Nina POV
- Te rog, mamă! Mă smiorcăi pentru a mia oară pe ziua de azi, încercând să o conving.
- Nu mai insista, Nina. Nu se v-a întâmpla. Sunteți prea mici. Își aduce mâinile la piept și se încruntă la mine. Nu-i va ieși, vom merge în afurisita aia de excursie. Chiar atunci intră tata în cameră.
- Tată! Strig, apoi fug către el și îl îmbrățișez. Eu și gașca vrem să sărbătorim câștigarea emisiunii mergând la cabana din Germania pentru o săptămână. Mama nu ne lasă. Te rog!
- Scumpo, începe tata către mama. Haide, e meritul lor.
- Dar au doar șapteșpe ani! Ripostează ea, aruncându-și mâinile în aer și apoi lăsându-le să cadă pe lângă corp.
- Tu aveai nouășpe când ai venit să stai cu noi. Eram cinci băieți pe care nu-i cunoșteai. Ei sunt în familie, se protejează unul pe celălalt.
- Exact! Nouășpe! Eram un adult.
- Copii, puteți pleca mâine. Spune tata. O voi ajuta eu pe Alyssa să treacă peste.
Chicotesc apoi ies repede în curtea din spate a casei, unde ceilalți cinci lenevesc în foișor. Mă așez pe singurul loc liber rămas, pe balansoarul cel mare, lângă Ryan. Desigur, imediat pot simți privirea furioasă a lui Edy. Îl ignor cât de mult pot și le dau vestea cea bună.
- Când plecăm, deci? Întreabă Luisa, cu nasul în telefon. Mai mult ca sigur vorbește prin mesaje cu Josh.
- Eu zic să plecăm mâine după-masă. Propune Scott, vârându-și o mână în spatele lui Mellody pentru a o îmbrățișa.
- Dar avem o mulțime de bagaje de făcut. Mă plâng.
- Te ajut eu cu ele. Vocea lui Ryan mă face să zâmbesc. A fost primul băiat de care mi-a plăcut și la naiba, cred că încă mai am sentimente pentru el. Din păcate sunt prinsă în toată relația asta falsă cu idiotul de Styles și nu pot face nimic.
- În regulă atunci. Haide Ryan. Le facem întâi pe ale tale, sunt mai rapide. Apoi venim la mine și rezolvăm. Îl iau de mână și îi anunț pe ai mei că mă pot găsi la Ryan acasă, apoi plecăm într-acolo.
Îndată ce intrăm suntem întâmpinați de mama lui, care mă cuprinde într-o mare și călduroasă îmbrățișare. Doamna Jefferson este foarte amabilă și vorbăreață atunci când sunt prin preajmă, dar din păcate Ryan nu mă lasă să-i vorbesc prea mult. Mă târăște în camera lui și apoi a scoate de după dulap un bagaj mare în care să-și pună hainele.
- Haide, nu mă ajuți? Vorbește dintr-o dată, făcându-mă să tresar. Eram prea ocupată să analizez camera.
- Scuze, îți priveam camera. Nu m-ai adus niciodată aici.
Și chiar nu o făcuse. Îl cunosc de când mă știu. Niciodată nu m-a adus în camera lui. O ținea întotdeauna încuiată. Îi știu sufrageria, baia, bucătăria, până și dormitorul părinților, dar camera lui nu am văzut-o niciodată.
- Da. Așa e. Dar totuși, haide. Avem bagaje de făcut. Promit să te mai aduc pe aici. Îmi zâmbește Ryan în timp ce se așează lângă mine.
- În regulă, atunci. Haide, să facem bagajele astea.
Ne ridicăm împreună și începem să împachetăm hainele, încălțămintea și multe alte lucruri utile unei întregi săptămâni petrecute la o cabana la munte.
- Hei, ador tricoul ăsta! Exclam când găsesc printre hainele lui un top al naibii de drăguț.
- Dacă îți place e al tău.
- Serios?!
- Da, normal. Mai am o mulțme de tricouri, iar dacă vreau îmi pot căuta unul la fel.
- Mersi! Îi sar în brațe și îl îmbrățișez strâns, apoi las tricoul pe pat și continuăm bagajele.
La scurt timp terminăm, așa că îmi iau La Revedere de la mama lui Ryan și revenim grăbiți în camera mea. Nu mai avem mult timp. Este deja ora douăzeci și unu, iar plecarea este mâine după-masă. Trebuia să prindem un avion la ora cincisprezece, iar până acolo facem în jur de unșpe ore cu avionul. Vom ajunge la ora două și sperăm să găsim taxi-uri pe acolo.
- În regulă, stai aici până mă schimb.
