✒Cᴏᴍᴇᴅɪᴇ ʀᴏᴍᴀɴᴛɪᴄă ™
Într-un oraș din sudul Austriei, Dephne Sahir și-a luat viața în mâini pentru a-și indeplini visul și a-i proteja pe cei apropiați. Depărtându-se de afacerile familiei sale, se întreține pe ea și pe fratele ei prin orice mijloc...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Ziua lui Dephne a fost ocupată după plecarea clientului ei interesant. Seara, mergând pe aleea întunecată către cartierul ei, era ușurată de faptul că se schimbase de costumul de serviciu. Îi era frig în blugi și tricou, dar nu ca și în fustă.
Cu cât se apropia mai mult de blocul ei, cu atât își amintea mai clar de conversația cu fratele ei. Pașii îi deveneau din ce în ce mai lenți până când se opri, văzând în depărtare silueta întunecată a unui om care aștepta la ușa de intrare în bloc. "Ticălosul" Dephne își schimbă brusc direcția, făcând ocolul zonei. Inspira adânc aerul de seară, rugându-se să plece fratele ei de acolo. Se mai certaseră ei în trecut, dar ea nu mai avea puteri să se certe cu el. Voia să lase timpul să curețe totul...
Răsuflă ușurată când ajunse în fața blocului, fără nimeni în jur. A luat cheile din buzunar și a deschis ușa. Un val de răcoare îi făcu pielea de găină când intră în scara blocului. Nu reuși să facă mai mult de 3 pași spre scări, când apăru Marcus, sprijinit de perete cu mâinile încrucișate.
- Nu ți-a fost dor de fratele tău, Deph?
Ea îl ignoră, înaintând spre scări, când o prinse de braț, bruscând-o spre el. Fața calmă i se crispă, privindu-i hainele și părul lăsat pe umăr al fetei.
- De unde vii la ora asta?
Vocea lui autoritară o enerva. Nu era îngrijorat când venea în hainele scurte de la cofetărie, dar când venea în hainele cu care ieșea în oraș era o problemă? Dephne nu își luă privirea din ochii lui furioși, afișând nonșalanță.
- Ce îți pasă, Marcus? Tu mergi unde vrei, spuse fluturând din gene și desprinzându-se rapid din strânsoarea lui. Iar eu merg unde vreau.
Ea urcă pe scări în continuare, rânjind cu spatele la el în timp ce îl auzea cum scrâșnea din dinți. El ura să nu aibă controlul, iar ea ura să fie mințită. Acum erau chit.
- Nu te juca cu mine! mârâi el, dar îl mai auzea slab, fiind cu un etaj mai sus.
Trecuse mult timp de când nu îl mai enervase atât de tare și îi făcea plăcere să o facă. Odată ajunsă la etajul 3, s-a retras pe un hol întunecat lateral, așteptând ca Marcus să treacă pe lângă ea, spre etajele superioare. Apoi, cu un mers silențios, coborî până la parter. Spre nenorocul ei, Bert era la marginea scărilor, zâmbindu-i. Și-a lăsat picioarele să cadă zgomotos pe scări.
