descurcă deloc bine în luptă. Țipătul Teresei, pe care îl scoate atunci când Rebecca îi aplică un pumn în stomac, o trezește la realitate. Se uită la Elizabeth, care, plină de sânge, continuă să se automutileze cu funiile energetice. Se zbate fără să simtă cum aproape că îi sunt tăiate mâinile din încheieturi.
— Allison! o strigă Alistair din nou. Uită-te la ea!
,,Îi faci un bine!", i-a spus el mai devreme. Elizabeth se rănește singură de zile întregi. Allison ar da orice să o poată scoate din acest chin. Și-ar dori să existe o altă cale...
Fără a se uita, îndreaptă brațul intact și trage. Pentru o secundă, pare că totul se oprește în jurul ei. Iar apoi, deschide ochii. Paul este izbit puternic de unul dintre pereți. Alistair o lovește pe Rebecca în spate, doborând-o de pe Teresa. Alistair și Teresa își îndreaptă poziția, privindu-i pe Rebecca și pe Paul într-un mod superior.
— Ai făcut alegerea bună, îi vorbește Alistair lui Allison, fără a se uita la ea măcar.
Allison aprobă nesigură.
— Continuă, te rog! ordonă Gardianul.
— Panoul e defect, spune Allison.
— Și asta te oprește? întreabă bărbatul, ridicând o sprânceană.
Allison nu mai scoate niciun cuvânt și începe să facă pași către Elizabeth. Ținând brațul întins, aceasta ajunge față-n față cu blonda.
— Îmi pare rău, vorbește Allison. Jur că n-am vrut să te doară.
Pregătită să tragă, se încordează, evitând s-o privească pe Elizabeth în ochi. Fata continuă să se zbată, inconștientă, precum un animal turbat. Încleștându-și maxilarul, Allison trage. Totuși, ratează, atunci când este ea însăși lovită de un val puternic. La impactul cu solul, mâna sa frântă îi trimite un impuls dureros în tot corpul, obligând-o să rămână la pământ pentru câteva momente. Privind înspre ușă, pentru a-și da seama ce s-a întâmplat, femeia îi vede, stând în prag, pe Nicholas și pe Maxwell.
— Chiar nu te-ai putut abține, nu? țipă Alistair la Rebecca.
În acest timp, Rebecca se chinuie să se ridice, însă lovitura primită în spate, îi cauzează probleme.
— Sunteți depășiți numeric! strigă Nicholas. Predă-te!
— Eu? Să mă predau? pufnește Alistair. Fă-mă! îl provoacă pe băiat, rânjind.
Nicholas se pregătește să tragă, dar se oprește brusc, atunci când Alistair se lasă în jos și își duce mâna ,,aprinsă" la gâtul Rebeccăi.
— Haide, trage! ordonă bărbatul, cu un aer arogant.
— Dă-i drumul! amenință băiatul, însă vocea lui tremură.
— Îi dau drumul. Jur că îi dau! spune Alistair. Dar o vedeți pe fata de acolo? întreabă, arătând spre Elizabeth.
Inima lui Maxwell ratează o bătaie.
— Ea trebuie să moară, continuă Alistair. Așa că, ceea ce vreau să spun e simplu. Ori moarte blonda ori moare mama ta.
Teresa King zâmbește mândră.
Nicholas tace, neștiind ce să spună. Allison, de asemenea, este confuză. Îl vede pe Maxwell privind-o. Se aștepta la o privire plină de furie, însă ceea ce primește este o privire compătimitoare.
— Las-o, Alistair! strigă Allison.
Bărbatul, însă, nici n-o ia în seamă.
— Ascultă-mă! Suntem dispuși să te iertăm, încearcă Maxwell să vorbească.
Alistair pufnește, zâmbind strâmb.
— Crede că-i voi cere vreodată iertare, îi spune Teresei, pe un ton batjocoritor.
Teresa chicotește.
— Alistair, te rog! insistă Maxwell, pe un ton jos. Și tu ai o fiică.
Fața lui Alistair pare, chiar și pentru o secundă, că denotă empatie.
— Și o iubești, continuă Maxwell. Ai face orice pentru ea. Nu vezi viața fără ea. Acum pune-te în locul meu.
Pentru o secundă, singurele sunete ce se mai aud sunt țipetele lui Elizabeth, care îi frâng inima lui Maxwell în bucăți.
Allison îl privește pe Maxwell și abia acum înțelege greșeala pe care a făcut-o. Pe lângă orice a devenit Elizabeth, ea încă este fiica unui om. Ea încă este iubită. Ei încă i se va simți lipsa, dacă moare. Cineva încă va mai suferi după ea. Nu s-a gândit niciodată la asta până acum.
