Capitolul 15

89 2 5
                                    

Te iubesc și rămas bun

Petrecerea era un real succes chiar și fără protagonistul ei: mărețul Victor King, care zăcea bine legat în pivnița conacului.
Eram sigură că a doua zi nu îi va spune nimic tatei pentru că atunci când Dante era supărat nu te mai asculta, iar eu mă bazam pe asta.
Atât el, cât și Barbara erau foarte supărați pe fiul lor și faptul că noi am adăugat așa zisa partidă de sex dintre Victor și Marina a făcut ca lucrurile să fie și mai întoarse împotriva lui.

Eram mândră de modul în care am scăpat de Victor în acea seară și eram foarte fericită.
La un moment dat, Liam m-a invitat la dans pe o melodie lentă sub privirile fulgerătoare ale lui Emilian, care stătea la o masă alături de Marina, Sofia și Rafael.
M-am gândit că era momentul potrivit în care să îl iau la întrebări pe unde a umblat și ce a făcut aproape o zi întreagă.

În clipa în care i-am simțit atingerea pe spatele meu gol a fost ca și cum trupul mi-a fost cuprins de flăcări și m-am pierdut preț de câteva momente în oceanul din ochii lui fermecători.
Îmi zâmbea atât de dulce încât inima mi se topea de dragul lui și am închis ochii, moment în care m-am desprins de realitate și m-am trezit în brațele lui Emilian. Ce se întâmpla cu mine? Visam cu ochii deschiși la Emilian, iar atunci mi-am dat seama că eram pregătită să mă întorc la el pentru că niciodată nu am încetat să îl iubesc. L-am iubit mereu și nu mai aveam nicio îndoială că el era stăpânul inimii mele și chiar dacă m-a rănit puteam să o iau de la capăt alături de el pentru că în sfârșit îmi doream asta din tot sufletul.

Liam ocupa și el un loc important în inima mea, dar ceea ce simțeam pentru Emilian era de o mie de ori mai puternic și pe el trebuia să îl aleg.

- La ce te gândești? Îmi șoptește el zâmbind, iar atunci mă trezesc la realitate și îl văd pe el în fața mea.

- Cred că sunt pregătită să mă întorc la Emilian, dar după ce lucrurile vor fi așa cum trebuie!

- Mă bucur pentru tine! Să fii fericită este tot ceea ce contează pentru mine!

- Mulțumesc, Liam! Apropo, pe unde tot ai fost?

- E ceva ce nu ți-am spus despre mine... Sunt bogat și mama mea este Kori West!

- Ce?! Exclam al naibii de uluită.

Kori West a fost cea care mi-a înmânat premiul pentru femeia anului și mi-a pus chipul pe coperta revistei ei. Nici la asta nu m-am așteptat și nu știam cum să reacționez. Liam m-a mințit? Sau pur și simplu a considerat că eu nu trebuia să știu asta?

- Îmi pare rău că nu ți-am spus mai devreme!

- Deci, când ne-am întâlnit prima dată în parc tu știai cine eram?

- Îți văzusem chipul pe undeva, dar nu știam exact unde! Folosesc numele de fată al mamei tocmai pentru a putea avea o viață normală. Și ca să te fac și mai mândră de mine vreau să știi că am propria afacere cu iahturi și sunt implicat în multe activități pentru protecția animalelor!

- Uau, ești uimitor, Liam! Acum te apreciez și mai mult!

- Mulțumesc!

Între timp, Marina era pe pontonul lacului singură gândindu-se la ce nebunii a făcut în acea seara și oarecum reacția lui Rafael a pus-o pe gânduri deoarece l-a simțit și puțin gelos. Oare avea o șansă reală de a-l recuceri? Nu era sigură, însă când a părăsit pontonul și s-a apropiat de zona piscinei l-a zărit pe Rafael în compania unei tipe mici de statură, o latino-americană foarte sexy cu părul lung de culoare șaten deschis, ochii negri sclipitori, buzele pline și suave, iar zâmbetul ei parcă îl fermeca pe Rafael.

Dragă inimă, de ce el?- Volumul 2Where stories live. Discover now