-Tu glumești?Intreb trecându-mi mâna peste capota mașinii.
-Nu, nu glumesc. Este numai a ta.
-Damian, îți multumesc, însă nu o pot accepta. A costat naibii o avere.
-Ba da, o poți accepta. Este un cadou din partea mea.
-Damian, mi-ai luat deja un telefon, acum o mașină, mai lipsește să îmi iei o casă.
-Dacă asta te-ar face fericită ți-aș lua două sau chiar trei. O accepți și să nu mai aud niciun cuvânt.
-Dar dacă mă vor întreba...
-Le vei spune că ai cumpărat-o la mână a două cu banii strânși.
-Mâna a două la naiba, se cunoaște pe ea că este nou nouță. Chiar nu pot, am vrut să îi dau cheile înapoi, însă nu le-a luat.
-Ba da poți. Iar mâine vom da o tură cu ea.
-Aaa! Mâine nu pot. Trebuie să rezolv o problemă cu ai mei, poate reușesc să mă și mut.
-Te muți?Întreabă surprins.
-Aham, îl trag de mână în lift, am zis că e mai bine să locuiesc singură. Așa nu o să mai fie nimeni pe capul meu. Îl sărut râzând ușor, telefonul meu vibrează așa că îl scot din geantă fără să rup sărutul și răspund.
"-Da?
-Olivia?Se aude o voce de bărbat iar Damian se schimbă la față.
-Aaa da, eu sunt. Dar cine ești?
-Tutankhamon! Sunt Dean.
-Aa, Dean. Spune.
-Ești acasă?
-Nu, sunt la bunica. De ce?
-Eu și Vivian vrem să mergem la docuri. Am zis că poate participi.
-În seara asta nu. Bunica nu se simte prea bine și trebuie să stau aici.
-Ok, te salută Vivian.
-Și eu. Aveți grijă de voi."
Arunc telefonul pe canapea, apoi îmi torn un pahar de vin alb. Damian mă studia din cap până în picioare. Ridic puțin paharul și dau din cap în semn de "ce e", iar el ridică din umeri.
-Nu știu cum de ești încă aici. Mă așteptam să dispari din primele secunde, mă trage aproape de el, ridicându-mi puțin fusta. Îmi masa picioarele, apoi sărutând pielea.
-Damian...
-Hmm! Ce zici de o baie? Mă duc să dau drumul la apă în cadă?
-Ce cadă? Ai duș tu.
-Am două băi,zice apoi începe să râdă, apoi dispare. Râd și eu în sinea mea , apoi mă duc în dormitor vrând să caut un tricou sau o cămașă. Pentru prima dată observ pe una din noptiere o poză înrămată. Un cuplu și doi copii, un băiat și o fată. Semănau atât de mult cei doi copii din poză, pot jura că băiatul este chiar Damian.
-Iubito...Vru să zică ceva însă veni și îmi smulse poza din mână. Nu ști că nu e bine să umblii cu lucruri care nu sunt ale tale? Înghit în sec, simțind un nod formându-se în gâtul meu. Damiam simte, așa că îmi mângâie mâna calmându-mă, apoi mă ajută să scap de hainele de pe mine, pentru a putea face o baie. Presimt că va fi o noapte lungă.
*****
Am și pierdut noțiunea timpului de când stau numărând orice lucru în parte. Cred că este undeva în jur de șase sau șapte dimineața, ei bine de la patru și ceva nu mai pot să dorm. Însă, nu pot să plec de lângă el. Și nu , nu încerc să fiu romantică, chiar nu pot. Mă ține în brațe, cu picioarele mele între ale lui. Nu că nu îmi place. Casc obosită însă tot ce fac este să-l gâdil, să-l sărut, să-i suflu în față, iar astea numai ca să îl trezesc.
-Ești o nesimțită . Spune cu ochii încă închiși. Lasă-mă să dorm!
-Damian, lasă-mă să mă ridic. Fac pe mine.
Bolborosește ceva, însă îmi dă libertatea de a mă mișca în voie. Odată prinsă ocazia mă ridic din pat, luând pe mine tricoul lui Damian care era aruncat pe noptieră. Mă duc la baie unde îmi fac rutina,însă o problemă, nu am periuța. M-am uitat prin dulapuri însă singura era cea a lui, până la urmă am folosit-o pe a lui.
Am mai aruncat un ochii în dormitor iar Damian tot nu se trezise, așa că m-am dus să fac puțină cafea. Caut de zori cafeaua, însă pauză. Un dulăpior imi face cu ochiul, deschid ușile și zăresc cafeaua acolo, tocmai în fund. Mă ridic pe vârfuri sperând că voi ajunge fără scaun, însă degeaba. De o dată am simțit o respirație pe ceafă , iar pe lângă mâna mea a trecut cea a lui Damian, a luat cafeaua fără nicio problemă și mi-a înmânat-o.
