◄ Publicat fizic și finalizat ►
❞ Tremur cu mâna pe trăgaci, în timp ce ținta îmi este fixată pe conturul ei. Are un zâmbet larg pe chip, ca de fiecare dată. Șuvițele îi sunt fluturate de vânt și zburdalnice se pierd de după umerii goi.
Înghit...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♛Hεαvץ
Stau tolănită pe podea, cu telefonul sprijinit de genunchi, în timp ce mă uit la un documentar foarte interesant despre tipologiile unui om. Și iată că, ceea ce niciodată nu mi-a provocat polemici interioare, ajunge să mă intrige acum. Absurditatea face ca eu să fiu mai interesată de tipologiile întunecate. Eu fiind o persoană preponderent optimistă și altruistă, nu înțeleg prea bine oamenii care au un instinct aparte de a face rău.
Când ești răutăcios cu ceilalți, de fapt ești nesigur în propria persoană.
Când faci rău, este pentru că în viața ta a predominat răul și tu simți fără de băgare de seamă să te răzbuni.
Dar există și acele tipologii de oameni care nu simt remușcare. Nu fac rău din nesiguranță sau pentru că acasă lucrurile sunt urâte. Fac rău pentru că le face plăcere. Au o incapacitate de a simți. Și de aici se nasc adevărații criminali în serie.
Oare și cei care mi-au asasinat părinții erau la fel? Oare au simțit vreodată regretul că au luat două vieți nevinovate, ale unor oameni buni la suflet? Oare s-au căit? Dumnezeu îi ierta pe cei care se căiau, însă eu nu știu dacă aș fi putut vreodată să le iert. În fond, mi-au luat cele mai importante persoane.
— Heavy! Mal mă strigă și se uită la mine oripilată, ca și când aș fi făcut ceva greșit, deși, nu știu, la ce anume puteam să mă uit? Doar nu la filme pentru adulți.
— Nu e normal să iei prânzul pe podeaua bibliotecii. Și eu sunt antisocială și nu fac asta.
Îmi bag repede telefonul în buzunarul paltonului și mă ridic cu greutate, dezmorțindu-mi membrele. Ah, ce-aș fi lenevit. Păcat că încă mă aflam la școală și mai aveam câteva ore de făcut.
— Scuzele mele! Tabieturile de la vechea școală se reflectă și aici, mă scarpin după ceafă stânjenită, știind că într-adevăr sunt antisocială. Să spunem că nu am fost niciodată obișnuită cu atenția. În schimb, îmi petreceam majoritatea pauzelor în bibliotecă, mâncând de una singură sandviș cu pâine de secară.
Mă foloseam de carnețelul meu cu schițe, pentru a nu părea chiar tristă și patetică. Așa îmi trecea și timpul mai repede și puteam face față cu brio tot orarului. Îmi îmbunătățeam totodată și tehnica.
— Ei bine, acum poți spune că toată lumea e interesată de tine.
Interesată? Până când? Interesul lor pentru mine se datorează faptului că sunt nouă și reprezint încă un mister.
— Oh, categoric, spun stresată. E un pic anormal, totuși. Nu pot să mă obișnuiesc cu asta.
— Of, Heavy! Ce viață grea ai! Toată lumea te place și vrea să fie prietenă cu tine, Mal mă ironizează și gesticulează mult.
