*Flashback*
Bezna de afara imi dadea fiori pe sira spinarii datorita faptului ca eram inconjurata de atatea pietre de mormant. Mi-am spirjinit spatele de copacul urias ce facea o umbra infricosatoare deasupra mea.
- Iubito.. e trecut de miezul noptii.
Vocea mea a spart toata linistea care nu s-a mai asternut inapoi din cauza suspinelor Beccai. Am trecut prin atat de multe in viata mea, si am rezolvat-o la final .. dar cand vine vorba de proprii mei copii, simt cum la fiecare pas sunt inconjurata de pereti ce se strang in jurul meu.
Nu imi venea sa cred ca ma uit la propria mea fiica si nu aveam nicio idee ce sa fac.
Era pur si simplu trantita pe pamant, deasupra gropii unde James tocmai intrase acum cateva ore. Statea pe-o parte, murdara de pamant proaspat peste tot, chiar si pe par. Rochia ei din dantela neagra era distrusa si aproape de nerecunoscut iar ochii ei erau umflati si rosii. Nici nu stiam ca e posibil sa plangi atat de mult ore in sir.
Am incercat sa ii vorbesc frumos dar nu a mers. Am apelat la Mathias, la Adam, la Luca .. dar nu asculta pe nimeni. Chiar am vrut sa o iau cu forta, dar cand am atins-o a inceput sa tipe cat de tare a putut, in timp ce lacrimile ei curgeau fara intrerupere. Nu voiam sa risc vreo criza, si sa pateasca ceva.
Am oftat lung, si am apucat patura de pe iarba, pe care am adus-o acum cateva minute.
- Spune-mi ca glumesti, spune Matt care apare din senin.
- Ai vreo idee mai buna? raspund putin prea nervoasa.
- Zoey, nu poate dormi sub cerul liber.
- Ba poate. Daca mama ei va fi si ea aici..
- Ti-ai pierdut mintile.
- E copilul meu, Mathias!
- Din cate stiu si al meu..
- Du-te acasa. Nu am chef. Pleaca, te rog.
Brunetul a lasat umerii sa-i cada, apoi m-a sarutat lung pe frunte.
- Daca ai nevoie de ceva, la orice ora, suna-ma iubito.
Am dat afirmativ din cap, apoi l-am urmarit cu privirea cum se indeparteaza si urca in masina imediat ce a trecut de portile uriase ale cimitirului. M-am intors spre Rebecca si m-am apropiat usor, speriata sa nu inceapa sa tipe din nou.
Am pus patura peste ea cu grija, dupa care mi-am indoit genunchii si mi-am lasat corpul relaxat langa al ei. Pamantul era gheata, dar ea nu simtea. Cu siguranta nu mai simtea nimic in momentele astea. M-am foit pana am gasit o pozitie suficient de buna incat sa ii sprijin capul de pieptul meu, si sa trag patura pana la gatul ei, temperatura de afara nefiind foarte favorabila.
O mangaiam pe par in timp ce suspinele ei nu se opreau. Si am continuat sa fac asta pana cand cerul a devenit de un albastru rece si inchis, anuntand dimineata. Dar spre norocul meu, Becca avea ochii inchisi si respira normal, iar asta era tot ce conta.
*End of flashback*
- Imi pare rau. Imi pare atat de rau.. E numai vina mea. V-am implicat pe toti, si era de datoria mea sa va apar. Imi pare rau ca ai facut atat de multe, si eu nu am stiut sa te rasplatesc cand a fost nevoie. Iar acum e prea tarziu..
Mi-am sters o lacrima si am privit spre flacara ce ardea slab langa piatra ce tinea o poza cu el.
- A trecut fix un an. Ne lipsesti, James.
M-am ridicat scuturandu-mi genunchii. I-am privit din nou poza ce zambea cald spre mine, apoi m-am intors pe calcaie sa plec, insa nu am facut decat cativa pasi amintindu-mi ceva. Am intors capul peste umar si am soptit mai mult pentru mine, stiind ca tot ma poate auzi.
- Te rog, fa ceva in privinta Beccai.. E rau de tot. Stiu ca vei gasi o cale, chiar si de acolo. Are nevoie de tine.