— O iubesc, Alistair! vorbește Maxwell încet.
După alte secunde de liniște, Alistair vorbește:
— Ce egoist din partea ta! Băiatul ăsta este pe cale să-și piardă mama, iar tu te gândești doar la salvarea fiicei tale, care nici măcar nu mai este o ființă umană! Uită-te la ea! Este în stare să se mănânce singură!
— Nu-l asculta! strigă Rebecca. Șantajul e arma lașilor!
— Vorbele pot aduce sfârșitul, murmură Alistair. Deci, taci!
— Alistair! îi spune Maxwell numele. Gândește-te bine. Următoarea mișcare pe care o faci, indiferent de ce vei face, este ireversibilă.
— De ajuns! intervine Teresa. Tată, omoar-o!
Nicholas așteaptă cu inima cât un purice inevitabilul, care, ironic, nu vine.
— Nu poate, vorbește Maxwell. Dacă o omoară pe Rebecca, el însuși e un om mort. Am impresia că te-ai prins singur în propria ta capcană.
— Acum, nu!
Vocea lui Allison răsună în încăpere. Teresa tresare, atunci când o observă pe femeie lângă ea, ținând un val de energie, gata să fie folosit, lângă capul ei. Nici Allison însăși nu știe cum de a reușit să se târască până acolo, dar, de data asta, fără dubiu, știe ce are de făcut.
— Dă-i drumul Rebeccăi! insistă Allison. Alistair, nu glumesc!
Puterea roșiatică a lui Allison se întețește.
Alistair King se vede nevoit să-i dea drumul Rebeccăi, care, imediat ce se vede liberă, îl pocnește pe bărbat, doborându-l. Allison, însă, nu o rănește pe Teresa.
Maxwell fuge către Elizabeth. I se frânge inima când vede starea deplorabilă a fiicei lui și îi vine să izbucnească în plâns și să nu se mai oprească niciodată. Cu toatea astea, își ia inima-n dinți și îi eliberează încheieturile. Fata, odată eliberată, îl atacă pe Maxwell, încercând să-l sugrume. Rebecca o îndepărtează de pe el.
— Folosindu-mă de legătura noastră, am comunicat cu Ranela. Am să-ți creez un portal către un loc unde veți fi în siguranță. Ia-o pe Elizabeth și du-o acolo, îi explică el. Voi veni și eu, alături de Nicholas și de Paul, după ce ne ocupăm de ei.
Rebecca îi aruncă o ultimă privire lui Allison, după care o apucă pe Elizabeth mai bine. Maxwell deschide portalul. Rebecca, alături de fată, mai mult târând-o, de fapt, trece prin portal. În urma lor, Maxwell îl închide.
Nicholas îl ajută pe Paul să se ridice, atunci când observă că Alistair King lipsește din încăpere.
— Unde este Alistair? strigă, atrăgând atenția tuturor.
Chiar și Teresa, deși nu arată asta, este surprinsă de dispariția tatălui ei. A fugit și a lăsat-o la mila ăstora?
— Nu va putea să se ascundă, vorbește Maxwell. Între timp...
— Eu mă predau, îl întrerupe Allison. Și acea iertare pe care ai spus că erai dispus să i-o oferi lui Alistair... mi-o poți oferi mie?
Maxwell inspiră adânc, privind-o lipsit de expresie.
— Unde este tatăl tău? i se adresează Teresei, ignorând-o pe Allison.
— Fii sigur că o să-ți spun! răspunde sarcastică.
— Leag-o! îi ordonă Maxwell lui Allison.
Femeia se supune, apropiindu-se de Teresa. Însă, amândouă știu că Allison este prea rănită pentru a mai lupta, așa că Teresa profită de moment și adună toată energia pe care o are, trimițând-o în abdomenul femeii. Allison, fără a mai putea reacționa, cade precum o păpușă fără viață. Maxwell o izbește pe Teresa cu un val, ce o ține la pământ.
Nicholas îl lasă pe Paul pe picioarele lui, apropiindu-se în fugă de mătușa lui.
— Mătușă Allison, murmură el, strigându-i numele.
Din păcate, nu primește niciun răspuns. Stă nemișcat câteva secunde, de parcă ar încerca să-și adune puterile. Își duce două degete la gâtul ei, după care privește către Maxwell, lipsit de expresie. Bărbatul n-avea de gând s-o ierte chiar așa de ușor, însă nu și-a dorit nicio secundă ca asta să se întâmple.
— Iart-o, îi șoptește Nicholas, te rog.
