*Luca*
- Cu tine ce s-a intamplat?
Am auzit intrebarea Beccai dar eram prea obosit sa imi ridic privirea din mancarea ce era pusa sub nasul meu. Noapte trecuta am avut un cosmar mai mult decat teribil ce m-a tinut treaz restul noptii, cu un sentiment de panica.
- Sunt putin obosit, am raspuns in cele din urma aproape in soapta.
- Vrei sa vorbim despre ceva, scumpule?
Mama tocmai ce turna cafea in ceasca lui tata, insa privirea ei era fixata pe mine. Una destul de ingrijorata. Uram sa o ingreunez pe mama cu problemele mele de adolescent, cand ea avea atat de multe pe cap, in special de la munca.
- Sunt bine.
Mi-am tras rucsacul pe umar, m-am uitat la farfuria mea aproape neatinsa si am vrut sa parasesc bucataria dar tata m-a oprit brusc si dur.
- Stai jos, Luca.
- Mathias, te-am rugat..
Mama i-a pus o mana pe brat incercand sa il opreasca dar tata i-a inlaturat-o imediat, cu calm insa, si s-a ridicat in picioare facand pasi spre mine. M-am panicat fiind nesigur de ce am facut mai exact, dar sigur era ceva grav pentru ca tensiunea imi sufla in ceafa si imi forma un ghem urias in stomac.
- Explica asta.
L-am privit usor incruntat, fara sa imi dau seama ce trebuia sa explic. Am privit peste umarul sau unde Rebecca s-a uitat in alta parte, si a strans din buze ca si cum era si ea prinsa in fapt. Inseamna ca era ceva ce ascundeam, si ea stia de asta.
Tata a scos mana de la spate, tinand in fata mea o cutie mica de carton si dreptunghiulara. Mi-am auzit inima batand in urechi si am privit in alta parte rusinat, fara vreo minciuna sau vreo scuza pregatita, cand am vazut pachetul de tigari care trebuia sa fie in ghiozdanul meu dar sunt mai mult ca sigur ca acum nu era acolo.
- Explica-te.
Tonul lui inca era calm dar statea intr-un mod amenintator aplecat spre mine. Am deschis gura de cateva ori dar nu iesea niciun sunet, si puteam sa vad cum rabdarea lui se scurgea usor in timp ce ma privea fix in ochi.
- Mathias, ajunge..
- Nu te baga Zoey!
- Tata eu..
- Tu chiar nu ai pic de respect la adresa familiei asteia?
- Eu doar-
- Poate ca ai ignorat afisele, anunturile, reclamele si toate rahaturile posibile de pe pamant cu privire la chestiile astea, si noi am facut asta .. dar chiar nu ti-e putin rusine sa pui asa ceva in gura cand stii prin ce a trecut propria ta mama?
- Ba da, dar eu-
- Ah, sa inteleg ca ti-a placut enorm sa o vezi asa, nu? Te-ai gandit sa experimentezi si tu sau dintr-un accident sa o pui la loc pe ea, nu?
A aruncat pachetul la intamplare si cu forta, ca a ricosat din mobila de bucatarie undeva in farfurii facand un zgomot ce ne-a facut pe toti sa tresarim. Nu l-am vazut in viata mea sa reactioneze asa, avea ochii de un negru neatins si pentru doua secunde parca am vazut o persoana diferita in el, o persoana de care imi era frica.
M-a prins de umeri cu prea multa forta, si m-a zgaltait usor.
- Daca te mai prind o singura data in viata cu asa ceva, ai cuvantul meu ca te las in strada.
- Mathias!
- Ti-am spus sa nu te bagi?
S-a intors brusc spre mama si s-a oprit la cativa centimetri de ea.
- Inceteaza sa le dai aripi in fata mea. Stii prea bine ca e gresit si mai ales periculos, iar asta e numai si numai vina ta Zoey! Pentru ca tot ce stii sa faci e sa-i resfeti. Tot scopul tau in lume e sa le pui tu totul la picioare, iar asta i-a facut niste mofturosi care nu mai tin cont de nimic. Uita-te la ei. Permisiuni de petreceri, plimbari cu motorul, batai si acum asta.
