Sweet and Dangerous | H.S. | ✔

Capitolul 6

La ora unsprezece, soarele îi colora frumos, îi încălzea până când ceva a început să scoată un zgomot nebunesc şi cei doi au sărit de pe canapea speriaţi. Hope a privit camera dându-şi seama că sună telefonul fix. Calmându-se încet, l-a luat din suportul lui de pe peretele din hol şi a răspuns.

- Hope dragă, te-am trezit? vocea mamei se auzea veselă la celălalt capăt

- Em.. nu. Unde sunteţi?

- La intersecţie. În câteva minute ajungem.

Intersecţia era aproape de casa lor. Punând telefonul în furcă după un răspuns negative, Hope şi-a închis preţ de câteva minute ochii. Somnul parcă a durat o veşnicie. Era odihnită şi se simţea în stare să rămână puţin timp cu părinţii ei când o să ajungă. Ea nu petrecea ore cu ei, prefera să rămână în camera să citească sau să facă schiţe ale obiectelor. Harry s-a apropiat de ea punându-i mâna pe umăr.

- Eşti bine? Ea s-a întors imediat şi l-a privit; uitase că e aici

- Sigur. Ai mei vin. Ar trebui să mergi.

- Oh... bine..

Şi-a înfipt mâna prin bucle şi s-a întors făcând paşi spre bucătărie. Privindu-i spatele, Hope se simţi împinsă, oarecum posedată, prinzându-i mâna liberă şi lăsând o gură mare de aer să-i părăsească plămânii. Capul lui Harry s-a întors răpind şi s-au privit surprinşi. Faţa fetei a prins o culoare puternică de roşu şi i-a eliberat mana coborându-şi ochii în podea. Nu ştia ce a fost în capul ei, nici nu s-a gândit la asta, a fost involuntar.

- Îmi p-pare rău.. eu...

Nu ştia ce să spună, era ruşinată de gestul ei. Nici Harry nu avea habar ce se întâmplă, nici ce ar fi trebuit să comenteze. Ar fi spus că totul e în regulă, dar nu era. Era ceva nou şi schimbat la Hope. O mulţime de emoţii treceau prin cei doi, momentul fiind din nou întrerupt de uşa ce se deschise larg lăsându-i scăldaţi în lumina soarelui. Doamna Sarger, o femeie subţirică, de o înălţime medie şi cu o podoabă capilară destul de generoasă, roşcat închisă, se oprii în tocul uşii privindu-i. În spatele ei, domnul Sarger, înalt şi bine făcut, cu părul negru dat pe spate, se apropia, trecând pe lângă ea când îi zărise. Privind câteva secunde băiatul încremenit, îşi scoase pantofii punându-i la loc. Doamna Sarger zâmbise înaintând şi salutându-i.

- Bună Harry, vocea ei era la fel de blândă ca acum câteva minute când vorbise cu fiica ei. Cu ce ocazie vizita ta?

La început el nu era sigur de ce să spună, dar dând ochii cu statuia lui Hope, îşi imagina că ea nu ar fi vrut întrebări după plecarea lui. Cu siguranţă ar fi interogat-o până la sânge şi nu ar fi vrut să-şi piardă încrederea pe care o avea Hope faţă de el.

- Am venit pentru a anula o întâlnire cu Hope din seara asta. Pentru.. refacere. E prea mult şi m-am gândit că poate ea ar vrea să stea acasă. E sâmbătă.

- Desigur. Vrei să rămâi pentru o gustare? doamna Sarger îşi păstrase zâmbetul şi soţul ei se alătură discuţiei

- Am putea să invităm familia Styles la cină, dragă. Se vede că băiatul ăsta ne ajută fata foarte mult şi ar fi un gest drăguţ.

- Ce idee! Sună-i acum Michael! femeia îşi lipii palmele în extaz ducându-le la gura pentru a oprii un chiţăit în urma fericiţii. Doamne, voi trebuie să veniţi! Nu accept un refuz Harry.

Creţul era şocat, cu atât mai mult Hope. Ea era complet paralelă cu ce se întâmplase, nici nu era conştientă. Totul se întâmplase atât de repede că ea nici nu a avut timp să asimileze informaţiile. Nu îşi putea amintii când Harry a plecat şi a început să-şi simtă corpul abea când s-a trezit în bucătărie sprijinită de blat. Era ca un vis ce trecuse foarte repede în dimineaţa în care te trezeşti buimac. Îi analiza gesturile mamei ce căuta cu aceeaşi fericire prin frigider. Clipii de câteva ori înainte să se desprindă de blat şi să pornească spre scări.