Domnul şi doamna Sarger câştigau foarte bine pentru meseriile lor, casa fiind una destul de mare. Uşa de la intrare era din lemn de brad lăcuit cu un model frumos şi trei încuietori pe interior. Holul era destul de larg, în capătul lui fiind scările pătrate ce duceau spre etaj. Pe partea dreaptă era bucătăria frumos aranjată, aproape de scări baia unde totul era o combinaţie de verde; pe stânga se întindea sufrageria cu un televizor cu ecran plan, o canapea din piele şi două fotolii de acelaşi fel de o parte şi de alta a ei. O mică măsuţa din sticlă se află între televizor şi canapea, în dreapta acestora, trecând de dulapul cu poze şi bibelouri din sticlă aflându-se o masă mare puţin dreptunghiulară de lemn în stil vechi unde familia lua masa când aveau musafiri. Lângă sufragerie era dormitorul soţilor Sarger, mare şi luminos cu un pat pentru doi, un televizor şi un dulap lipit de un birou pentru studiu. Ei au ales această cameră deoarece se iveau şi nopţi în care erau chemaţi de urgenţă la servici şi nu voiau să facă gălăgie şi să o trezească pe Hope.
La etaj, prima cameră pe dreapta era a lui Hope, lângă o altă baie combinând culorile de galben. Între cele două camere era posibil accesul printr-o uşă pe care Hope nu o folosea prea des decât noaptea dacă se trezea; uşa era chiar lângă colţul peretelui cu biblioteca. Faţă în faţă cu camera lui Hope era una pentru oaspeţi la fel de mare că a ei, cu un pat pentru două persoane şi un dulap pe întregul perete, jumătate cu rafturi cu cărţi sau bibelouri. Ultima cameră era cea de fitness unde Hope obişnuia să-şi petreacă o parte din timpul ei liber.
Doamna Sarger iubea florile şi în fiecare cameră sau loc din casa ea adăugă câte un ghiveci cu diferite flori. În schimb, domnul Sarger aprecia mult arta, pe fiecare perete aflându-se câte un tablou sau două.
Anne Twist se ţinea de braţul lui Robin când uşa a fost deschisă. Michael Sarger invită oaspeţii direct la masa din sufragerie, gata aranjată şi pregătită pentru cină. Când Sara Sarger apare din bucătărie în pantalonii ei de stofă şi bluza subţire tricotată de culoare neagră, salută veselă nou veniţii şi lasă tava cu mâncare în mijlocul mesei. Îi complimentează Annei cămaşa albă şi blugii strâmţi ce o fac să arate atât de bine. Robin şi Michael purtau costum, dar înlăturară repede sacourile şi îşi suflecară mânecile cămăşilor. Hope sosise din bucătărie, salutând şi oferind un zâmbet fals soţilor Twist până îi întâlnise privirea lui Harry. El tocmai îşi trage scaunul din faţa ei, într-o cămaşă de un roz puternic în carouri, cu mânecile suflecate şi încheiată până la claviculă. Blugii aproape negrii îi sunt strâmţi şi părul cârlionţat e dat pe spate. Cămaşa îi scoate în evidenţă ochii verzi şi Hope nu poate decât să rămână să-l privească surprinsă cât de bine arată.
- Dragă, ea e Anne, mama lui Harry.
Sara îşi pune mâna într-un final pe spatele lui Hope trezind-o la realitate şi Anne îi întinde mâna pentru a i-o strânge călduros. Hope zâmbeşte slab, îşi dă o şuviţă blondă după ureche. O priveşte pe femeia ce arata atât de bine cu buzele arcuite şi chipul vesel. Se aşează toţi la masă şi Sara taie curcanul şi împarte cartofii copţi cât restul povestesc.
- Gemma nu a putut venii, ea are o întâlnire şi era puţin stresată. Nici nu am mai întrebat-o, Anne râde pe jumătate şi Sara i se alătură
- E în regulă, băieţii sunt mai importanţi decât cina cu bătrânii, Michael zâmbeşte şi desface o sticlă de vin. Are 23 de ani, nu e obligată.
- Oh nu, eu nu beau, Robin spune şi ia sticla de cola de lângă masă. O să mă mulţumesc cu asta. Anne nu are carnet.
- E mai bine decât să rămâi fără maşină. O prăpastie nu e atât de departe, aş sării direct în ea în timp ce schimb vitezele, ea îl tachinează şi restul râd cu excepţia lui Hope care doar zâmbeşte
Harry se apleacă încet peste masă ignorând poveştile celor din dreapta lui şi o priveşte puţin îngrijorat. Ea îşi întoarce capul şi îşi ia paharul de suc pentru al duce la gură. Ezită când îl vede pe Harry.
- Eşti bine? el întreabă şi Hope aprobă din cap
- Harry, de ce nu ai sunat azi? Era devreme când erai aici, Sara întreabă şi Harry se foieşte încet pe scaun
- Eu.. nu am numărul lui Hope. Nici al dumneavoastră. Şi tata nu era acasă. Am zis că aş putea veni.
