-Și o vei face?
-Doamne! Nu. Doar m-am gândit la această variantă. Nu pot să îl părăsesc. Chiar dacă l-aș părăsi el tot ar continua, poate chiar mai rău.
-Liv, tipul ăsta la început îmi plăcea. Acum mi-se pare doar un ciudat. Uită-te acolo, discret, fără să lași vreo urmă că l-ai văzut. Dacă se uită chiar să zâmbești. Îmi întorc capul ca și cum mă uitam doar din curiozitate. La două mese distanță se afla Alex, citind niște foi. Mă zărește iar eu îi zâmbesc , sperând să nu își dea seama că mi-se pare ciudat faptul că este a doua oară când ne întâlnim.
-Neah, o fi doar o coincidență. Sper.
-Unchiul și mătușa ce părere au despre Damian? Întreabă sorbind din sucul ei.
-Mama îl place, tata este cam suspect. Nu știu ce să zic. Telefonul vibrează așa că îl scot și citesc mesajul.
"Sunt în fața cafenelei. Te aștept."
-Vivian, Damian este în față, mă așteaptă. Te superi dacă am să plec?
-Stai să plătesc și vin și eu. Ne ridicăm de la masă, Vivian se duse să plătească comanda iar eu am ieșit afară. Damian stătea pe o bancă din piatră, așteptându-mă. De ce oare unor bărbați le stă atât de bine cu barbă? Mă sărută pe buze apoi se uită ciudat în spatele meu.
-Îl cunoști cumva pe tipul din cafenea? Cel cu ochii albaștri.
-Um, cam da. Este un vechi prieten. De ce?
-Pentru că tocmai s-a uitat urât pe mine, începe să râdă iar eu mă întorc pentru a vedea. Alex își întoarce repede capul, înapoi la foile sale.
-Bună Damian, îl salută Vivian pentru prima dată pe numele său.
-Bună și ție. Eu vroiam să o iau pe Liv la o plimbare. Vrei să te alături?
-Nu, stați liniștiți. Eu trebuie să cumpăr câte ceva pentru cină.
-Cum vrei tu. Mergem Liv?Învârte cheile pe deget iar eu dau ochii peste cap.
-Ne vedem Vivian, o salut pe verișoara mea apoi urc în mașina lui. S-a întâmplat ceva? Pari cam agitat.
-Să spunem și așa. M-am gândit la ce am vorbit aseară. Strânge volanul și mă lasă să stau în suspans.
-Și...
-Și cred că ai dreptate. Nu pot lăsa ura să mă consume. Nu pot să te pierd și pe tine. O mână o ține pe volan ,iar cu cealaltă îmi strânge mâna, mână care tremura.
-Ești sigur? Adică...
-Da iubito. Foarte sigur, îmi duce mână aproape apoi o sărută. Vezi că pe bancheta din spate este o cutie. Vezi ce este.
Ridic o sprânceană în semn de uimire însă mă conformez. Mă întind după cutie și o așez în poala mea. Desfac capacul și ce să vezi, o altă cutie. O cutiuță albastră din catifea, inima îmi bătea cu putere. Am deschid încet capacul, iar înăuntru se afla cel mai frumos lănțișor. Un lănțișor auriu având o semilună.
-La mulți ani iubito. E ziua mea? Am uitat! Cu toate astea pe capul meu am uitat.
-Îți mulțumesc babe. Până că și eu am uitat de ziua mea. Umm, babe, ăsta nu e drumul spre apartamentul meu.