-Mersi. Pornesc aparatul apoi mă întorc spre el sprijinită de blatul bucătăriei. Zâmbesc apoi caut ceva dulce prin frigider,spre norocul meu se aflau câteva căpșuni într-un bol. Le-am scos apoi m-am asezat în poala lui.
-Ști la ce m-am gândit?Întreabă sărutându-mi mâna. De ce nu te muți aici? Efectiv m-am înecat cu căpșuna. Oamenii ăștia vor să mor înecată?
-Ha?
-Pai da, tu vrei să te muți, iar eu te vreau aproape de mine.
-Damian, mă cunoști de... Cât? O săptămână? Și deja vrei să mă mut la tine?
-De fapt de atât mă cunoști tu, spune el râzând de mine, iar eu doar îl lovesc în glumă.
-O să ne putem vedea mai des, asta dacă vrei. Poate mai târziu, momentan am să mă mut în apartamentul meu.
-Dacă vrei, iti fac o ofertă la ăsta de lângă mine. Este de vânzare, nu mai stă nimeni aici de câteva luni bune.
-Hmm! Sună tentant. Sau nu. Mă strâmb la el iar el mă ciupește de fund. Foarte matur Damian. Ști niciodată nu mi-ai zis tot numele tău. Oftează închizându-si ochii.
-Forbes, Damian Forbes.
-Și vârstă?
-Cât îmi dai?
-Hmm! Douăzeci și unu?
-Pe aproape, douăzeci și patru. E mai mare ca mine cu aproape cinci ani.
-Damian, ar cam trebui să mă duc acasă. Părinții sigur mă așteaptă.
-Bine scumpo. Atunci mai ne auzim la telefon, mă sărută lung și apoi mă duc să mă schimb ca să plec.
Descid ușa ușor în speranța că toți dorm, însă se pare că încă de la primele ore ale dimineții familia mea s-a apucat de treabă.
-Liv, ai venit? Se aude vocea mamei din bucătărie, iar eu strig că da. Bine, atunci pune mâna și strânge alea din camera ta. Gemenii fac în camerele lor, garaj și beci.
Măcar nu mai trebuie să fac curat printre toți șoarecii și pânzele de păianjen. Însă, înainte de astea, m-am oprit la calculator. Am tastat "Damian Forbes" , "Forbes" orice fel de combinație, până am găsit asta. Un reportaj despre familia Forbes în urmă cu opt ani.
"Masacru în rândul cetățenilor.
Dacă până acum rivalitatile dintre familiile Montgomery și Smith se petreceau doar pe teritoriile fiecăruia, victimele fiind membrii găștilor. Ei bine, astăzi în timpul unei dispute au fost omorâți trei cetățeni nevinovați. Robert Forbes ,soția sa ,Amanda Forbes și fiica acestora ,Amelia Forbes. Au fost asasinați sub privirile fiului lor, Damian Forbes, în vârstă de șaptesprezece ani.
Se pare că familia era la cumpărături, când de nicăieri a început ploaia de gloanțe asupra lor. Fiul lor se afla încă în magazin, însă a putut privii oroarea ce se petrecea afară.
Polițiști au arestat o persoană, însă din lipsa dovezilor au fost nevoiți să îl elibereze."
Am mărit pozele victimelor, nevenindu-mi să cred. Însă așa era, aceia erau cei din poza de aseară. La naiba!
Îmi tot revin în minte cuvintele spuse de Damian, pe care la momentul respectiv nu le înțelesesem.
" Redevin Damian de acum șapte -opt ani."
Abia acum înțeleg, moartea părinților săi l-a marcat. L-a schimbat, devenind persoana de acum.
M-am trântit în pat meditând la ceea ce tocmai am realizat. Toți îl consideră un om rău, însă nimeni nu îi cunoaște povestea. Aș putea spune că nici eu nu o cunosc, însă îl cunosc pe el, iar el nu este așa cum pare. Poate să fie și un om bun, doar dacă vrea.
Las gândurile de o parte și încep să împachetez strictul necesar , deocamdată.
******
Hmm, strictul necesar am zis? Se pare că strictul necesar la mine înseamnă o groază de cutii și trei valize de haine. Deja mă aflu în fața apartamentului meu, defapt un mega apartament. Toate încăperile erau uriașe. Din câte mi-a explicat mama, ar fi fost două apartamente, transformate în unul singur. Am mai spus că îmi iubesc părinții?
Mă trântesc în pat, savurând faptul că locuiesc singură acum. Când să mă bucur cu adevărat, telefonul meu sună.
"-Da Vivian?
-Unde ești?
-Apartament.
-Aham! Spuneai cumva că mergem diseară în club?
