"Cum?" a intrebat el.
"Pai, ultima ora a fost plina de stres, iar tu ai facut o treaba buna prin a ma face sa zambesc." am zis eu incercand sa nu rad.
Alex s-a uitat la mine. "Incantat ca am putut ajuta." a spus el sarcastic.
"Boarding rows 40 through 32." *nu stiu cum sa traduc asta*
"La naiba." am spus eu ingrijorandu-ma din nou. "Vom pierde zborul. Biletele sunt in geanta mea."
Scuturandu-si capul, Alex a vorbit din nou. "Nu-ti fa griji, Cole va salva ziua. Mereu o face."
"Ce?" am intrebat eu confuza.
Alex doar si-a incrucisat bratele.
"Boarding rows 31 through 21." *same shit. Daca stie cineva cum sa traduca asta, sa-mi spuna si mie :D*
"Stai." am spus eu ignorand anuntul. "Esti furios pentru ca exista sansa ca geanta mea sa fie adusa de Cole? Ce e asta, o competitie pentru tine?"
In loc sa imi raspunda, Alex s-a uitat in alta parte.
"Boarding rows 20 through 11." *imi pare foarte rau dar chiar nu stiu*
"Deci?" am intrebat insa el tot nu raspundea. "Bine, las-o asa." am spus eu ridicandu-ma si indreptandu-ma spre locul in care ceilalti pasageri stateau.
Am asteptat la linie pana toti ceilalti pasageri se aflau in avion. "Cand va fi ultima strigare pentru imbarcare?" am intrebat eu.
"Chiar acum." mi-a raspuns o femeie cu parul de un rosu aprins si a apasat pe buton. "Toti pasagerii pentru zborul 452 se pot imbarca. Aceasta e ultima strigare."
"Ma scuzati dar am o problema. Sunt pentru acest zbor insa geanta mea a fost furata iar biletele erau in ea. Securitatea a spus ca ne vom recupera geanta inainte ca zborul sa decoleze, dar nu s-au intors inca."
"Si?" a intrebat femeia plictisita.
"Chiar trebuie sa prind acest zbor." i-am spus eu.
"Imi pare rau domnisoara, dar nu pot face nimic pentru tine. Ori ai bilet, ori nu urci."
"Te poti uita la numele noastre sau ceva? Adica, pe bune, geanta ei a fost furata. Nu poate astepta avionul?" a spus Alex aparand deodata in spatele meu.
"Imi pare rau, dar nu putem tine in loc 100 de pasageri pentru o geanta." ne-a spus ea.
"Va rog." am implorat-o eu. Nu vroiam sa ramanem blocati in Chicago. Ea si-a scuturat capul in semn de nu.
"E ok, Jackie. E doar un pas inapoi."
"Doar un pas inapoi? O sa pierdem zborul!" am spus eu incercand sa nu plang.
"Nu inteleg de ce esti asa suparata. Pareai ok cand era sa pierdem zborul din New York."
"Asta pentru ca New York e casa mea; nu m-ar fi deranat sa ma blochez acolo. Am un loc unde sa stau si stiu imprejurimile," am spus dandu-mi la o parte parul de pe fata, "dar nu stiu Chicago."
"Imi pare rau, copii." a spus roscata si s-a dus sa inchida usa de acces spre avion.
"Stai, opreste-te!" a tipat cineva.
M-am intors pentru a-l vedea pe Cole alergand spre noi cu cativa oameni de paza ai aeroportului pe langa el; pe umarul lui se afla geanta mea.
Cand a ajuns langa biroul la care stateam , s-a aplecat in fata si si-a pus mana pe genunchi pentru a-si recapata respiratia.
"Trudy, i-am promis domnisoarei de aici ca nu va pierde zborul asta. Ai putea sa ii lasi sa intre?" a intrebat Brad.
Trudy si-a dat ochii peste cap, insa a deschis usa.
"Oh, multumesc lui Dumnezeu!"
"Tot am nevoie de biletele voastre." a spus Trudy tinand mana intinsa.
"Desigur." am spus intorcandu-ma la Cole si luand geanta.
Dupa ce ne-a scanat biletele, Trudy ne-a lasat inauntru si a inchis usa in urma noastra.
"Iti multumesc atat de mult, Cole!" am spus eu tragandu-l intr-o imbratisare in timp ce mergeam spre locurile noastre. "Vreau sa spun, timpul ar fi putut sa fie mai scurt, dar tot esti eroul meu."
"Pai multumesc." a spus Cole razand. "Orice pentru tine."
Am zambit si m-am intins sa il pisc de obraz.
"Bine ati venit la bord." un asistent de zbor ne-a intampinat. "Sper sa va simtiti bine pe parcursul zborului."
"Multumesc, si tu!" i-am spus eu entuziasmata. Eram atat de bucuroasa ca nici nu am observat durerea de pe fata lui Alex.
*******
Am luat-o la fuga pe scari cu papucii de alergat in mana. Era luni dimineata si mergeam la tura mea obisnuita de alergat inainte sa ma pregatesc pentru scoala.
Nathan inca nu era acasa de la spital asa ca stiam ca o sa am ceva timp singura, sa ma gandesc.
Zborul inapoi spre Colorado a trecut pe nesimtite. Intr-adevar, nu tineam prea multe minte pentru ca am luat 2 somnifere care sa ma dea gata. Aveam nevoie de somn care sa dea la o parte tot stresul adunat in acea zi.
Odata ce am aterizat, m-am indreptat cu baietii spre locul in care Cole a parcat dubita. Drumul spre ferma a fost destul de linistit pentru ca eram toti obositi, dar puteam spune ca ceva era in neregula cu Alex; nu parea fericit.
Am fost surprinsa de gramada de relaxare care a trecut prin mine cand am parcat pe alee. Inainte sa plec nu am realizat cum vechea cutie de posta, vopseaua galbena scrijelita, iarba crescuta peste termen incarcata cu tot felul de jucarii, si o mare veranda de lemn, ma fac sa ma simt ca acasa.
Am zambit incet catre mine cand steagul Americii de pe garaj a inceput sa fluture in vant, de parca imi ura bun venit.
Katherine pe de alta parte nu era astfel. Nu ne-a oferit nici un zambet sau imbratisare cand am intrat pe usa, dar ne-a spus ca vom vorbi mai tarziu.
Cina a fost tensionata; toata lumea stia ca Katherine e suparata. S-a uitat urat la Isaac cand ne-a intrebat cum a fost in New York, dupa care am terminat de mancat in liniste.
Dupa ce am facut curat dupa cina, am cautat in geanta biletele de croaziera si le-am pus in buzunarul de la spatele pantalonilor. Cole a zis ca nu se stie niciodata cand vom avea nevoie de ele; Katherine poate izbunci in orice moment.
Cand a facut-o, noi eram pregatiti. Toata lumea statea in sufragerie urmarind stirile de noapte. Cole, Alex si cu mine stateam pe la marginea camerei pentru ca toata lumea ne evita ca pe ciuma; le era prea frica de Katherine.
"Voi trei." a spus ea aratand spre mine, Alex si Cole. "In bucatarie, acum."
__________