Heat

♚ Capitolul 3 ︱V3

♚Hεα†

Îndrept arma către ea, cât timp constat că mâinile îmi sunt amorțite, străbătute de cârcei dureroși la orice urmă de încordare. Mă aflu în piața de unde ne-am cunoscut, printre tarabele pline de ghivece de flori de plumeria violet, și mă uit către baza scărilor, acolo unde o văd. Poartă o rochie albă, în straturi ca niște valuri spumoase ale mării, și arată ca un înger, ale cărui aripi urmează a fi frânte.

Tremur cu mâna pe trăgaci, în timp ce ținta îmi este fixată pe conturul ei. Are un zâmbet larg pe chip, ca de fiecare dată. Șuvițele îi sunt fluturate de vânt și zburdalnice se pierd de după umerii goi. Înghit în sec. Lucrurile nu ar fi trebuit să se petreacă așa! Treizeci și una de zile. Atât mi-a fost dat. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

Pentru ei ea este Heaven Barcow. Pentru mine ea este Heavy. Iar eu? Eu sunt asasinul ei.

Crudul ei asasin.

Închid ochii și încerc să-mi revin în fire. Dar aud o voce, poziționată fix în spatele meu, pe care o recunosc pentru fermitatea ei dintr-o mie:

– De ce nu apeși? Doar nu te-ai îndrăgostit de ea? Marshall mă întreabă în batjocură, probabil privindu-mă cu dispreț.

Nu mă încumet să mă întorc, de teamă că mă voi confrunta cu acea privire impersonală, dură și manipulatoare, care mă va arunca într-un con de regrete. Nu aș fi vrut să-l dezamăgesc. Nu pe el. Mereu am tânjit după validarea lui. Mereu i-am pus opinia mai presus de toate. Am crescut pentru a-l face mândru. Nu-l pot privi în ochi. Nu-i pot mărturisi că da, într-adevăr m-am îndrăgostit de ea și că secundele pe care nu mi le petrec în preajma ei, mi se par o cale lentă de a mă ucide. Tânjesc după prezența lui Heavy, așa cum cerul își prețuiește soarele.

– Întoarce-te! Înfruntă-mă! Dacă ții la ea, salveaz-o și împotrivește-te mie! vocea lui Marshall a tunat, băgându-mă în sperieți la cât de tare și răsunătoare a fost și cum trupul mi-a fost străbătut de fiori de gheață, care s-au transformat în țurțuri poposiți pe tărâmurile instabile ale rațiunii mele incerte.

M-am întors, fiind pregătit să-mi recunosc păcatul de a mă îndrăgosti de ea în fața tatălui meu adoptiv, dar am înlemnit când am văzut spiritele tuturor trupurilor pe care le-am asasinat cu sânge rece, fără să-mi pese. Veneau grămezi peste mine să mă bântuie și să-mi spună că soarta lor va trebui să fie și a ei. Nu era corect că mă dau martir, când am fost încă de la început un simplu asasin.

Spiritul lui Berni a înaintat către mine, răpunându-mi inima la vederea lui. Pieptul îi era sângerând, nepermițându-mi să uit faptul că eu am fost cel care am apăsat pe trăgaci. Nu l-am putut salva. De ce Heavy ar fi mai presus? Mi-am dus mână, până la inimă, simțind-o cum bate anemică la vederea fratelui meu mai mare și am așteptat ca el să-mi spună ceva.

– Apasă pe trăgaci, așa cum ai apăsat în ziua în care m-ai omorât. Pentru că te pricepi de minune la a-i ucide pe cei pe care îi iubești.

Întreg corpul mi-a vibrat de durere.

M-am întors către Heavy, apoi fără ezitare, am apăsat trăgaciul. M-am așteptat ca toată suferința să se termine, să se evaporeze exact ca fumul, însă când am privit cum rochia albă era acum împroșcată de sânge, am simțit că mi se smulge întreaga inimă din piept și arde, particulă cu particulă. Spiritele victimelor mele au început să aclame, să se bucure, iar Marshall mi-a spus în sfârșit că e mândru de mine.

Însă...

Durea al dracului de mult. Am privit-o cum urcă scările, pieptul ei sângerând la fiecare treaptă urcată. Părea o crăiasă, atât de grațioasă era, cât timp eu o priveam cu amărăciune, simțind cum încep să mă dezintegrez, să devin din om neom și să mă alătur iadului arzător. Când a ajuns în fața mea, chipul îi era brăzdat de lacrimi, pe care am vrut să le culeg pe fiecare în parte și să le țin aproape, în cazul că aveam să-i pierd căldura. M-ar fi consolat să am ceva al ei, pentru totdeauna.