Am tras aer adanc in plamani pentru a-mi stabiliza respiratia dupa tura de plans pe care am dat-o pana acum, dupa care m-am indreptat spre masina fara sa ma mai opresc.
- Unde ai fost? intreaba fratele meu mai mare imediat ce intru pe usa.
I-am facut semn sa se uite spre genunchii mei, care oricat de mult i-am scuturat, pamantul a ramas imprimat pe jeansi.
- Cred ca o sa merg si eu cateva minute, spune brusc trist si isi ia jaketa din cuier.
I-am zambit slab si m-am indreptat spre camera mea. Am tras primul sertar si mi-am scos pachetul de tigari din care nu fumez atat de des, dupa care am coborat pe terasa. Spre surprinderea mea Luca era acolo cu o minge de baschet in mana, privind in gol spre priveliste. Am tras puternic din tigara, apoi m-am apropiat, fumul trecand pe langa mine risipindu-se in aer.
- Cum a fost la antrenamente capitane?
- Obisnuit.
- E totul in regula?
- Da, doar ca am avut o mica cearta cu Rebecca.
- De ce?
Baiatul meu a ezitat cateva momente, apoi si-a muscat buza privindu-ma.
- Se tot plimba cu un tip, cu motorul .. si a spus sa nu o dau pe gheata la voi pentru ca o sa o luati razna.
- Ce?! tip fara sa ma pot abtine.
- Mama, imi pare rau. Am vrut doar sa o las sa se distreze, dar am inceput sa imi fac griji pentru ea. Azi mi-a spus ca James i-a dat voie, deci nu o intereseaza ca are acordul unui adult.
- Si tu ce i-ai spus?
- Ca e mort si sa lase teatrul..
- Luca!
- Sunt satul, pana aici! spune nervos si isi duce degetele la tample. Deja e prea mult, a trecut un an afurisit. Ce naiba e gresit la ea? Daca pateai tu ceva se arunca de pe stanca direct?
- Eu nu o sa patesc niciodata nimic atata timp cat voi respirati.
A ramas pe ganduri cateva momente, dupa care m-a imbratisat strans.
- Imi dai si mie? intreaba ironic privind spre tigara.
- Daca vrei sa dormi pe strada, poti sa iei una intreaga din pachet.
Am ramas fara sa mai zica nimeni nimic. Se auzea doar mingea din cand in cand cum loveste asfaltul, si respiratia mea ce scotea fumul.
- Uneori imi doresc sa vad cum ar fi fost viata mea daca nu fugeam in ziua aia nenorocita de la scoala de corectie, si nu l-as fi intalnit pe Julian..
Am stat cateva momente sperand ca Luca sa spuna ceva, dar nu am auzit nimic. Am privit spre scaunul din stanga, care era gol.
- Da mama, vezi ca ma duc inauntru si te las singura .. Bine fiule, spun ironica replicile ce ar fi trebuit sa aiba loc.
Am stins tigara si m-am ridicat in picioare, intrand in casa cerul fiind deja intunecat, si deloc senin. Urma sa ploua in noaptea asta.
Casa era scufundata in bezna, si m-am incruntat usor.
- Facem economie, sau ce se petrece?
Niciun raspuns. Nicio suflare. Nimic.
- Asta e cumva vreo gluma? Pentru ca o patiti cu mine.
Ecoul vocii mele se auzea pana la etaj si inapoi. Era o liniste atat de mare incat imi auzeam propria inima din piept. Am facut cativa pasi, si am trasarit atat de tare ca trebuit sa imi duc mainile la piept sa-mi reglez respiratia cand un tunet aproape a zguduit ferestrele casei.
- Ce naiba..
M-am deplasat usor pana la bucatarie, cu inima inca explodandu-mi in piept de la sunetul de mai devreme. Totul era la locul lor, scaunele trase langa blatul inalt unde imi beau cafeaua dimineata cu sotul meu, sticlele de bautura de pe dulap incercand sa le feresc de copii, si .. desene pe frigider. De cand punem noi desene pe frigider?
Am auzit un scartait si m-am intors brusc, incercand sa vad ceva in lumina palida. Aveam un gol in stomac si incercam sa imi mentin respiratia calma desi locul asta incepea sa imi dea fiori. Plus ca era mult mai cald acum .. cine a pornit caldura la maxim? Mi-am mutat privirea in intreaga bucatarie, dar nu era nimeni.
