Scoala de corectie[vol.III]

Capitolul 23

*Rebecca*

  Strazile noaptea clar erau pentru oamenii mari. Intunecate si mizerabile, pline de priviri ce te infiorau. M-am uitat la telefon pentru a suta oara in noaptea asta, si am vazut ca am ajuns in sfarsit la destinatie. Mi-am ridicat privirea spre o casa inalta de un etaj, construita intr-un mod modest de un alb imaculat. 

M-am apropiat si toate luminile erau stinse. Am incercat sa privesc pe fereastra, insa nu ajungeam cat aveam nevoie. M-am prins cu mainile de pervaz si cand sa ma ridic, s-a auzit un pocnet de la geam ce m-a facut sa sar inapoi intr-o fractiune de secunda si sa ma lipesc de zidul casei. 

Tusitul gros ce mi-a invadat urechile ma avertiza ca Julian era la cativa centimetri deasupra mea, urmand sa isi aprinda o tigara dupa sunetul scurt al brichetei. Am ramas nemiscata, incercand sa nu respir, vazand cum un fum gros trece pe de-asupra mea la cateva secunde. 

La un moment dat, am simtit o arsura puternica si am observat scrum fierbinte cazut pe antebrat. Am strans din dinti si din ochi atat de tare incat am ametit apoi l-am inlaturat subtil, privind rana ce a ramas pe pielea mea. 

Geamul s-a inchis in sfarsit si m-am ridicat, expirand cu putere si scapandu-mi cateva gemete de durere. M-am foit un timp in jurul casei, pana mi-am dat seama ca are intrare in subsol. In cateva secunde am fost inauntru. 

Era o bezna de abia vedeam unde calc, insa asta nu m-a oprit. Am urcat treptele la etaj unde era o singura camera. Mi-am mijit ochii incercand sa disting diferite lucruri, dupa cateva momente reusind sa imi dau seama ca Erika era acolo, pe pat. Si acum ce? Planul a fost sa vin si sa o iau acasa .. dar nu m-am gandit la detalii. Nu m-am gandit ca voi reusi pana aici .. sunt doar un copil.

Nu puteam sa o car. Era prea grea si s-ar fi trezit cu siguranta. Nu puteam cere ajutor, mama m-ar omora daca ar sti ce fac eu in mijlocul noptii. As putea sa o trezesc, sigur ea nu vrea sa fie aici. 

Am prins-o de umeri si am zgaltait-o usor sa nu o sperii, pana cand pleoapele i s-au departat. 

  - Trebuie sa mergem.. 

  - Becca? spune somnoroasa si se ridica la marginea patului. 

  - Nu avem timp, trebuie sa mergem sa.. 

M-am aruncat la pamant si m-am rostogolit sub pat intr-o secunda, secunda in care am auzit pasi aproape de usa. Cat ai clipi, Julian a intrat in camera, apropiindu-se.

  - S-a intamplat ceva scumpete? Ai avut un cosmar?

Am auzit un mic mormait si am putut sa imi imaginez cum a dat din cap afirmativ. 

  - Inteleg. Pai uite cu facem.. tu te bagi inapoi sub patura, iar eu ma duc sa iti pregatesc un ceai. 

A pupat-o usor dupa sunetul pe care l-am auzit si a dat sa plece dar inainte sa iasa, s-a intors pe calcaie, oprindu-se in loc.

  - Ar fi mai bine daca ai iesi de acolo. Nu am menajera si sunt sigur ca e plin de paianjeni acolo.

Am inghitit in sec, imaginandu-mi ca vorbeste la telefon sau orice altceva inafara de mine, dar continuarea m-a facut sa-mi dau seama ca sunt prinsa. 

  - Hai sa discutam ca doi oameni maturi, m-am prins deja ca esti pe urmele lu' mami. 

Am expirat zgomotos si am iesit afara. M-am scuturat apoi l-am privit pe Julian. S-a uitat o secunda la mine, dupa care a coborat scarile.

  - De ce nu fugi? tip la Erika imediat ce nu l-am mai vazut.

  - Mama ta nu ma vrea. Sunt bine, e un om bun.