-Când am zis ceva de ieșit în club?Întreb surprinsă.
-Acum. Într-o oră să fi gata. Ne întâlnim la Infinity."
"Grovaz!" M-am ridicat din pat scoțându-mi din valiză o rochiță neagră, în unele locuri având doar plasă și pantofii negrii. Mi-am îndreptat părul și l-am lăsat desprins. Îmi aplicam rujul roșu când Damian mă sună, las rujul de o parte și îi răspund.
"-Aham?
-Ce faci?
-Uite mă aranjez. Tu?
-Unde pleci?
-Ies în club cu Vivian. Mai întreb odată, tu ce faci?
-Și eu la fel. Vreau să ies cu niște prieteni în club. Vreun club stabilit?
-Nu încă, mint știind că dacă ii zic va veni acolo.
-Hm! Ok. Atunci te las să te pregătești.
-Pa Damian."
Închid telefonul brusc uitându-mă din nou în oglindă, ștergându-mi rujul unde era prea mult. Apoi cobor din apartament, luând mașina. Ce fel sună mașina mea.
Pur și simplu iubesc cum toarce mașina, cum merge. În zece minute am reușit să ajung în fața clubului. Vivian cred că era deja înăuntru, așa că parchez și intru și eu. Mirosul de tutun și băuturi se simțea din prima clipă cum intrai. Simțeam privirile tuturor pe mine, însă deja m-am obișnuit. Aud câteva fluierături însă doar rotesc ochii, văzând-o pe Vivian mă aproprii de masa ei. Se pare că de data asta mi-a făcut-o. Pe lângă Dean și Andrew care eram sigură că vor fi acolo, se mai afla încă un tip.
-Bună, ii salut așezându-mă cu grijă lângă Vivian.
-Bună, îmi răspund toți patru în cor.
-Liv, vrei ceva de baut? Intreaba Andrew ridicandu-se.
-Sigur. Un Manhattan și o sticlă de Tequila. Presimt că Vivian are poftă de câteva shoturi. Vivian nu zice nimic doar râde.
-Și a cui e mașina cu care ai venit? Să nu îmi spui că ai furat-o.
-Pe naiba! O mai ști pe Sophia? Tipa care era cu mine în liceu? Păr scurt, ochelari? A plecat din țară și a vândut mașina. Iar eu ca o fostă colegă foarte bună, am cumpărat-o.
-Pare nouă.
-Știu, nu-i așa?Zic luând o gura din sucul ei. Trebuie să fi avut foarte mare grijă de ea. Dă Doamne să mă creadă, te rog?
-Presupun, se lasă ea păgubașă apoi se întoarce spre tipul care nu-l cunoșteam.
-Liv, acesta este Daniel, vărul lui Dean.
-Îmi pare bine, spun un pic mai tare pentru a mă înțelege.
-Și mie, vine răspunsul lui urmat de un zâmbet cuceritor. Zâmbet care ar fi mers dacă nu îl aveam pe Damian. Tocmai am spus că Damian este al meu?
-Băuturile voastre, spune Andrew așezându-le pe masă. Melodia mea preferată începând să răsune în boxe, "Get low". M-am ridicat instantaneu în picioare.
-Ziceți-mi că dansați, mă rog de ei iar singuri care acceptă sunt Daniel și Vivian. I-am tras pe amândoi pe ringul de dans, unde mi-am lăsat corpul să se miște pe ritmul muzicii. Daniel își așează mâinile pe mijlocul meu, dansând împreună cu mine. Cred că două melodii le-am dansat cu el în spatele meu. Deși Vivian va nega, sunt sigură ca acest verișor era "lipeala" mea.
-Liv, mă duc până la baie, strigă Vivian cât să o pot auzi.
-Eu mă duc să iau ceva de băut, vrei?Întreabă Daniel în urechea mea.
-Nu, stai liniștit. Rămân singură pe ringul de dans, însă la scurt timp simt iar două mâini pe talia mea, pentru primă dată mici furnicături îmi trec prin corp. Te-ai întors? Zic mai tare neîntorcând capul. Mâinile sale mă trag, lipindu-mi spatele de pieptul lui.
-Ți-am zis vreodată că nu-mi place ca altul să te atingă?Vocea lui groasă dar atât de sexy îmi zbârlește părul pe mâini.
Damian POV:
-Haide Demon, mă îndeamnă Aiden să le țin companie în club diseară.
-Off! Fie. Și unde se presupune că mergem?Întreb luându-mi pachetul de țigări.
-Mergem la Infinity, răspunde Collin nelăsând ocazie să schimbăm locația.
Prind o ocazie în care rămân singur și o sun pe Olivia, după mai multe bipuri răspunde.
"-Aham?
-Ce faci?
-Uite mă aranjez. Tu?