Maxwell aprobă, dar nu știe când sau dacă va fi capabil să facă asta.
— Am face bine să plecăm, continuă băiatul. Poate că Alistair s-a dus să aducă întăriri. Cine știe cine mai e de partea lui?
Acestea fiind spuse, Nicholas iese primul din încăpere, lăsându-i în urmă pe Maxwell și pe Paul.
Cei doi se apropie încet de trupul fără de suflare al lui Allison. Tot ce și-a dorit a fost să facă ceea ce trebuie, iar nemernicul de Alistair a reușit s-o facă să-și piardă încrederea în ea. A reușit s-o distrugă. Maxwell știe asta, fiindcă el o cunoaște pe Allison. Cel puțin, obișnuia s-o cunoască: frumoasă, inteligentă, curajoasă.
— S-a schimbat de când a murit fratele ei, vorbește Paul, de parcă ghicește ce gândește Maxwell.
Maxwell își amintește că Nicholas i-a spus că tatăl lui a murit în lupta cu unul dintre Gardienii Zaillei.
— Nicholas are dreptate. Nu știm cine mai e de partea lui Alistair, schimbă el subiectul, pornind către ieșire.
Paul o leagă pe Teresa, târând-o după el în urma lui Maxwell.
— Dacă vrei să ajungi la soția ta, du-te până în capătul holului, apoi ia-o la stânga. A treia ușă pe dreapta este celula ei, îi explică Paul. Eu o să îl eliberez pe Arnold.
Maxwell aprobă cu o mișcare din cap, după care pornește pe unde i-a spus Paul, care, la rândul lui, târând-o pe Teresa, pleacă în direcția opusă.
Ajunge într-un minut în locul indicat de Paul. Se așteaptă ca ușa să fie încuiată. Totuși, aceasta se întredeschide, imediat ce el atinge clanța ușor cu degetele. Un sentiment rău îi înmugurește în inimă. Trântește ușa cu putere, dând buzna înăuntru.
Rămâne nemișcat, privind ceea ce se află în fața ochilor săi. Un întreg univers roșu se întinde înaintea sa. Pereții celulei Leei sunt îmbrăcați în sânge. La fel este și corpul ei, ce zace fără viață întins pe pat. Din cauza sângelui, Maxwell nu-și dă seama care este motivul morții ei, însă nici n-are nevoie. Ochii lui rămân ațintiți, de parcă ar privi prin ea. Se repede lângă patul ei, lăsându-se în genunchi. ,,Asta nu se poate întâmpla!", își spune mintal. Se murdărește de sânge, dar asta nu are nicio importantă.
— Leah, iubito! o strigă el, negăsindu-și cuvintele.
Corpul femeii stă nemișcat, cu fața-n sus și cu ochii deschiși, precum o păpușă din porțelan.
— Sunt aici, iubito! spune el, agățându-și degetele de palma ei, ce încă e caldă. Iartă-mă că n-am venit mai devreme! continuă să vorbească, cu vocea-i tremurândă, de parcă Leah l-ar mai auzi. Știu că trebuia să-ți explic tot ce se petrece. Ți-am ascuns atât de multe!
Deși încearcă din răsputerie să-și țină lacrimile în frâu, nu reușește. Totul se întâmplă mult prea repede. Nu știe ce se întâmplă cu el. În secunda următoare, se trezește jelindu-și soția, neputând să se oprească. Plânsetele lui răsună în liniștea nopții. Cea mai mare frică a sa se adeverește: soarta celor pe care-i iubește este în mâinile lui, iar el nu-i poate salva.
— Să știi că Elizabeth e bine, îngână bărbatul. Și în curând va fi și Nina. Îți promit că n-am să las nimic rău să li se întâmple. Îți promit!
Ar mai avea câte ceva de spus. De fapt, are multe de spus. Dar lacrimile nu-l lasă să mai scoată vreun cuvânt. Și până la urmă, ce folos mai au acum cuvintele?
Undeva, în mijlocul încăperii, pe masa acoperită și ea în sânge, zace un bilet alb imaculat. Scrisul este al lui Alistair King și mesajul de pe el este clar: ,,O iubești?".
___________________________
Puțină dramă, așa ca să nu vă las în pace... Sper că nu v-am întristat prea tare. Măcar acum știm cine de ce parte e, nu? Lucrurile încep să se încingă. Într-un fel, mă cam sperie asta, fiindcă, dacă o țin tot așa, termin volumul la douăzeci de capitole. :)) Eu plănuiesc să ajung la cel puțin patruzeci (nu e nimic bătut în cuie), deci să sperăm că iese ceva bun.
Kisses! ❤