Sweet and Dangerous | H.S. | ✔

Capitolul 10

Probabil voi nu o să înţelegeţi niciodată tonul vocii mele, felul în care povestesc sau sentimentele lor exacte. Însă scopul meu e să vă ocup timpul cu o poveste din care voi o să extrageţi propria voastră concluzie, propriile voastre păreri şi speranţe despre ce se va întâmpla mai departe şi să vedeţi dacă coincid cu ce urmează să vă spun. În special scopul meu e să vă spun această poveste, pentru persoanele care vor să o cunoască evident..

Nu ştiu nici dacă voi înţelegeţi anxietatea şi melancolia prin care a trecut Hope în timpul micilor şedinţe cu Harry. Abandonată de toţi, sau cel puţin concluzia ei, nu a mai aşteptat decât moarte ei adevărată. Oricât de greu ar fi fost, ei nu îi mai pasă. Pentru că dacă lor nu le pasă, ei nici atât. Nu se simţea nici fericită, nici supărată; doar goală. Nu putea să se bucure de lucruri, să plângă pentru altele sau să se simtă plictisită. Parcă aştepta la coadă la un magazin şi rândul se lungea în faţa ei.

Întreaga zi a vorbit cu April, întreaga zi au depănat amintiri, şi-au spus momentele pierdute cât nu au fost 'împreună' şi toate sentimentele ce au trecut prin ele. Fetele nu s-au întâlnit decât o dată când Hope a fost într-o excursie în Bristol şi chiar şi atunci, foarte puţin. Deşi erau kilometri mulţi între ele, erau 'împreună' în felul lor; erau. Modul în care povesteau în fiecare zi, îşi spuneau secretele sau râdeau de anumite lucruri dădea senzaţia că Hope e 'acolo' şi April 'aici'.

Acum totul revine încet la normal, conversaţiile curg una peste alta şi niciuna nu ţine cont de timp. Hope zâmbeşte din ce în ce mai des în acea zi şi adoarme la laptop pe la ora 4 dimineaţa când ai ei nu sosesc încă acasă. Se trezeşte la 2 şi jumătate după-amiaza cu laptopul în standby. April oprise video-ul după o oră după ce adormise ea, îi trimise o poză făcută în acest timp cu ea cât dormea şi mesaje de noapte bună. Îi spuse că îi aşteaptă mesajele când se trezeşte pentru că ea probabil o să doarmă până târziu. Zâmbeşte mulţumită şi îşi verifică telefonul. Nici un semn de la Harry aşa că decide să coboare pentru a mânca.

Sistemul de alarmă încă funcţionează şi îl priveşte atentă cât îşi mănâncă cerealele în bucătărie. Se simte foarte schimbată, atât de schimbată... E ca şi cum a fost un vis într-o dimineaţă caldă şi plăcută de vară; ceea ce chiar e. Soarele umple toată casa şi până şi ea e mai vie că în alte dăţi. Nu se mai simte ca şi cum ar aştepta la acea coadă infernală, acum simte oboseala zilelor amare şi un firicel de veselie. Măcar e un început.

Urcă înapoi în pat şi îi scrie lui April. ,, O să mai dorm puţin. Poate te trezeşti şi tu până atunci xx''

Se înfofoleşte imediat ce se pune în pat şi aşteaptă să adoarmă privind peretele. Gândul îi zboară la una din conversaţiile cu April din seara trecută:

,,- Prietenul tău e foarte sexy. Când aveai de gând, micuţa domnişoară, să-mi spui că ai un iubit? April rânjeşte şi foloseşte tonul ei jucăuş superior

- Eşti nebună, nu e iubitul meu, Hope spune cu un zâmbet mare pe faţă. Suntem prieteni.

- Oh da, şi din prietenie înfloreşte o relaţie frumoasă. Cum să nu îl vrei? E aşa frumos şi sexy şi creţ şi ochii lui... doamne... are nişte ochi mirifici. Am observat nişte gropiţe când vorbea cu accentul lui extraordinar de fermecător. Ar trebui să -...

- Am înţeles obsedată ce eşti, îţi place de el, acum calmează-te.

Amândouă râd însă Hope se gândeşte acum la Harry. El chiar e drăguţ. Şi are un accent foarte dulce. El în general e dulce, felul lui de a fi.

- Te gândeşti la el! Îl placi! April strigă entuziasmată şi Hope îşi scutură repede capul în dezaprob

- Nu-i adevărat, nu-l plac!

- Nu, tu doar îl iubeşti. Spune-mi, cât de mult îţi place? Sărută bine? I-ai văzut corpul?

- El chiar săruta bine... blondă spune visătoare cu un zâmbet destul de mare privindu-şi inelele

- Oh Doamne! Voi v-aţi sărutat! De ce nu mi-ai spus?!!

- Nu e nimic... adică... a fost involuntar dar... am vrut şi... S-a întâmplat când am dormit noaptea trecută la el pentru că -...

- Ai dormit la el?! O să te torturez toată viaţa şi dacă nu îmi spui tot ce s-a întâmplat o să-ţi dau organele călugărilor traficanţi. În cel mai rău caz îţi dau rinichii rândunelelor. Spune-mi totul! "

Unele crize şi replici ale lui April o amuzau pe Hope şi poate faptul că amândouă scoteau cuvinte puierile în diferite situaţii făcea că prietenia lor să nu devină niciodată plictisitoare. Ele mereu aveau ce discuta, mereu există un subiect pe care să-l dezbată.