Un perete, două paturi, o toaletă și o masă. Atât se află în noua mea "locuință". De vreo două săptămâni nu mai știu nimic de Liv și îmi e al dracului de dor de ea. Mi-aș putea petrece tot restul vieții aici, dacă măcar odată i-aș auzi vocea. Tot ce mai am de la ea este doar poza cu noi doi, poză de care nu mă desparți niciodată. Aș vrea să fi putut profita de timpul petrecut cu ea. Însă tot ceea ce am făcut a fost să o las pe locul doi și să mă ocup de răzbunarea mea. Mă doare sufletul că nu a vrut să mă asculte în ziua aceea, acum poate îi vedeam ochii și zâmbetul.
-Forbes, ai o vizită, mă anunță gardianul punându-mi cătușile ca mai apoi să mă ducă să îmi văd vizitatorii. În momentul în care sunt dus în sala aceea rămân surprins. Dacă mă așteptam să fie Olivia, sau chiar Aiden, greșeam. Domnule Moore și unul din fii săi așteptau acolo. Ridic receptorul urmărindu-le orice mișcare.
-Ce căutați aici? Olivia este bine?Întreb speriat că micuța mea ar fi putut pății ceva.
-Este bine, chiar foarte bine. Își reface viata alături Alexander Carter. Măresc ochii de uimire însă apoi zâmbesc superior știind că oamenii ăștia mint.
-Olivia nu ar face niciodata asta.
-Gândește-te încă o dată, fratele ei lipește de geamul dintre noi poze cu Olivia și Alexander, îmbrățișați la o cafenea...Olivia are o relație cu Alexander de câteva luni bune.
-Ce...vrei să spui?Întreb bălbâindu-mă. Nu ar face asta, nu?
-Cu ajutorul ei au reușit să te aresteze. L-a ajutat pe Carter să te facă să înfunzi pușcăria. Dacă nu mă crezi, ei bine, scoate telefon apelează numărul Oliviei, arătându-mi numărul pentru a mă convinge. Pune difuzor aproape de receptor.
-Chris, sora ta doarme. A adormit după ce am venit de la întâlnire. Era vocea nenorocitului ăluia.
-Dacă se atinge de ea îl omor. Vă omor pe toți. Lovesc cu toată forța geamul.
-Ei bine Damian, deja s-a atins de ea. Sperăm la o nuntă cât mai curând posibil.
~~~~~~~~~
-Ce mama dracului cauți aici fiu de cățea?
-Matt!Îl atenționează lui soacra lui.
-Mamă, ști cine este javra asta?
-Știu exact cine este. Este tatăl strănepotului meu, dragostea fiicei tale.
-Nemernicul ăsta...
-Matt, să aducem în vorbă ceea ce a pățit Hope cu tine? Bărbatul bolborosește ceva însă pleacă. Scuză-l, întotdeauna a fost asa... Însă acum cu starea fiicei mele este și mai rău.
-Vleau la mami, spune Robert trăgându-mă de gulerul cămășii pentru a mă atenționa.
-Du-l să o vadă. Este în salonul următor. Cred că încă doarme.
Olivia POV:
Auzeam câteva șoapte așa că îmi deschid încet ochii. Primul chip pe care îl zăresc este cel al fiului meu. Robert și Damian se aflau pe canapeaua din salonul meu. Încerc să imi aduc aminte de ce sunt aici, brusc tresar vrând să cobor din pat însă simțeam mi de înțepături în talpă.
-Asistena a zis că ceva timp nu prea vei putea merge, mă uit în jos și îmi văd ambele picioare bandajate. Pufnesc iar Damian își dă ochii peste cap. Vrei să te duc in salonul mamei tale?
-Da, vreau. Se ridică de pe canapea și aduce lângă pat un scaun cu rotile. Grozav! Acum par și invalidă. Mă ridică în brațe apoi mă așează cu grijă în scaun. Robert nu rezistă tentației și se așează în brațele mele.