- Eu zic sa iti pastrezi tonul ala, pentru ca nu te trezesti pe stadion.
- Volumul eu il stabilesc atata timp cat sunt in casa mea.
- Chiar vrei sa vedem pe contract sub ce acoperis stai? ataca mama pe care a enervat-o in timp record.
- Tu chiar continui sa faci asta, nu? Iti face placere sa ma calci in picioare de fata cu ei.
- Inceteaza cu drama, Mathias. Nu pot sa iti inteleg reactia exagerata, cand si tu ai fost asta. Si eu am fost asta, si ar fi trebuit sa ii explici frumos daca tot tineai neaparat sa faci asta, tata model.
- Tie chiar nu iti pasa deloc prin ce am trecut atunci la spital, nu-i asa? Ca am simtit ca pamantul ma inghite in fiecare zi pentru ca tu nu te mai trezeai. Sotul tau nu mai are nicio valoare.
- Ce dracu e cu tine azi? Ma scoti din minti efectiv. Inceteaza cu circul asta.
Tata a acoperit si ultima distanta dintre ei si s-a impins aproape nesesizabil cu pieptul in mama, insa tot a facut-o sa faca un pas stramb inapoi intimidata. Rebecca a sarit de pe scaun iesind parca din starea de transa ce o acapara pana atunci si s-a bagat intre ei, cu mainile ridicate exact ca un arbitru.
- Tata, inceteaza! Pleaca, acum.
Ma asteptam sa o ridice si sa o agite in orice moment si pe ea, dar spre surprinderea mea dupa cateva secunde in care, cel mai probabil a facut schimb de priviri cu mama, a lasat garda jos si a trecut pe langa ea iesind din bucatarie, lasand in urma o racoare de nedescris.
Am vazut cum mama s-a asezat pe scaun cu incetinitorul si am putut sa aud un suspin, pentru ca ochii imi erau acoperiti de ceata. Erau plini de lacrimi. Am vrut sa ma calmez si sa o ajut fiind singurul barbat ramas, dar tot ce am facut a fost sa fug din incapere ca ultimul las, iesind direct afara in ciuda strigatelor mamei, exact in momentul in care lacrimile mi-au inundat obrajii.
*Rebecca*
- Cum ai putut?
- Nu incepe..
- Cum ai putut sa te porti asa cu ei? tip spre tatal meu care statea pe balansoarul de pe terasa si privea absent spre soarele ce prindea putere.
- Tu nu trebuia sa fii la scoala?
- Eu pun intrebarile aici.
- Exact de genul asta de atitudine vorbeam.
- Bine, spun simplu si ma intorc sa plec.
- Sa nu faci vreo prostie, pentru ca o sa vezi cu adevarat ce inseamna un tata sever.
- Ce te face sa crezi asta? spun inocent.
- Tu nu o lasi balta niciodata, pana nu transformi creierul cuiva in floricele de porumb.
- Trebuie sa plec, deja am ratat prima ora, spun absenta si ma fac nevazuta pana nu ma opreste din nou.
Am luat un taxi si am intrat pe portile liceului exact cand curtea a inceput sa se umple de studenti ce ieseau in pauza. Am parcurs intreaga alee ce ducea spre intrarea liceului, si am facut la stanga pe sub arcade ajungand pe terenul principal unde era liber pentru orice.
Practic era format dintr-un gazon urias si mereu bine intretinut unde puteai sta sa inveti, sa razi, sa mananci la pranz sau orice altceva iti trece prin cap. Din cand in cand mai era plantat cate un copac sau mai zareai cate o banca de picnic, cu locuri pe o parte si pe alta, fiind deobicei ocupate iar in capat gaseai locuri special amenajate pentru fumatori, acolo unde si eram sigura ca imi voi gasi fratele.
- Tu chiar nu te lasi, nu-i asa? intreb ironica in timp ce ma apropii de el.
- Oh, salut dulceata, ma saluta inainte sa duca flacara brichetei la capatul tigarii si ca si cum nu m-a vazut venind.
