✒Cᴏᴍᴇᴅɪᴇ ʀᴏᴍᴀɴᴛɪᴄă ™
Într-un oraș din sudul Austriei, Dephne Sahir și-a luat viața în mâini pentru a-și indeplini visul și a-i proteja pe cei apropiați. Depărtându-se de afacerile familiei sale, se întreține pe ea și pe fratele ei prin orice mijloc...
Deze afbeelding leeft onze inhoudsrichtlijnen niet na. Verwijder de afbeelding of upload een andere om verder te gaan met publiceren.
— Ai văzut pe aici un băiat așa de vârsta ta, înalt, ochi albaștri, păr negru, care arată trist sau obosit?
Dephne clipi de câteva ori, procesând cele spuse foarte rapid de doamna din stație.
-Stai! spuse ea agitată, ridicând un deget în fața fetei în timp ce își căuta telefonul din geantă. Am să caut o poză. Poate așa...
Dephne a început să își muște interiorul obrazului, bătând din picior și privind în jur în același timp. Strângea cardul de credit în pumn, simțind plasticul ce îi presa tăios pielea.
În timp ce doamna căuta printre hârtii și alte obiecte din geantă, Dephne îi admira pantofii. Își aminti de prietena ei dragă de la cofetărie, care încerca de mult timp să o convingă să își cumpere o pereche de tocuri. Acei bani i-ar da mult mai ușor pe mâncare decât pe orice altceva.
- Eu abia am ajuns aici..., murmură ea, încercând ea să se sustragă.
Atunci, telefonul ieși la iveală, iar manichiura roșiatică a străinei se unduia grațios pe ecran în căutarea pozei. Dephne a făcut încet și silențios un pas în spate, pregătită să fugă cât de repede de acolo.
Ea se opri când femeia îi îndreptă ecranul spre ea, cu o privire foarte mândră.
Ecranul era stins.
O privi pe străină, care se uita disperată la expresia ei. Atenția fetei a fost captată rapid de un punct blond din spatele interlocutorului, de alte șuvițe blonde care se îndreptau spre autobuz.
"Ea este".
Dephne trecu pe lângă femeia din fața ei, mergând în pas alert spre ușa autobuzului. În ultima clipă s-a închis în fața ei. S-a încruntat la șofer, care își aranja liniștit șapca și porni autobuzul.
"Firar" tropăi ea din picior, apoi se întoarse spre cea cu care vorbea adineauri. Arăta din ce în ce mai răvășită, dar nu o putea ajuta cu nimic. Mai mult, îi răsări în minte cofetăria lăsată cu casa de marcat deschisă.
-Îmi pare rău, dar abia ce am ajuns aici. Căutam pe cineva, dar nu am văzut niciun om descris de dumneavoastră. O seară plăcută!
Dephne trecu pe lângă ea fără să o lase să vorbească. Femeia își lăsă moale mâinile pe lângă ea, privind deznădăjduită intersecția străzilor .
