Inimi fragile

~3~

                                                           Suferința ta, Bucuria mea

Ha-Yun zâmbi larg la iubitul ei, făcându-i cu mâna în timp ce îl privea îndepărtându-se de ea. Își luase ghiozdanul mai bine în spate și porni spre casă încă cu zâmbetul pe buze. Când a ajuns acasă nu a strigat cum ar fi strigat alții sau cum si-ar fi dorit, să strige după părinții ei și să le ofere o îmbrățișare caldă sau măcar să o întrebe cum a fost ziua ei. A oftat, dându-și jos papucii din picioare fără să se mai aplece, îndreptându-se spre living ca de fiecare dată, cu gândul să meargă direct în camera ei.

Bang PD : STAI PE LOC!

Fata se oprise, incremenind la tonul tatălui ei. Își întoarse corpul spre el dar privirea nu i se ridica de pe podea, neavând curajul să privească acei ochi reci.

Ha-Yun: Da, d.. domnule.

Da, fata nu îl putea numi appa, le era recunoscătoare părinților ei că i-au dat viață, dar nu îi putea numi eomma și appa. Nu meritau astfel de titluri.

Bang PD: AM CRESCUT O CU*VĂ PÂNĂ ACUM?!?

Ochii doamnei Bang se făcuseră mari cât cepele dar nu îndrăznea să deschidă gura. Nimeni nu îndrăznea să spună vreun cuvânt în fața bărbatului.

Bang PD: RĂSPUNDE COPILE! DE CE TACI?! DE CE TREBUIE SĂ MĂ FACI DE RÂS?! DACĂ NU IMI SPUI TU, CU GURA TA CE AI FĂCUT, JUR CĂ TE BAT PÂNĂ NU MAI POȚI RESPIRA.

Liniște. Asta era tot ce a primit așa zisul ei tată de la fiica lui. Corpul fetei tremura iar picioarele aveau să îi cedeze în curând.

Bang PD: Ieșiți!

Yun-Seo: Si-Hyuk...

Bang PD: LA NAIBA! YUN-SEO! ȚI-AM SPUS CĂ ERA MAI BINE SĂ ARUNCĂM UNUL DINTRE EI! DAR TU, NU. PLANGEIA SĂ ÎȚI CRUȚ FETIȚA. POFTIM! FĂ CE VREI CU PANARAMA ASTA.

Fiecare cuvânt pe care bărbatul îl spunea fără ca măcar să respire era ca o săgeată în inima fetei. Știa că nu este iubită, dar nu trebuiau să îi și  arate asta. Bărbatul mergea cu pași apăsați spre ea și în secunda următoare acesta îi luase bărbia în mâna lui, strângând-o cu putere.

Bang PD: Ascultă la mine. Te despărți de el. Te despărți de el ca să nu îl nenorocesc și pe el exact cum urmează să fac și cu tine. M-ai înțeles?! Îmi dai telefonul tău, tot, m-ai înțeles?! Nu părăsești casa asta, m-ai înțeles?!

Inima fetei s-a oprit când a auzit de el. Nu vrea ca el să pățească ceva. Simțea că e la capătul puterilor sale. Picioarele îi erau ca de gumă. Totul până la el.

Bang PD: M-AI ÎNȚELES?! POT SĂ ÎI DISTRUG CARIERA PRINTR-UN SIMPLU TELEFON. AI ÎNȚELES?!

Ha-Yun încerca să vorbească dar cuvintele nu își făceau apariția. Oricât de mult ar încerca, dacă vorbește acum, ar izbucni în plâns.

Bang PD: AI ÎNȚELES?!

Ha-Yun: DA!

În acel moment palma bărbatului a făcut contact cu obrazul ei fin. Fără să mai spună un cuvânt, bărbatul a ieșit nervos pe ușă, lăsând-o pe fată pe gresia rece, cu lacrimi în ochi și mâna pe obraz.

Au trecut 8 zile de la incident. De 8 zile, Taehyung nu a mai primit nici o veste de la Ha-Yun iar domnul Bang îi arunca priviri pline de furie ceea ce l-a făcut suspicios. Cât despre Ha-Yun, tăvile pline cu mâncare sunt adunate la ușa ei. Fata nu a vorbit cu nimeni de atunci, și abia dacă mai ieșea din camera ei doar pentru un pahar de apă. Do-Yun avea momente în care se simțea vinovat dar această vinovăție nu dura mult timp, credea că ceea ce face este corect