- Imi pare rau pentru astazi dimineata.
- Nu stiu despre ce vorbesti, raspunde relaxat si da drumul fumului printre buze.
- Inteleg ca faci asa acum, dar vreau sa stii ca l-am pus eu la punct pe tata..
Mai mult sau mai putin.
- Chiar nu ma mai intereseaza.
- Ce naiba ar trebui sa insemne asta?
- Rebecca, eu nu ma mai intorc acasa. Pleaca.
- Scuza-ma? Sunt aici sa te ajut si sa fiu alaturi de tine. Nu ma lua cu mofturile astea. Sunt sora ta, prostule.
- Tocmai, ca nu esti, iar Mathias a tinut sa imi bage asta pe gat cand a insinuat ca ma va lasa in strada. Din nou.
L-am privit si am realizat atunci pe loc cat de suparat e defapt. Era si extrem de dezamagit si trist insa purta o masca puternica in momentul de fata. Faptul ca a ales sa foloseasca numele tatalui nostru mi-a dat un avertisment in tot corpul, intrand imediat in alerta. Gluma se ingrosa.
- Stii doar ca-
- Nici nu incerca.
Am deschis gura deja gandindu-ma la viitoarele cuvinte adunate intr-un discurs, dar am inchis-o inapoi si m-am incruntat usor cand mi-am auzit numele undeva in departare. Luca m-a fulgerat cu privirea, iar eu mi-am indreptat umerii cand mi s-a confirmat ca recunoscusem vocea.
M-am intors usor, la cativa metri buni de mine pe mijlocul terenului fiind Kyle care imi facea din mana, semn sa merg la el. Am facut un pas gata sa ma pun in miscare, dar m-am simtit prinsa de brat. Am privit spre fratele meu mai mare care a facut acelasi semn, la pachet cu un zambet fortat si extrem de sarcastic.
- Pe bune? intreb iritata si incerc sa ma trag.
- Ce ti se pare ca faci langa ratatul ala cu fata de caramida?
- Doar pentru ca tu ai probleme cu el, nu inseamna ca toti avem.
- Tu esti sanatoasa la cap? Are 17 ani si tu .. sa-mi amintesc.. oh, da! Doar 13!
- Inceteaza cu teatrul asta. Nu te doare pe tine de ce fac eu.
- Ba da, pentru ca esti sora mea mai mica.
- Acum sunt? intreb mult prea acid.
- Rebecca confunzi lucrurile.
- Mai scuteste-ma, falsule.
Mi-am tras mana cu toata forta iar Luca stia foarte bine ca sunt mult mai avansata ca el. M-a privit rugator dar deja ma enervase mult prea tare. Am alergat pana la Kyle si fara sa ma gandesc de doua ori, m-am lipit de el intr-o imbratisare.
- E totul in regula? intreaba nedumerit.
- Tu doar joaca asta ca cel mai mare rol al tau, i-am raspuns extrem de repede, tinand strans de el.
Am simtit cum bratele lui s-au inconjurat si mai tare in jurul meu si puteam sa bag mana in foc ca i-a aruncat cel mai mare ranjet fratelui meu mai mare care privea spre noi cu ura.
In cele din urma am plecat din raza lui vizuala si ne-am retras sub un copac. Kyle s-a sprijinit de trunchi, in timp ce eu m-am pus in pozitie turceasca fata in fata cu el.
- Ce s-a intamplat acolo?
- Nu vreau sa vorbesc despre asta. De ce m-ai strigat?
- Fara motiv, voiam doar sa ma joc putin cu nervii lui.
- Esti asa un netrebnic, spun si imi dau ochii peste cap.
- Si tu ma completezi perfect.
Replica lui a sunat putin cam deplasata, asa ca mi-am mutat privirea imediat. Si-a intins mana si mi-a ridicat barbia cu degetul aratator, ceea ce m-a facut sa inghit in sec in momentul in care privirile noastre s-au intalnit. Si pentru prima data era al naibii de greu sa mentin privirea cuiva.