Fug în baie și mă schimb într-o pereche de colanți negrii și tricoul lui Ryan, apoi îmi prind părul într-un coc dezordonat. Când ies mă asigur că sunt încălțată cu șosetele mele pufoase, apoi mă îndrept către dulap și scot două dintre cele mai mari valize ale mele. Sunt genul de fată care ia dublul lucrurilor necesare atunci când pleacă undeva. Mă asemăn mamei.
- Bun, să începem. Spun, în timp ce deschid primul dulap.
- Și credeam că mama are multe haine. Râde Ryan, făcându-mă să chicotesc. Îți stă bine în tricoul meu, apropo. Ar trebui să îl porți mai des.
Dacă ăsta a fost un fel de apropo cum că mă place înapoi, atunci sunt topită. Sentimentele mele pentru el chiar mai sunt aici. Se pare că mereu au fost.
- Mersi. Spun timidă, deja începând să-mi aleg câteva tricouri.
- Hm, maioul ăsta e drăguț. Spune, arătându-mi unul din topurile mele preferate.
- E superb, dar are decolteul cam mare. I-l iau din mână și îl pun înapoi în dulap.
- O spui de parcă n-ai avea ce băga în decolteul ăsta. Îl ia înapoi și îl aruncă în bagaj. Dacă nu-l lași acolo, îl voi băga în buzunar, iar dacă mă va întreba la aeroport de ce am un maiou al naibii de sexy în buzunarul pantalonilor le voi spune că iubita mea nu a mai avut loc în bagaj.
- Dar nu sunt iubita ta.
- Nu încă.
- Asta e o promisiune?
- O constatare.
Chiar atunci realizez cât de mult ne-am apropiat pe timpul replicilor precedente. Îl privesc de jos drept în ochi, iar corpurile noastre sunt la doar câțiva centimetrii distanță. Încerc să rezist tentației de a-l săruta, dar a naibii să fiu, nu prea îmi iese. El se apropie de asemenea, iar dacă ușa camerei nu s-ar fi deschis, probabil ne-am fi sărutat.
- Nina eu--
Luisa se oprește atunci când ne observă apropierea, iar după ce ne privește pentru câteva secunde cu ochii mijiți începe să rânjească larg.
- În sfârșit, dragilor. Voi știți cât am așteptat să vă găsesc așa? Exclamă.
- Noi doar--
- Taci, Nina. Iar tu nu fii cârtiță beată, pup-o!
- Asta e replica mamei! Spun, privind-o cu o sprânceană ridicată.
- Asta nu o face mai puțin potrivită pentru el. Cu acestea fiind spuse, Luisa uită complet motivul pentru care a dat buzna în camera mea și pleacă din cameră, închizând ușa după ea. Mă întorc către Ryan, realizând că nu ne-am îndepărtat câtuși de puțin, vrând să-mi cer scuze pentru sora mea, dar chiar atunci îmi prinde fața în mâini și mă sărută.
Înțepenesc. Nu mai știu ce să fac sau cum să o fac. Nu mă așteptam să mă sărute, cu atât mai puțin să facă asta acum. Văzând că nu răspund în vreun fel la sărut, se retrage și îmi evită privirea. Nu am vrut să-l fac să se simtă prost, doar că am fost prea șocată văzând că băiatul pe care îl plac de cam unșpe ani mă sărută.
- Ryan?
- Nu, scuze, a fost o prostie.
- Eu voiam să spun că data viitoare când mă săruți să faci un semn sau ceva. Râd, poziționându-mă în fața lui. De ce mă eviți acum?
- Pentru o secundă chiar am crezut că mă placi, dar am fost un prost. Cum ai putea tu să mă placi pe mine?
- Așa cum o fac de unsprezece ani?
- Poftim? Pe fața lui se poate citi șocul. Serios? El chiar nu știe asta? Credeam că e cam evident.
- Da, credeam că știi deja.
- Acum mă simt și mai prost. Mormăie, așezându-se pe pat.
- De ce? Întreb în timp ce mă așez lângă el.
- Pentru că eu te plac de doar șapte ani.
- Idiotule. Îmi rotesc ochii la absurditatea pe care tocmai mi-a spus-o și dau să mă ridic pentru a-mi continua bagajele, dar mă trage înapoi. Mă așează pe spate și se urcă deasupra mea, sărutându-mă. De data asta îi răspund, înconjurându-i talia cu picioarele. Îi prind părul în pumni și i-l ciufulesc, iar el își înfige degetele în talia mea. Îmi ridică ușor tricoul, iar în următoarea secundă sunt deasupra lui, în sutien. Și atunci mă lovește. Sunt. Virgină.
Te-ai excitat, așa-i nebuno? Stai la locul tău, murătură excitată. Striga continuu vocea din capul meu.
- Ryan, eu nu--
- Nici n-aveam de gând.
Băiatul ăsta se gândește la toate. Oare chiar e băiatul perfect? Continuăm să ne sărutăm până când scapă și el de tricou, apoi adormim îmbrățișați. Niciodată nu am avut un somn mai frumos.
*