Inimi fragile

~8~

Trenul s-a oprit făcând capul fetei să se izbească ușor de geam făcându-l pe Chan-woo să râdă dar Ha-Yun l-a ignorat complet neavând puterea necesară de a mai purta o conversație cu el. Tot corpul ei era amorțit de la poziția inconfortabilă în care a trebuit să stea atât de mult iar capul o durea ușor din cauza trăncănelii băiatului. Fata a ieșit din tren, practic sărind pe peron din cauza înălțimii. Și-a întins mâinile și picioarele pentru a se dezmorți și a lăsat la iveală un căscat mare. Tot ce ar vrea acum este să doarmă, dar întrebarea era unde?  În jur erau câteva clădiri mai înalte și puțin mai luxoase dar ea nu căuta ceva de genul. Era exclus, tatăl ei are cunoștințe și parteneri peste tot.

Chan-woo: Și acum unde mergem?

Ha-Yun: Mergem?

Chan-woo: Păi da, tu ești femeia deci tu decizi.

Ha-Yun: Oh Doamne, nu merg nicăieri cu tine.

Chan-woo: Dacă nu mergi cu mine, merg  eu cu tine.

Ha-Yun: Nu știu ce vrei mai exact de la mine, dar te rog să mă lași în pace.

Chan-woo: Aish... ai măcar unde să dormi?

Ha-Yun: Găsesc eu, nu îți face griji.

Băiatul a oftat dar totuși a decis să o urmeze pe fată în liniște măcar până găsește un loc unde să doarmă. Mergeau de mai bine de jumătate de oră și picioarele îi dureau dar măcar erau aproape de sat.

Chan-woo: Sat?!

Ha-Yun: CE?! Lee Chan-woo!

Chan-woo: Oh, ne întâlnim iarăși Bang Ha-Yun.

Ha-Yun: Ce vrei de la mine exact?

Chan-woo: Să te protejez.

Ha-Yun: Poftim?

Chan-woo: Să te protejez, ai auzit bine.

Ha-Yun: Tu pe mine? Să mă protejezi de cine?

Chan-Woo: Nu știu, dar ceva îmi spune că trebuie să te protejez.

Ha-Yun EI bine spune-i acelui ceva să se oprească. Nu am nevoie de ajutorul nimănui. M-am săturat să fiu slabă în ochii tuturor! Și cel mai mult m-am săturat să mă atașez de oameni care nu dau nici doi bani pe existența mea!

Furia și dezamăgirea puteau fi citite numai din privirea fetei. Ochii săi erau umezi, buzele uscate, încruntată ușor încercând să se gândească la orice altceva pentru a nu lăsa lacrimile să pună stăpânire dar faptul că realiza că nu avea alte amintiri o făcea să se simtă din ce în ce mai mică. Voia să dispară. Amintirile ei mai fericite erau cu Taehyung dar nu știa de ce până și gândindu-se la ele o durea.

Chan-woo: Shhh, sunt aici. Nu ai să mai pățești nimic. Haide..

Ha-Yun: Nici nu te cunosc..

Chan-woo: Eu da... ai încredere în mine, chiar dacă este aproape imposibil. Dacă viața ta e atât de mizerabilă precum spui că o ai, nu cred că o voi înrăutăți mai tare... îți promit.

Chan-woo i-a întins mâna așteptând ca ceasta să îi accepte ajutorul. Capul lui s-a plecat imediat ce a realizat că cel mai probabil fata nu îi va întinde mâna însă a fost surprins când o mână mică și albă i s-a așezat în palmă. S-a uitat la ea iar aceasta nu a făcut decât să zâmbească slab gândindu-se că avea dreptate într-un fel, viața ei era deja întoarsă pe toate părțile, ce se mai poate întâmpla...

Chan-woo: Haide, stau în apropiere.

Ha-Yun: S...stai aici?

Chan-woo: mhmm, vom ajunge imediat la căldură. Dar te rog să stai trează până atunci pari obosită.