- Stii care e cea mai mare placere a mea?
Am ramas in loc cateva secunde, fiindu-mi teama de raspuns dar in cele din urma am dat din cap negativ.
- Inotul.
Toate stelutele din jur mi-au cazut si pasarelele ce imi cantau in urechi s-au oprit brusc. Am pus o expresie neutra, aproape dezamagita cand romantismul lui s-a terminat atat de sec si brusc.
- Inotul? repet ca ultima fraiera fiind sigura ca am auzit bine.
- Da. Dar uneori ma pierd, si ma scufund mult prea adanc in ocean.
- In .. ocean.. ?
Nu stiam ce sa spun pentru ca in timpul asta se apropiase periculos de tare. Nu intelegeam absolut nimic si nu aveam idee la ce se refera, plus ca abia il mai auzeam din cauza inimii care imi bubuia in urechi.
- In ambele oceane, atat de neatinse si interzise.
M-a privit atat de fix in ochi, incat parca primisem o lovitura in plina fata. Chiar daca in primele faze nu am inteles nimic din metaforele lui, am fost complet coplesita cand mi-am dat seama ca facea referire la nuanta ochilor mei si cum asta nu a fost de-ajuns, in momentul in care si-a trecut pentru a doua oara degetul aratator peste buzele mele am sarit in picioare ca arsa.
- Trebuie sa plec, spun panicata, imi ridic rucsacul si fug la cea mai apropiata intrare in liceu.
Am ocolit fiecare elev in parte, am urcat scarile cat de repede am putut incercand sa ma abtin cu toata taria pe care o aveam, pana am ajuns la podul liceului, si mi-am aruncat ghiozdanul pe jos, trantindu-ma cu fundul pe scari. Am inceput sa plang cu forta, in capul meu fiind pe repetare absolut tot ce s-a intamplat de dimineata. Mi-am presat ambele palme de gura in speranta ca va mai reduce din suspinele galagioase si mi-am strans si mai tare genunchii la piept.
*Zoey*
- Vreau sa iesi afara, spun dur si ii arunc valiza pe mijlocul camerei.
Matt si-a intors capul spre mine, fiind intins pe pat cu spatele la mine. M-a privit vinovat si am stiut ca s-a calmat in totalitate venind partea cu regretele, dar eram mult prea sigura.
- Zoey..
S-a ridicat in picioare si a incercat sa vina spre mine dar s-a blocat cand a vazut valiza aruncata pe jos. M-a privit uimit si dezamagit ca si cum nu se astepta nicio secunda la asta.
- Nu e nevoie de atata teatru. Sunt in stare sa imi cer scuze si singur.
- Nu e nicio scena. Te rog frumos sa iesi afara din casa mea.
- Termina cu prostiile, chiar nu am chef acum de o lectie cu semnatura ta pe ea.
- Ai cinci minute sa iesi, sau chem politia sa te scoata. Esti pe proprietatea mea.
- Femeie tu chiar ai inebunit de tot?
- Iti accept totul Mathias. Totul. Glumele proaste, iesirile dar totul pana intr-un punct.
- Alti parinti isi bat copii si tu ma dai afara din casa ca ce?
- Nu ma doare pe mine de ce fac altii, Mathias! tip spre el deja simtind cum lacrimile imi inunda ochii. Dar ma doare sa vad ca mai aveai putin sa ridici mana asupra baiatului nostru. Si daca nu a fost de-ajuns, dupa atatia ani de chinuiala cu el, ai tinut tu sa ii amintesti faptul ca e adoptat. Doar intr-o secunda de scapare de-a ta!
- Imi pare rau, bine? raspunde cu un ton peste al meu.
- Tu chiar crezi ca scuzele rezolva tot? Crezi ca tu esti Mathias Blake si daca ai spus asta copii vor veni in seara asta cu zambetul pe buze, si vor sa vrea sa priveasca meciul impreuna cu tine?
- Si ce vrei sa fac, hm?
- Sa realizezi cat de tare ai gresit. Sa iti para rau, Mathias. Cu adevarat.