M-am intors din nou spre frigider, facand doi pasi ca sa vad mai bine desenele ce erau acolo dar inainte sa clipesc m-am trezit trantita de obiectul rece, cu mainile prinse puternic la spate si cu fata presata.
- Cine esti si cum ai intrat aici?
- Vrei sa spui in casa mea?
- Tu faci misto de mine copile? spune si mai dur, amplificand stransoarea.
Am scos un icnet din cauza durerii si am incercat sa vad ceva cu coada ochiului dar imi era imposibil. Vocea lui imi era extrem de cunoscuta, insa nu aveam idee unde am auzit-o inainte.
- Calmeaza-te. Sunt politista. Iar daca nu imi dai drumul in urmatoarele secunde o sa te trimit la naiba, pentru ca ma doare!
A slabit stransoarea, iar dupa cateva momente mi-a eliberat mainile de tot. Le-am dus in fata inca simtind presiunea in muschi, si mi-am frecat incheieturile. Chiar ma durea si asta m-a facut sa ma enervez si mai tare, asa ca m-am intors pe calcaie.
- Tu o sa regr-
Mi-am inghitit cuvintele in urmatorul moment, ramanand cu degetul in aer. Baiatul saten si bine facut statea la cativa centimetri de mine, dar fara sa ne atingem, cu bratele incrucisate la piept si cu o privire rece asteptand o explicatie.
- James?
Vocea mea a sunat tremurat si ragusit ca si cum eram pe cale sa plang in urmatoarele secunde.
- De unde imi stii numele?
L-am privit ca o psihopata incercand sa ma conving ca e el si cautand variante nenumarate de raspuns. A ridicat din sprancene si eu am izbucnit in ras.
- Visez. Cu siguranta. E singura explicatie.
- Auzi, esti cumva una din tipele alea care a scapat de la nebuni si are dubla personalitate?
- James, sunt eu. Zoey.
- Serios? spune si se lumineaza brusc, facandu-ma sa zambesc. Nu cunosc nici una, continua sec simtind cum la fel de repede imi cade si zambetul la ironia lui.
- Ce cauti aici?
- Deci tu intri in casa mea in miez de noapte si bantui prin bucatarie pretinzand ca esti politist si tot pe mine ma intreb ce caut aici? E casa mea, nebuno.
- Nu e a mea si a sotului meu.
- James, iubitule ce se intampla?
Buzele mele s-au departat, ramanand cu gura deschisa si cu ochii mari la tipa care se freca somnoroasa la ochi.
- Aria?
- Zoey? Ce cauti aici?
- Mai este cineva care vrea sa imi mai puna intrebarea asta? Aici locuiesc!
- Nu fii absurda.
- Voi doua va cunoasteti?
- Da, e o prietena foarte buna din liceu, spune si se apropie de James, prinzandu-l de brat si sprijinindu-si capul de el.
- Atunci poti tu sa imi explici de ce e in bucataria noastra in mijlocul noptii?
- In regula. Asta e un fel de gluma? Pentru ca merge sa stiti..
M-au privit neutru, ca si cum eram intr-o camasa alba de noapte si tocmai am iesit dintr-un televizor.
- Tati! se aude o voce de copil de la etaj.
- Vin acum iubito, raspunde James si dupa ce imi mai arunca o privire, paraseste incaperea.
Macar asta explica desenele de pe frigider.
- Zoey, serios acum. Ce cauti aici?
- Nu inteleg ce se petrece .. unde e Mathias? Unde e Selena? Si de ce naiba ti-ai tras-o cu James?
- Tu ai luat ceva? intreaba si ma priveste fix in ochi ca pe ultima drogata la analize.
- Stii ce? Las-o balta. Plec ..
Am ocolit-o in timp ce ea a ramas nemiscata si confuza. Am parcurs holul si am deschis usa, iesind din propria mea casa mai straina ca niciodata. Iar afara ploua ca si cum ar fi sfarsitul lumii. Minunat.
