Negru. Totul era negru. Degeaba am incercat sa imi deschid ochii din nou; pur si simplu, pleoapele mele nu ma mai ascultau.
Nici mainile, pe care le-am implorat sa ma sprijine sa ma ridic.
Nici picioarele, pe care le simteam reci si tari.
In zadar incercam sa murmur ceva, sa cer ajutorul. Nimic.
Numai mintea imi mai era pe jumatate treaza.
Incetul cu incetul, simteam cum ma rup de lumea asta...
O figura verzuie se plimba prin jurul meu razand haotic si privindu-ma cu ochi inspaimantatori. Mintea imi tremura intr-un carnaval horror. Fantasme imi dadeau tarcoale risipind tacerea si intunericul infinit, ma simteam bantuita incontinuu. Mi-am adunat putere si mi-a dus mainile la urechi, indoindu-mi genunchii in timp ce ochii mei se inchideau, nicio diferenta. Vroiam sa scap, ochii aceia goi...strigatele...soaptele care-mi spuneau ca ma vor bantui mereu pentru ca le-am deranjat pacea...
O lumina puternica...
Iar intuneric.
Alte lumini. Totul a devenit alb.
-Sunt in Rai?....
Insa in acest Rai, lumina imi trecea pe deasupra capului, urmata de alta...
Viziunea mea era foarte neclara, putand sa disting numai cateva...pete de culoare.
Am realizat ca ochiul stang era inchis, acoperit de sange uscat.
Cateva soapte:
-E treaza.
Mi-am intors privirea catre directia sunetului, era un barbat tanar, cu o masca pe fata, un doctor.
-Shht! Va fi bine fetito, odihneste-te, ne vom ocupa noi de tot.
Mi-am intors privirea catre tavan, si mi-am inchis ochiul din nou.
~~
Poate au fost cateva ore, poate a fost o zi, poate mai multe...
M-am trezit.
Eram intr-un pat de spital evident, ochiul meu stang era acoperit si umed, semn ca a fost de curand curatat de scoarta rosiatica.
Aveam perfuzii in brat si un bandaj pe frunte si pe ochi.
Mana mea stanga era in ghips.
Camera si hainele mele erau albe, totul era alb cu exceptia vasului albastru de pe noptiera, ce avea si un trandafir...mov?
Geamul era exact langa patul meu, un geam mare cu o perdea la fel de alba ca tot restul camerei. Lumina batea monoton, inca ningea, iar fara razele cele galbene toata camera era la fel de monotona ca inainte. Suparator.
-Joaca-te cu mine.
La auzul acestei voci, m-am uitat inspre usa.
M-am speriat. Semana perfect cu Sadako din filmul Ring. Aceeasi rochie alba, acelasi par negru care-i acoperea fata...tremuram.
-Kyofu mi-a spus...ca l-ai deranjat, vocea ei ragusita mi-a spus, aproprindu-se pe nesimtite.
'Kyofu'? m-am gandit eu. 'Frica'? Nu inteleg......
Inapoi la eu cea calma, am intrebat-o:
-Si de ce acest Kyofu te trimite pe tine in loc sa-si rezolve singur treaba, am ranjit, Sadako?
La auzul numelui a tresarit. Era evident ca aveam un cosmar, o fata dintr-un film? Cum sa nu.
A facut cativa pasi inspre mine, incepusem sa-mi pierd calmul.
Usa s-a deschis, iar intr-o clipa, ea a disparut, lasand doar niste apa murdara in urma.
Acelasi cap roscat urmat de blondina zambareata au intrat, urmati indeaproape de o mama foarte ingrijorata. Aceasta m-a luat in brate instantaneu, lipindu-si obrazul de al meu.
-Am fost atat de ingrijorata ! Cand am auzit la radio...vocea ei s-a risipit iar ea s-a retras incet. Iarta-ma.
Mi-am miscat mana usor dand din cap cu un zambet minuscul, semn ca nu era nimic. Ea mi-a intors zambetul.
-Yuichirou-chan! blondina si-a incolacit bratele in jurul trupului meu slabit.
-Oi oi, nee-chan, strivesti omida.
Ea si-a scos limba la el rapid, dandu-mi drumul.
-Iertati-ma, Yuichirou-san, si-a lasat capul in jos.
-Nu-l baga in seama pe el. Vrea atentie, i-am raspuns in tonul meu monoton, cu toate ca ranjetul i-a adaugat un strop de amuzament.
El a pufnit, enervat.
-Baka Pufu. Esti o neatenta.
Mi-a examinat corpul ranit cu o privire serioasa, care prezenta vinovatie, ingrijorare, furie si tristete toate la un loc. Am oftat.
-Inceteaza. A fost un accident.
Am observat cum mana lui s-a strans intr-un pumn, furios la culme.
-Nu. A fost neatentia ta. Combinata cu cea a nemernicului aluia.
Era evident ca daca incercam sa-l contrazic, totul s-ar fi transformat intr-o cearta. Asa ca, am renuntat. In schimb, i-am zambit.
Dupa cateva secunde, zambetul meu s-a dus naibii imediat ce am observat ceea ce se afla in spatele adolescentului.
-Ma voi intoarce, Yūrei, vocea ei ragusita mi-a soptit, iar apoi a disparut cu totul.
Nimeni nu o observase.
Mi-am acoperit fata cu palmele mele zgariate, plangand in liniste.
-De ce eu?!.....
Desi nimeni nu a priceput ce vroiam sa spun, Kaavaler m-a luat in brate, stand langa mine fara a scoata un sunet. M-a lasat sa plang in liniste.
De ce eu?
-----
Mda, daca aveti vreo intrebare care sa nu necesite un Spoiler [cred ca stiti ce-i aia, daca nu, intrebati.]
Sa nu spuneti ca am deviat de la subiect sau ceva, toate se leaga, veti vedea explicatia.
お化け。
Yuichirou~
CITEȘTI
♨ Sarcina - "Croiește-ți propriul drum" :RO
RomanceFacem cunoștință cu Yuichirou, o tânără japoneză studentă la Mukogawa căreia îi lipsește individualismul. O vom urmări în încercarea ei de a se găsi pe sine în timp ce nenorocirile se țin scai și se înlănțuiesc într-un tot devastator. Cine sunt cei...