- Uita-te bine la mine. Daca tu faci asta acum, o faci de tot. Nu sunt catelul nimanui sa ma dai afara cand vrei tu si sa ma bagi inapoi in casa.
Mi-am incordat toti muschii si am expirat incercand sa ma calmez. Am inchis ochii pentru cateva secunde cantarind variantele, insa fazele de dimineata mi-au fulgerat prin minte, iar calmul meu s-a dus naibii.
- Iesi afara.
Si-a strans buzele intr-o linie dreapta, apoi s-a indreptat nervos spre dulap de unde si-a scos jacheta. S-a imbracat, si-a luat portofelul de pe noptiera si valiza si inainte sa iasa din camera, a aruncat cu forta in primul perete un obiect ce m-a facut sa tresar la contactul lui cu zidul.
- Sper sa nu ma mai gasesti niciodata.
A trantit usa si i-am auzit pasii grei pe scari, pana a iesit de tot afara. Am privit pe jos la micile bucati si fara sa ma pot abtine primele lacrimi mi s-au scurs pe obraz. Telefonul lui era facut tandari, si acum era plecat fara vreun mijloc sa mai dau de el.
*Luca*
Clopotelul s-a auzit anuntand finalul cursurilor de astazi. Am iesit pe teren incercand sa ma gandesc la orice varianta, mai putin sa merg acasa.
- Hei Blake, mergi cu noi?
- Unde? intreb nedumerit cand vad cativa colegi de clasa si baieti din clasele mai mari.
- Cum unde frate? E petrecere la Jackson acasa.
Jack, tipul din ultimul an si instructorul de dans in devenire al liceului. Spre deosebire de altii, era suficient de matur si nu facea diferente uriase intre cei ca el si noi. E genul de tip care se simte bine in preajma tuturor.
- Sigur, raspund dupa un timp si fortez un zambet.
- Sper ca ai ceva bani la tine, avem planuri mari in seara asta.
- Ma stii vreodata fara? intreb si urc in masina neagra exact cand soarele a apus total.
*Rebecca*
Am muscat cu pofta din sandwich, fara sa mai am rabdare pana sa ajung acasa. Mergeam cu pasi marunti, fara sa ma grabesc spre atmosfera care ma astepta cand am simtit o mana pe umar.
- Imi pare rau pentru astazi, chiar nu am vrut sa grabesc ceva sau sa te sperii.
Am privit spre Kyle, ramanand cu mancarea in aer fara sa fiu capabila sa ii raspund.
- Lasa-ma sa ma revansez.
Am mijit ochii ca semn de intrebare, dar in continuare am ramas tacuta.
- Vino la mine acasa.
Am scapat un ras aproape ca un latrat si am vrut sa imi vad de drum dar m-a oprit din nou, de data asta punandu-se in fata mea.
- Nu, nu. Sunt serios, bine? Nu e nicio smecherie, nu e niciun joc. Vreau doar sa iti arat casa mea si sa ramai la cina.
- Ce te face sa crezi ca vreau sa iti vad casa?
- Deja ai impachetat cutia inapoi, spune cu un zambet slab si arata spre mancarea mea cumparata de la automat. E clar ca ti-e foame si ai nevoie de o cina adevarata.
Am privit din nou spre el insa m-a convins de prima oara. Chiar nu aveam niciun chef sa merg acasa, unde stiam ca ai mei se cearta, Luca probabil lipseste si se dezlantuie panica si tot asa reactii in lant pana merg la culcare. Am aruncat cutia in primul cos de gunoi, apoi m-am apropiat de Kyle si i-am zambit.
- Te avertizez, stiu lupte profesioniste.
- Te avertizez, nu eu gatesc cina deci nu va fi vina mea, raspunde si ridica mainile in semn de predare in timp ce zambetul lui mi-a furat toata atentia.
Buna! ♥Capitol nou, nu e foarte plin de actiune asa cum ati putut observa dar e o pista de lansare. O sa vedeti voi despre ce vorbesc. Eu sper ca v-a placut si astept sa va aud parerile. Seara placuta in continuare. xx