-Și o vei face?
-Doamne! Nu. Doar m-am gândit la această variantă. Nu pot să îl părăsesc. Chiar dacă l-aș părăsi el tot ar continua, poate chiar mai rău.
-Liv, tipul ăsta la început îmi plăcea. Acum mi-se pare doar un ciudat. Uită-te acolo, discret, fără să lași vreo urmă că l-ai văzut. Dacă se uită chiar să zâmbești. Îmi întorc capul ca și cum mă uitam doar din curiozitate. La două mese distanță se afla Alex, citind niște foi. Mă zărește iar eu îi zâmbesc , sperând să nu își dea seama că mi-se pare ciudat faptul că este a doua oară când ne întâlnim.
-Neah, o fi doar o coincidență. Sper.
-Unchiul și mătușa ce părere au despre Damian? Întreabă sorbind din sucul ei.
-Mama îl place, tata este cam suspect. Nu știu ce să zic. Telefonul vibrează așa că îl scot și citesc mesajul.
"Sunt în fața cafenelei. Te aștept."
-Vivian, Damian este în față, mă așteaptă. Te superi dacă am să plec?
-Stai să plătesc și vin și eu. Ne ridicăm de la masă, Vivian se duse să plătească comanda iar eu am ieșit afară. Damian stătea pe o bancă din piatră, așteptându-mă. De ce oare unor bărbați le stă atât de bine cu barbă? Mă sărută pe buze apoi se uită ciudat în spatele meu.
-Îl cunoști cumva pe tipul din cafenea? Cel cu ochii albaștri.
-Um, cam da. Este un vechi prieten. De ce?
-Pentru că tocmai s-a uitat urât pe mine, începe să râdă iar eu mă întorc pentru a vedea. Alex își întoarce repede capul, înapoi la foile sale.
-Bună Damian, îl salută Vivian pentru prima dată pe numele său.
-Bună și ție. Eu vroiam să o iau pe Liv la o plimbare. Vrei să te alături?
-Nu, stați liniștiți. Eu trebuie să cumpăr câte ceva pentru cină.
-Cum vrei tu. Mergem Liv?Învârte cheile pe deget iar eu dau ochii peste cap.
-Ne vedem Vivian, o salut pe verișoara mea apoi urc în mașina lui. S-a întâmplat ceva? Pari cam agitat.
-Să spunem și așa. M-am gândit la ce am vorbit aseară. Strânge volanul și mă lasă să stau în suspans.
-Și...
-Și cred că ai dreptate. Nu pot lăsa ura să mă consume. Nu pot să te pierd și pe tine. O mână o ține pe volan ,iar cu cealaltă îmi strânge mâna, mână care tremura.
-Ești sigur? Adică...
-Da iubito. Foarte sigur, îmi duce mână aproape apoi o sărută. Vezi că pe bancheta din spate este o cutie. Vezi ce este.
Ridic o sprânceană în semn de uimire însă mă conformez. Mă întind după cutie și o așez în poala mea. Desfac capacul și ce să vezi, o altă cutie. O cutiuță albastră din catifea, inima îmi bătea cu putere. Am deschid încet capacul, iar înăuntru se afla cel mai frumos lănțișor. Un lănțișor auriu având o semilună.
-La mulți ani iubito. E ziua mea? Am uitat! Cu toate astea pe capul meu am uitat.
-Îți mulțumesc babe. Până că și eu am uitat de ziua mea. Umm, babe, ăsta nu e drumul spre apartamentul meu.
-Știu. Părinții tăi ne-au invitat la cină. Doar e ziua fetei lor. Oftez din cauza ideei ăsteia. Nu prea vreau să am parte de o cină în familie, mai ales dacă și-a dat seama că cel lovit este Caleb.
Damian merge în spatele meu, iar eu mă pregătesc pentru petrecerea "surpriză", despre care nu ar trebuii să știu nimic. Însă o cunosc pe mama. Apasă clanța și în casa luminile sunt stinse, pășesc în sufragerie iar apoi timpanele mele sunt sparte de acel "la mulți ani" spus in cor.