- Poate ar trebui să-mi iau telefonul înapoi, Hope spune şi părinţii ei rămâi surprinşi la vorbele ei. Adică.. în caz că mai ies şi... dacă se mai amână ceva..
Nici nu îşi dădea seama ce spune. Gândise cu voce tare şi abia când soţii Sarger se priviseră reciproc îşi dăduse seama. Anne îl privii pe Harry apoi pe fata ce îşi ţinea ochii în farfurie.
- Nu ai un telefon Hope?
- Ba da, dar nu l-am mai folosit. Nu aveam nevoie de el.
- Aş putea să ţi-l încarc. Dacă vrei, Michael spune şi nu-şi poate abţine un zâmbet
Hope aprobă încet din cap şi bucuria părinţilor ei explodează. Ea îşi închise telefonul şi îl puse în cutia lui. Chiar şi laptopul stătea prăfuit pe birou, Hope nu s-a mai atins de mult timp de el. Toate amintirile au fost aruncate într-o cutie şi duse spre uitare. Se ascundeau pe undeva prin camera ei şi nu a îndrăznit să le mai caute. Restul cinei a decurs normal, câteva glume, multe discuţii şi chicoteli printre farfuriile ce se goleau. Ceea ce aflase e că atunci când părinţii lui Harry au divorţat, el şi sora lui mai mare Gemma au păstrat numele lui de familie. O decizie importantă pentru cei 19 ani ai lui. Când Hope s-a ridicat să îşi ajute mama pentru a strânge masa, ea a oprit-o zâmbind.
- Pot dragă. De ce nu mergi sus cu Harry? Ai putea să îi arăţi camera ta, sigur voi vă plictisiţi aici.
Ce tocmai făcea ea? Îşi îndruma fata să urce în cameră cu un băiat? Adică sigur ea credea că Harry e un simplu prieten, dar în interiorul lui Hope se ascundeau ceva sentimente ce au răscolit-o azi. Şi visul acela, ea nu ştia ce trebuia să simtă, era atât de confuză. A privit-o şocată, apoi şi-a îndreptat privirea spre Harry care nu părea că are ceva împotrivă.
- ... am... bine..
Băiatul s-a ridicat şi a urmat-o pe Hope pe scări, nu înainte ca Sara să-şi plaseze un sărut pe fruntea ei. A deschis uşa camerei şi a intrat făcându-i loc lui Harry în timp ce el dădea o privire rapidă a tuturor lucrurilor de acolo. A rămas pentru puţin timp în picioare pentru a analiza încăperea şi Hope s-a aşezat la marginea patului privindu-l.
- O să-mi dai numărul tău? el a întrebat şi Hope s-a ridicat
- Nu prea ştiu pe unde mi-am ascuns telefonul..
Gândindu-se, a îngenunchiat lângă birou deschizând un sertar şi răscolind printre lucruri. Harry s-a aşezat pe scaunul de lângă ea, privind înăuntrul sertarului până când cutia a fost găsită. Era un telefon alb abia atins. Pe cutie era scris numărul şi Harry l-a notat cât Hope luase încărcătorul îndreptându-se spre priză pentru al pune la încărcat.
- Nu prea foloseşti tehnologia, aşa-i? Laptopul tău e mort, Harry comentă şi Hope luase şi încărcătorul laptopului din dulap. Apropo, cămaşa ta e foarte drăguţă, îţi vine bine, el zâmbeşte şi obrajii fetei se înroşesc uşor.
- Mersi.. îmi place a ta.
Înainte să mai spună ceva, uşa de la intrare se trânteşte de perete şi câteva ţipete învăluie casă. Coborând în grabă, Hope recunoaşte bărbatul de la magazin ce-i înfipse briceagul în umăr individului, ameninţând. Harry se lipeşte de ea într-o îmbrăţişare puternică împingându-se într-un perete când bărbatul aruncă un ghiveci în direcţia lor. Aruncă altul în măsuţa de sticlă şi priveşte oamenii ce se împrăştiaseră prin sufragerie.
- Nimicuri! Sunteţi nişte nimicuri şi nişte mizerii! ţipă el şi aruncă diverse lucruri în ei nervos
Harry îi prinde braţul răsucindu-l şi ducându-l în sus pe spatele bărbatului. Acesta zbiară de durere şi cade în genunchi în timp ce al băiatului îi loveşte cu putere stomacul. Cade la pământ scuipând sângele din gură, gemând şi lăsând sirenele poliţie să îl acopere. Creţul curajos se dă în spate cu doi paşi şi Hope îi cuprinde talia dintr-un salt ascunzându-şi faţa în pieptul lui speriată. Îi putea simţii bătăile inimii puternice şi încercă să o liniştească mângâindu-i capul. Poliţia intrase în casă şi se repezise la bărbatul îndurerat, câţiva poliţişti verificând oamenii speriaţi şi îngrijoraţi din casă. O cină plină..