-Sigur esti bine?Mă întreabă pentru a patra oară Damian.
-Babe, sunt însărcinată nu retardată. Suntem bine. Robert este la bunica, fetița noastră este linistită. Am telefonul să sun la urgențe în caz că dau foc la casă. Îmi arunca o privire urâtă, lucru ce îmi sporește râsul. Pui, te duci la magazin nu în armată.
-Așa e, dar îmi fac griji pentru voi două. Ști că nu e tocmai cea mai ușoară sarcină.
-Babe! Sunt însărcinată în luna a șaptea. Ce crezi că se poate întâmpla? Mișca și cumpără-mi ciocolată amăruie.
Își dă ochii peste cap și se duce la magazin să cumpere dulciuri. Ei bine în ultimele câteva luni am stat izolată în casă, au apărut câteva complicații cu sarcina, așa că sunt obligată să stau la pat. Deși, nu îl prea ascult și îmi tot schimb locul, din dormitor în sufragerie.
L-am mințit că sunt ok, imediat ce a ieșit din casă mi-am așezat mâna pe burtică încercând să îmi calmez respirația.
-Destiny, te rog, să nu cumva să încerci să ieși afară. Robert te așteaptă peste o lună, poate chiar două.
Durerile mai mă lăsaseră, așa că m-am ridicat de pe canapea vrând să beau un pahar cu apă, însă am simțit un fel fulger prin tot corpul. Am căzut pe jos din cauza durerilor, apele curgeau pe mine. Am reușit doar să mă întind după telefon și să apelez la salvare
Damian POV:
Auzi tu! Ciocolată amaruie la ora patru dimineața. Mă jucam cu punga aia precum un copil mic, balasând-o dintr-o parte în alta. M-am oprit în loc când am văzut salvarea în fața casei noastre și pe Liv dusă pe o tragă. Am aruncat punga cu cumpărăturile și am fugit după ea.
-Iubito, ești bine? Ce întrebare stupidă.
-Nu Damian, am chemat salvarea fiindcă vroiam să mă plimb cu sirena pornită. Normal că nu sunt!
Mă plimb pe holurile spitalului agitat, precum un titirez.
-Damian, respiră. Adu-ți aminte cum v-au învățat la cursul ăla de yoga. Aaa stai, era pentru femeile care nasc! Strigă în șoaptă Vivian încercând să mă calmeze.
-Lasă-l scumpo, în curând voi fi și eu așa. Spusele lui Dean m-au făcut să zâmbesc usor, dar tot îmi este greu.
-Domnul Forbes?
-Da, eu sunt.
-Logodnica dumneavoastră este bine, însă copilul nu prea. Are abia șapte luni de sarcină, se va naște prematur și va trebui să stea la incubator. Asta dacă va rezista nopții. Vom intra în sala de nașteri în cinci minute.
-Vivian? Ce cauți aici? Se aude vocea "soacrei" mele. Mă întorc și atunci o văd stând sprijinită de un perete, era atât de slăbită, de albă.
-Nimic mătușa, doar că Liv nu s-a simțit bine așa că am adus-o la un control?
-Control Vivian? În sala de nașteri? Este bine? Sunt bine?
-Nu este. Clar că nu sunt bine odată ce ea naște, având doar șapte luni de sarcină. Mă răstesc involuntar la mama ei. Scuze, doar că...
-Este în ordine Damian. Tot ce contează acum este ca cele două să fie sănătoase.
*****
