Coșmarul de la miezul nopții

Sânge și regrete

     În acest moment, Letitia își dorește să fie moartă deja. Își dorește ca Alistair s-o fi omorât pe ea prima sau s-o fi înrobit ca pe Leopold... sau să i se fi întâmplat orice numai să nu simtă nimic. Fiecare țipăt al lui Paul i se răsfrânge în timpane, bântuind-o și în secundele în care el tace. Deși este egoist din partea ei, într-un fel se bucură că sunt așezați spate în spate. În acest fel, nu trebuie să vadă cu ochii ei prin ce chinuri trece Paul.

     — Și când te gândești că eu ți-am oferit șansa ca asta să nu te doară, repetă Alistair, de parcă ar vrea să îl pedepsească pe Paul pentru că a ales să tacă și de parcă ar vrea să se absolve pe sine de această vină.

     Letitia își întinde degetele către Paul, strâmbându-se atunci când simte cum funiile energetice îi rănesc pielea, din cauză că sunt foarte strânse. Dar nu-i pasă de asta. După o scurtă căutare, reușește să întâlnească degetele lui Paul. Știe că fratele ei n-a iertat-o, dar asta n-o împiedică să-i fie alături cât mai poate. Așa că își încolăcește degetele de ale lui Paul, strângând cu putere, de parcă ar vrea să-i spună: ,,Sunt aici. Sunt cu tine.". Și simte o urmă de ușurare în suflet când observă că Paul n-o respinge, ba chiar strânge și el cât de tare poate.

     În scurt timp, chinul se încheie. Alistair își dezlipește palma de umărul lui Paul, lăsând o urmă roșie, ca o arsură. Evident că vraja asta durează doar câteva secunde. Paul știe, fiindcă este aceeași vrajă pe care i-au aplicat-o lui Arnold, atunci când l-au verificat dacă este curat de Zailla. Pentru el atunci a fost ușor. Dar acum Alistair a făcut acest proces să fie cât de lung și de dureros posibil.

     — Serios? se aude bărbatul. Atât de neinspirați ați fost? Dintre toate locurile, fix acolo v-ați dus? Cât de proști să fiți?

     Deși câteva lacrimi se scurg din ochii săi în urma durerii provocate, Paul pufnește într-un râs batjocoritor. Alistair se încruntă, așteptând o explicație pentru acest gest.

     — Știi? E amuzant, vorbește, pentru prima dată, Paul. Dar dacă ascunzătoarea noi am fost atât de proști și ascunzătoarea noastră atât de neinspirată, atunci tu cum de nu te-ai gândit să ne cauți acolo?

     În semn de solidaritate, Letitia izbucnește în râs. Nu știe care este locul pe care l-a dscoperit Alistair, dar nu asta e important. Și nici replica pe care Paul i-a întors-o lui Alistair nu este chiar amuzantă. Dar pur și simplu are impresia că acum nu mai are prea multe de pierdut, așa că îi va arăta lui Alistair disprețul pe care-l simte față de el până în ultima secundă a vieții sale.

     Alistair King se încordează vizibil și începe să fie deranjat de felul în care frații Young îl iau în derâdere. Acest aspect îi știrbește autoritatea și asta îl enervează la culme.

     — Ne-am terminat treaba cu ei, îi vorbește Alistair lui Leopold. Deja nici nu trebuie să-ți mai spun care este următorul pas.

     Leopold pornește încet, dar cu pași apăsați, către panoul din colțul încăperii.

     — N-o să scapi! începe Letitia să strige. N-o să fii fericit, n-o să-ți meargă planul!

     — Așa, așa, descarcă-te! glumește Alistair zâmbitor. Vrei să le notez ca fiind ultimele tale cuvinte? Nu-ți face griji. Voi spune familie tale că ai murit pentru o cauză nobilă, în lupta cu un Gardian de al Zaillei.

     Femeia Gardian se încruntă.

     — A, da, scuze, uitasem. Mă cam lasă și pe mine memoria, continuă bărbatul.