Olivia POV:
Mă întorc nervoasa spre Aiden iar acesta dă frenetic din cap că nu știa nimic. Doamne, Tu nu ți deloc cu mine? Atât de mult mă urăști?
-Cred că mai bine plec. Se scuză Aiden apoi se ridică lăsându-mă singură cu Damian. Ei bine, cu Robert și cu el. Mă ridic și îl iau pe Rob în brate vrând să trec pe lângă Damian.
-Nici să nu te gândești! Mă apucă brutal de mână ca să mă opresc. Nu vei pleca de aici până nu vom vorbi. Ultima parte a țipat-o iar Rob a tresărit în brațele mele semn că s-a speriat.
-Așa Damian. Sperie un copil nevinovat. Oftează apoi brusc mi-l ia pe Robert din brațe.
-Nu este bine să îl ți în brate în starea ta. Starea mea, auzi la el! Starea mea.
-Te rog să îmi dai copilul și să mă lași să plec.
-Bună, eu sunt...Damian. Pe tine cum te cheamă?Îl gâdilă puțin pe burtică iar acesta începe și râde.
-Lob. Iubesc când de chinuie să pronunțe "r" dar nu poate. Aș vrea să îl iau din brațele lui, însă mă doare sufletul mai ales acum că după doi ani se află în brațele tatălui său . În sfârsit. Oftez apoi ies din cafenea cu Damian lângă mine. Când ieșim din cafenea mâna mea este prinsă de mâna lui, mi de fiori mi-au străbătut corpul. De frică? De emoții? Nici eu nu știu. Îmi întorc privirea spre el iar el doar zâmbește ținându-l pe Rob într-o mâna.
-Damian, unde mergem? Îmi fac curaj să întreb rostind din cauza faptului că mergeam ca o familie.
-La un doctor. Vreau să fiu sigur că sunteți în regulă.
-Damian...
-Campionule, ce spui ne ți pe mine și pe mami de mânuță? Robert dă ușor din cap iar Damian îl da jos din brațe, acesta strecurându-se între mine și Damian. La naiba! Inima mea este topită. Nu vreau ca puiul meu să sufere.
-Bună ziua, am vrea să facem și noi un control, i se adresează Damian unei asistente. Asistentă care îi făcea ochii dulci.
-Da, desigur. Doctora Willson este liberă. Intrați, deschide ușa iar noi trei intrăm înăuntru.
-Buna ziua, o salutăm noi doi.
-Bună și vouă. Cu ce vă pot ajuta?
-Am venit ca soția mea să facă un control. Soție? De unde până unde? Nici măcar iubita lui nu mai sunt.
-Așează-te aici, dar cred că deja ști, zice chicotind văzând că deja am un copil, eu zâmbesc la rândul meu și mă așez, ridicându-mi tricou. Doctora toarnă un gel destul de rece pe abdomenul meu, apoi plimbă aparatul acela dintr-o parte în altă.
-Acest mic punct de aici, arată cu degetul pe ecran, acesta este copilul dumneavoastră. Sunteți însărcinată în aproape opt săptămâni.
-Ai auzit campionule? O să ai un frățior sau o surioară. Mă doare să îți zic, dar nu o să aibă. Doctora îmi întinde un șervețel ca să șterg gelul de pe burta mea apoi scrie ceva pe o foaie, pe care o întinde lui Damian.
