◄ Publicat fizic și finalizat ►
❞ Tremur cu mâna pe trăgaci, în timp ce ținta îmi este fixată pe conturul ei. Are un zâmbet larg pe chip, ca de fiecare dată. Șuvițele îi sunt fluturate de vânt și zburdalnice se pierd de după umerii goi.
Înghit...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♛Hεαvץ
Mă sprijin de metalul forjat al porții, cât timp îmi trag suflul și mă relaxez pentru un moment. După lungi raiduri întâmplătoare în jurul blocurilor, am găsit în sfârșit drumul acasă. Spre dizgrația mea, nu mai am în posesie traista cu portofelul, telefonul sau orice material cumpărat. Printre cele mai ghinioniste zile se numără aceasta. Încă mă ustură tâmpla, deși sângele a încetat să mai curgă. Rana este în continuare deschisă și necesită dezinfectare promptă. Căci, altfel, o să devin Harry Potter și o să am un ditamai semn pe față.
Pătrund înăuntru, sub privirea arzătoare și șocată a Marthei, care scapă coșul cu merinde pe ciment și își duce mâna la gură șocată. O salut amabilă din cap și mă opresc în fața ei, ca și când n-ar fi mare lucru.
— Ce ai pățit, copilă? Arăți ca și când...
— Ca și când aș fi ieșit din iad? chicotesc fals. Nu fii dramatică, Martha! Brizele de rai nu se contopesc cu iadul.
Mikail vine în dreptul nostru grabnic, analizându-mă din cap până în picioare. Mă simt ușor stânjenită, căci îmi dau seama de felul groaznic în care arăt și nu mi-aș fi dorit să fiu surprinsă de către el așa — vreodată. Dar mă conformez și îi înfrunt cu curaj privirea analitică. Până la urmă, am supraviețuit unei apocalipse mai mici. Merit un premiu, nu-i așa?
— Ce naiba s-a întâmplat cu tine? îmi atinge rana din laterala frunții cu grijă, făcându-mă să icnesc de durere.
Mă dau în spate câțiva pași.
— Ăă, nimic rău. De ce? Fața mea arată contrariul?
Îi zâmbesc ca un copil și mă gândesc la câte peripeții am fost silită să trăiesc într-un timp atât de scurt. Chiar merit un premiu.
✽✽✽
Niciodată nu l-aș fi considerat pe unchiul fan al vitraliilor. Dar stând sprijinită de spătarul de piele al scaunului, dacă îmi las privirea să cugete prin birou, întrevăd o grămadă de ferestre de acest gen. Mă bucură că într-o oarecare măsură unchiul este o persoană artistică. Asta înseamnă, că undeva în spatele fermității și rațiunii intacte, mă poate înțelege într-o anumită privință.
După ce Mikail m-a văzut în starea precară de atunci, l-a anunțat pe unchiul. Mi-au permis să fac o baie lungă și relaxantă, iar Martha s-a ocupat de rana mea, dezinfectând-o și bandajând-o. Apoi, la venirea unchiului acasă de la Comisariat, am fost supusă unor serii de declarații și mărturii. Chiar mă simțeam ca la poliție.