-Mami buba? Pup să teacă?Vocea și drăgălășenia lui îmi alină orice fel de durere, însă dau din cap și las buza ușor tremurândă în jos, acesta mă sărută pe frunte și îmi zice că mă iubește. Tati nu pupă? Atât eu, cât și Damian mărim ochii la apelativul folosit de Rob. Tati. Ochii lui Damian s-ar umple de lacrimi de fericire, însă tot ce face este să îl sărute pe cap apoi să mă sărute și pe mine pe frunte. Mă conduce până în salonul mamei, însă el iese, luându-l și pe Robert cu el.
-Cum te simți mamă?O întreb strângându-i mâna.
-Mult mai bine,acum că tu ești aici. Mi-a fost dor de tine. Îmi mângâie părul cum făcea și acum ani de zile. Oftez știind că aș putea-o pierde în orice clipă.
-Mamă, te rog, acceptă tratamentul. Așa vei putea trăi până la strănepoți. Te rog.
-Nu mai sunt în stare iubito. Nu mai am forța să lupt. Simt cum mă consumă prin înăuntru.
-Mami, trebuie să fi puternică pentru mine, pentru gemeni, pentru tata. Și pentru nepotul tău...Te rog să accepți, nu vreau să te pierd definitiv. Nu spune nimic doar mă sărută pe cap, speram din tot sufletul să fie un răspuns afirmativ. O simțeam obosită, încă din gesturi și din vorbe, așa că m-am decis să o las să se odihnească și să mă duc să îl caut pe Damian. Plimbându-mă prin spital cu scunul cu rotile, am dat peste bunica, se juca cu Robert.
-Buni, unde este bărbatul care era cu Robert?
-Damian? S-a întâlnit cu fratele tău și au ieșit afară. L-a lasat pe Robert cu mine.
Fratele meu și Damian? Hai că asta este bună. I-am căutat pe cei doi câteva minute bune iar când i-am găsit am rămas proastă.
-Ai face bine să dispari de aici. Asta sigur e vocea lui Chris.
-Că dacă nu ce? O să mă bati? Puțică, stai cuminte. Dacă este pe amenințări, nu mai bine îi spunem Oliviei din cauza cui și-a crescut copilul singură? Ce face? Ce vrea să zică? Inina îmi bătea nebunește iar respirația îmi era de necontrolat.
-Ce vrei să spui? Întreabă speriat Christian.
-Negi că tu l-ai pus pe detectivul ăla pe urmele mele? Sau că tu l-ai ajutat ca eu să intru în pușcărie, să nu mai vorbesc de banii pe care îi dădeai Apoi m-ai prostit pe mine că Olivia a avut o relație cu el.
-Doamne! Exclam ducându-mi mâna la gura. Cei doi se uită la mine uimiți, însă apoi expresiile lor se schimbă. Damian este fericit că am auzit, iar Chris este speriat.
-Surioară, Chris vrea să se aproprie de mine iar eu mă ridic din scaun deși picioarele mă dor. Nu este nimic adevărat...Vrea să mă atingă însă tot ceea ce fac este să îl lovesc. O palmă cu toată forța mea a fost de ajuns încât să îi lase un semn roșu și să îi întoarcă capul.
-Din cauza ta l-am crescut pe Robert singură, fără familie, fără prieteni. Toți mă credeați o femeie ușoară și proastă fiindcă îl iubesc pe Damian, un criminal așa cum îl numiți voi. Doamne! Abia acum îmi dau seama, din acest motiv te auzeam mereu vorbind cu Alexander. Să nu te mai aproprii de mine sau de fiul meu, altfel jur că uit că ești fratele meu. Merg spre Damian sprijinindu-mă de perete.
-Liv, surioară. Am făcut-o pentru tine...
-Pentru mine? Pentru mine Christian? Dacă știai ce este bine pentru mine nu te amestecai. Damian a fost, este și va fi cel mai bun lucru pentru mine. Dacă mă ascultai măcar odată înțelegeai asta.
-Liv, ascultă-mă!
-Damian, hai să mergem. Îi apuc mâna și îl trag după mine.