Am mers de-a lungul gazonului, si cand am ajuns in plina strada mi-am vazut masina. M-am cautat repede prin buzunare si spre norocul meu am gasit cheile in geaca, desi puteam sa jur ca le-am aruncat pe birou acasa. M-am grabit sa traversez, deja fiind uda pana la piele, si am ocupat locul soferului.
Am pornit motorul si odata cu el si caldura incercand sa ma opresc din tremurat. Mi-am pus mainile pe volan dar am realizat ca nu stiu unde merg.
- Ce se petrece aici ? soptesc privind din nou spre casa uriasa.
Am inspirat cu putere, dupa care am apasat acceleratia venindu-mi o idee. Am condus in liniste fara sa pornesc muzica, ajungand la iesire din oras. Eram atat de prinsa in gandurile mele ca aproape am ratat virajul la stanga ce l-am facut la limita.
Copacii treceau pe langa mine cu viteza si infricosatori, singura lumina fiind de la farurile mele. Am privit in fata iar pancarta uriasa a aparut, devenind tot mai mare pe masura ce ma indreptam spre ea.
Portile s-au deschis in fata masinii mele si am fost surprinsa sa vad ca nimeni nu ma intreaba nimic. Am parcat si am coborat, mergand normal spre biroul unchiului meu, ploaia fara sa ma mai afecteze.
Aveam un gol stomac sa fiu aici din nou. Sa vad cladirile. Sa vad bancile de afara de care se loveau stropi uriasi acum sau terenul unde m-au rapus atatea antrenamente. Ciudat sau nu, era locul adolescentei mele.
Am intrat in sfarsit in cladirea principala si am mers grabita pe hol, sperand sa il gasesc la birou chiar daca era destul de tarziu. Usa atat de cunoscuta era asa cum am vazut-o si ultima oara. Am ramas langa ea privind in podea, si dupa ce mi-am facut curaj, am batut si am intrat fara sa astept raspuns.
Unchiul meu statea la birou extrem de concentrat pe cateva dosare, iar in momentul in care am pasit in incapere ochii i-au inghetat pe mine. Mi-am tinut respiratia dorindu-mi atat de mult sa nu se poarte si el ciudat, dar m-am relaxat cand am vazut ca fata i s-a luminat.
- Raza de soare. Ce faci aici la ora asta?
Am expirat zgomotos si m-am aruncat in bratele lui fara sa imi pese ca aveam hainele lipite de mine din cauza ploii.
- Unchiule, se petrece ceva foarte ciudat. Foarte ciudat. Acasa, nu e mai e acasa si James traieste si e cu Aria, si au copii, si nu il gasesc pe Mathias si nu stiu unde locuiesc si te rog sa ma crezi, spun totul dintr-o gura de aer.
- Te cred.
- Serios? intreb mult prea uimita.
- Da. Nu tu ai vrut sa vezi cum e viata ta fara Julian? Bine ai venit in partea opusa, Zoey. Aici, nu ai fugit niciodata, deci nu l-ai intalnit niciodata.
- Tu iti bati joc de mine? Suntem la camera ascunsa?
- Nu. De asta ti-am spus de atatea ori sa ai grija ce iti doresti.
- Nu suntem in Harry Potter! Nu iti pui o dorinta si intri intr-un univers paralel in 2 minute.
- Se pare ca acum suntem. Doar ca filmul asta este despre Zoey Johnson.
- Johnson? Sunt casatorita.
- Nu esti. Aici nu l-ai intalnit niciodata pe Mathias. Nu exista copiii. De asta tu esti in libertate iar el e inca aici.
- Mathias e inca inchis? soptesc ca si cum ma poate auzi.
Chris a dat din cap afirmativ si si-a muscat interiorul obrazului.
- Trebuie sa-l gasesc, spun si ma ridic ca un vartej de pe scaun.
- Zoey. Nu e sotul tau .. nu e nici macar cum l-ai intalnit prima oara. Tine cont ca nu te cunoaste si ca e de ani intregi aici.
- Nu-mi pasa. O sa ne indragostim din nou daca e nevoie.
Mi-am pus geaca inapoi pe mine, si am iesit grabita. Aproape ca am fugit toata cladirea, si afara, pana am ajuns la camere baietilor. Era putin probabil sa fie in camera la ora asta tarzie, pentru ca toate prostiile facute, erau desfasurate noaptea. Dar trebuia sa incerc.
