Ia cu frișcă

Capitolul 9

   
    Casa familiei Staligard era aporape de blocul în care stătea. Cu toate acestea, Dephne a alergat fără suflare până la ușa locuinței lor.

     După ce ei i-au ajutat pe Marcus și pe sora lui la mutarea în Inssbruck, mama lui Bert a angajat-o pe Dephne din când în când ca bonă pentru Gus- asta ca să aibă o scuză de a-i oferi bani fetei. Acum când Gustavo a trecut de vârsta de treisprezece ani, doamna Staligard îi făcea recomandări fiicei sale mai mari, Anne. Bebelușul ei semăna atât de mult cu ei încât ar fi zis că e fratele mai mic al băieților. Asta îi lăsa tot timpul o amintire amară despre Bert. Familia lui era călduroasă și iubitoare, dar nu și el.

     A scos grăbită copia cheilor de la casă. De cum deschise ușa, micul blond stătea pe canapea cu telecomanda în mână.

- Gustavo, respiră fata cu greu în timp ce închidea ușa în urma ei. Unde e mama ta? Nu trebuia să fii la petrecerea lui Robin?

    Băiatul se încruntă, adâncindu-se mai tare în canapea cu o răzvrătire exagerată.

- Robin a făcut rujeolă. Nu ne-a lăsat să mergem la el! 

   Dephne verifică între timp bucătăria, care era curată. Tatăl lor plecase la muncă, iar Bert, ca de obicei, nu era pe acasă. Pe frigider era lipid un bilețel portocaliu cu scrisul doamnei Staligard:

 ,,Dephne, dacă te deranjează prea mult Gus, trimite-l la mama lui Zuco. Rafael doarme pe canapea. Laptele e în frigider. Te pup, scumpo!"

     De îndată ce ea văzu numele bebelușului de care trebuia să aibă grijă, părăsi bucătăria cu bilețelul în pumn, căutându-l. În sufragerie era doar băiatul, iar restul camerelor erau goale. Nicio urmă de copil. După ce dădu înconjurul casei, s-a întors înapoi în sufragerie , agitată și speriată.

- Gustavo! strigă ea nervoasă în fața televizorului. Unde e Rafael?

   Urechile băiatului i se înroșiră brusc. Luă telecomanda în mână și schimbă canalul, dând din umeri. Dephne își așeză mâinile în șold în timp ce îl privea cu ochii mijiți. Semăna mult cu Bert la creat probleme, dar ea nu ar fi crezut că un mucos mic ar face un bebeluș de un an să dispară.

    Dephne continuă să îl privească intens, până ce micul dolofan murmură cu vocea pițigăiată de copil vinovat :

- Doarme în camera părinților.

- Nu e acolo, Gus. Nu mă lua peste picior!

  Ochii lui mari o priviră mirați, deconectați acum complet de la ecranul televizorului. Chipul lui adorabil nu îi înduioșă inima nici măcar puțin pentru că știa de ce e în stare acel împielițat.

    Luându-și atenția de la el, văzu pernele de lângă el într-o poziție ciudată. Când le dădu la o parte văzu un trup micuț înfășurat în pături. Doar fața îi era la vedere, cu nările care se miceau și se măreau într-un ritm lent. Inima fetei se calmă o secundă până să se întoarcă spre Gustavo, cu o stare de leoaică feroce.

- Puteai să-l sufoci! țipă ea în șoaptă, apoi își întinse mâinile pentru a lua bebelușul de acolo.

- Nu-l atinge! sări băiatul la mâna ei. O să țipe din nou!