-Mulțumesc frumos, spun încercând să par surprinsă. Mama, tata, frații mei, Vivian și Dean se aflau în sufrageria părinților mei. Deci aici aveai de făcut cumpărături, îi zic sarcastică verișoarei mele iar ea doar zâmbește ridicând din umeri.
-La mulți ani surioară, fratele meu îmi împinge o pungă cu un model ciudat pe ea. Dacă nu îți vine, ei bine, nu îmi pasă. Îl trag și îl pup pe obraz.
-La mulți ani Liv, ai împlinit și tu douăzeci de ani. Chiar așa. Am împlinit douăzeci de ani. Am schimbat prefixul, încep să râd la gândul ăsta iar Damian se uită ciudat pe mine. Îi șoptesc la ureche tocmai ce mi-a trecut prin cap iar el zâmbește. Nimic nu poate să strice ziua asta. Sau așa am sperat.
-Matusa a făcut tortul tău preferat, se aude vocea lui Vivian care aduce tava pe care se afla tortul. Tort de ciocolată cu fructe. Am mai zis că îmi iubesc mama?
-Am să vă tai acum câte o felie, zice mama pregătind farfuriile însă este întreruptă de o bătaie în ușă . Mă duc să văd cine e. Nu dau importanță așa că mă așez lângă Damian, lăsându-mi capul pe umărul său. Umm, Damian, pe tine te caută. Înăuntru intră doi polițiști și Alexander.
-Ne cerem scuze că dăm buzna așa, însă am venit aici cu un motiv. Arestați-l! Le ordonă celor doi polițiști iar aceștia se supun, punându-i cătușe lui Damian. Damian Forbes ești arestat pentru uciderea lui John Montgomery, Reina Mendez și Holland Greek, pentru transporturi de droguri. Ai dreptul la un avocat, dacă nu, ți-se va oferi unul din oficiu.
-Alex, ce este gluma asta? Cum să îl arestezi?Întreb zâmbind fals sperând că este doar o farsă.
-Duceți-l la mașină. Liv, îmi fac doar meseria.
-Damian!Strig vrând să merg după el însă Dean mă oprește.
-Voi fi bine iubito, ăsta e ultimul lucru pe care mi l-a spus înainte să fie luat.
-De asta ai apărut așa dintr-o dată. De asta erai azi acolo. Mă urmăreai ca să ajungi la el. Nemernicule, mă smucesc din brațele lui Dean, lipindu-i o palmă de toată frumusețea lui Alexander. Se uită preț de câteva secunde apoi pleacă. Să mergem la secția de poliție.
-Olivia Moore! Nu vei merge nicăieri, se răstește tatăl meu la mine.
-Oh nu! Nici să nu te gândești că îl voi lăsa singur. Nu este vinovat de niciuna din cele spuse.
-Liv, cred că mai bine l-ai asculta pe tatăl tău, spune Dean sigur pe el.
-Dacă voi nu l-ați plăcut și vă bucurați că a fost arestat, asta nu înseamnă că eu voi face la fel. Îmi iau geanta, telefonul și cheile lui Damian. Îi las pe cei din familia mea singuri și dezorientați . Pornesc mașina apoi îl apelez pe Aiden.
"-Alo?
-Aiden? Ridică-te din pat, îmbrăcate și vino la secția de poliție. Damian a fost arestat.
-Ce? Când mama naibii?
-Acum câteva minute. Acum îmbrăcate odată. "
*****
Am umblat o lună de zile prin judecătorii, secții de poliție și mii și mii de birouri de avocatură. Totul ca să îl salvez, însă totul rămâne la latitudinea juraților. Din moment în moment se va da verdictul, iar eu îmi rod unghiile din cauza stresului. Vivian este lângă mine, sprijinindu-mă.
-Ridicați-vă în picioare! Se aude o voce masculină iar toată sala face cum i se ordonă.
-Jurații au luat o hotărâre, cel care vorbește este judecătorul Carter. În urma dovezilor aduse și a martorilor interogați, Damian Forbes, este declarat vinovat de acuzațiile care i se aduc. Este condamnat la treizeci și cinci de ani de închisoare cu executare.
-Ce?!