-Unde pleci?
-Ies în club cu Vivian. Mai întreb odată, tu ce faci?
-Și eu la fel. Vreau să ies cu niște prieteni în club. Vreun club stabilit?
-Nu încă.
-Um, ok. Atunci te las să te pregătești.
-Pa Damian."
Expir zgomotos și ies din biroul meu, apucându-i pe cei doi din urmă.
Să-mi aducă cineva aminte. De ce am venit în club? Aiden și Collin deja au câte o cucerire, iar eu stau și beau.
-Demon, îmi atrage atenția Aiden, aia nu este Olivia? Arunc o privire în spre locul unde arată prietenul meu și chiar așa era. Olivia, Vivian și un tip, dansau.
-Tipul ăla tocmai a atins-o?Mă trezesc răstindu-mă, însă muzica acoperea vocea mea.
-Așa se pare, răspunde nonșalant Collin. M-am ridicat vrând să ma duc acolo să îl bat pe tipul ăla, însă vocea lui Aiden mă oprește.
-Ști că dacă te duci acolo Olivia te va urâ. Unu, fiindcă l-ai bătut pe tipul ăla. Doi, fiindcă Vivian te va vedea. Pufnesc iritat așezându-mă înapoi.
Este al doilea dans și tipul ăla nu o mai lasă. Am prins ocazia când Vivian și ăla au dispărut din peisaj și i-am rugat pe ăștia doi să mă ajute.
-Collin, tu îl scoți pe tipul ăla prin spate, un ochii vânăt nimic mai mult. Iar tu Aiden, o ți pe tipa aia ocupată cât mai mult.
Cei doi mă ascultă iar eu m-am dus pe ringul de dans, așezându-mi mâinile pe trupul ei. O simțeam cum tresare sub atingerea mea.
-Te-ai întors? Nervos că poate să mă confunde cu tipul ăla , o trag lipindu-i spatele de pieptul meu.
-Ți-am zis vreodată că nu-mi place ca altu să te atingă? Se întoarce uimită spre mine apoi zâmbește.
-Uite, dacă vrei, mergem amândoi la un psihiatru. Ai mare nevoie, prietenii mei sunt aici.
-Vrei să zici Vivian și tipul ăla? Ei bine, se pare că tipul ăla are puțină treabă cu un prieten de al meu. Iar Vivian o să aibă puțină treabă, cineva o va ține ocupată.
Nervoasă trece pe lângă mine, se duce la masa ei, își ia geanta și dă un pahar gata dintr-o înghițitură. Lasă niște bani pe masă, șoptește ceva lui Dean apoi iese din club. Le dau un mesaj celor doi că am plecat și am încercat să o prind din urmă. A urcat în mașină trântind ușa în urma mei, iar eu am fost nevoit să iau mașina și să o urmăresc. Doamne! Fetița asta o să mă întrunească într-o zi.
La scurt timp parchează mașina în fața unei clădiri , coborând din mașină și intrând în clădire. Iar eu în urma ei, reușind într-un final să o prind din urmă.
-Doamne Olivia! De ce ai plecat așa?Întreb însă sunt tratat cu indiferență . Acum nu vorbești cu mine? Se uită la mine, ridică degetul în sus deschizând gura să spună ceva însă o închide la loc. Foarte matur Olivia.
Olivia POV:
Am trântit pe masă pizza pe care o comandasem, ignorându-l pe Damian. Cred că de vreo câteva ore îl tot ignor, iar el încearcă să îmi vorbească.
-Mă ignori din cauza ăluia, nu-i așa? Se trezește dintr-o dată să mă întrebe. Mă uit confuză la el, iar el se ridică în picioare. Olivia, înțelege! Tu ești a mea și nimeni nu trebuie să...
-Încetează să mă mai tratezi ca pe un obiect. Nu sunt un lucru pe care să poți pune stăpânire! Țip din toți plămânii la el. Îmi dau seama că am greșit țipând în halul ăsta așa că îmi calmez timbrul. Uite, până la urmă ce este asta? Ce este între noi? Cum se poate numi toată această...Nu știu cum să o numesc. Este măcar o relație?
-Normal iubito, îmi mângâie obrazul iar eu inspir adânc.
-Adică iubit și iubită?
-Da, răspunde sigur pe el.
-Nici măcar nu m-ai întrebat, șoptesc lăsând privirea în jos.
-Ce?
-Nu m-ai întrebat dacă vreau, chicotește și îmi ridic chipul.
-Olivia, vrei să fi iubita mea? Îl sărut pe buze și șoptesc "nu" iar apoi începem să râdem.
-Cred că încep să mă îndrăgostesc de tine,îi spun în șoaptă lăsându-mi capul pe pieptul lui. Însă nu a auzit. Mai bine.