Am deschis usa fara sa bat sau alte avertismente si pentru cateva secunde m-am blocat in tocul usii. Statea pe spate in pat, ca un om normal si se uita in telefon absent. Purta o pereche de pantaloni de trening iar pieptul ii era dezgolit lasand la iveala tatuajele. Chiar mi se parea ca arata putin mai tanar.
- Matt ?
A ridicat din sprancene si a lasat telefonul usor pe langa el, apoi s-a ridicat genunchii lui fiind inca indoiti.
- Te cunosc?
Mi-am lasat privirea in pamant si am inchis usa in urma mea. Am simtit cum am primit un pumn imens in piept si mi-a disparut tot aerul. Nimic nu era mai dureros decat sa stau in fata lui si el sa nu aiba habar cine naiba sunt.
- Ia vino aici.
M-am conformat si m-am apropiat de patul lui, dar nu am ajuns cum trebuie langa ca m-a apucat de incheietura si m-a aruncat pe burta. S-a pus deasupra mea, imobilizandu-mi intreg corpul, una din mainile lui uriase presandu-se de gatul meu.
- Zi repede cine te-a trimis.
- Ce? Nimeni! Nu m-a trimis nimeni.
- Imi stii numele de alint. Nu exista persoana care sa stie asta .. decat daca ai facut cautari in trecutul meu. Deci pentru cine lucrezi? spune si mai dur apasand pe gatul meu.
- Pentru nimeni. Sunt nepoata directorului. Zoey Bl .. ăăă, Johnson.
- Acum chiar ca le traiesc pe toate, continua ironic si isi retrage mainile dar nu si corpul ce statea peste al meu. Ce cauti aici?
Buna intrebare. Ce cautam acolo? De ce am venit defapt? De ce l-am cautat?
- Sa te scot din locul asta.
S-a ridicat de pe mine, privindu-ma din picioare. A inceput brusc sa rada, un sunet ce m-a facut sa zambesc fara sa vreau.
- Te-a platit batranul sa iti bati joc de mine, nu?
- Stiu ca esti pe nedrept aici. Stiu ca sora ta a omorat-o pe Miranda.
S-a intunecat brusc la fata si m-am speriat atat de tare de schimbarea lui ca am vrut sa sar peste pat si sa cobor dar m-a prins la fix de solduri. Am inceput sa tip dar mi-a acoperit gura cu palma lui, corpul lui fiind mult prea greu peste al meu.
- Ori imi spui cine esti si de unde stii toatea astea, ori te sufoc cu propriile mele maini.
Am inghiti in sec si am dat afirmativ din cap, vazand cum palma lui se indeparteaza usor pana am reusit sa trag aer cum trebuie din nou. L-am privit cateva secunde in ochii lui intunecati si atat de straini si cand am simtit ca s-a relaxat putin l-am aruncat de pe mine pe podea, in partea opusa usii, apoi am fugit si am reusit sa evadez din camera lui. Am continuat sa alerg cat m-au tinut picioarele fara sa ma uit in spate, pana am ajuns la birou din nou.
- Vreau acasa. In regula, m-am prins. Totul se intampla cu un motiv, e lantul vietii. Julian a avut rolul lui. Dar am priceput acum testul. Trimite-ma inapoi.
- Nu pot.
- Pf. Stai. Ce? C-cum adica nu poti? intreb cu jumatati din cauza uimirii si oboselii de la alergat.
- Nu pot. Totul tine de tine daca iti vrei viata inapoi.
- Bine. Am trecut prin toate. Ce trebuie sa fac?
- Sa-l faci pe Mathias sa se indragosteasca de tine.
Umerii mi-au cazut si l-am privit cu panica, in timp ce mi-ai inghitit nodul din gat, doar ca sa ajunga la gaura imensa din stomac de unde imi pornea frica in tot corpul. La naiba..
Buna. Stiu ca probabil asteptati continuarea la alte carti, care erau la rand, dar chiar am avut inspiratie aici si m-am si chinuit sa va fac un capitol mai lung, ca o micuta surpriza. Sper ca v-a placut si abia astept sa aud parerile voastre. ♥♥♥