✒Cᴏᴍᴇᴅɪᴇ ʀᴏᴍᴀɴᴛɪᴄă ™
Într-un oraș din sudul Austriei, Dephne Sahir și-a luat viața în mâini pentru a-și indeplini visul și a-i proteja pe cei apropiați. Depărtându-se de afacerile familiei sale, se întreține pe ea și pe fratele ei prin orice mijloc...
Oops! Ang larawang ito ay hindi sumusunod sa aming mga alituntunin sa nilalaman. Upang magpatuloy sa pag-publish, subukan itong alisin o mag-upload ng bago.
Nu se putea ca el să... să aibă un copil. Cassian era un băiat educat. Îl cunoștea de mulți ani și știa tot ce făcea el. Cum putea să ascundă asta?
- Nemernicule! răbufni Linzie la telefon, fiecare silabă rostogolindu-se pe limba ei ca o minge de foc. Cum ai putut face așa ceva?
Se auzi balamalele ușii scârțâind. Linzie s-a întors spre Helen, care își vârî capul pe hol.
- Totul e în regulă ?
Asistenta abia o putea privi pe mătușa lui în ochi. Cum putea să îi spună că nepotul ei a făcut un copil din flori? Și-a dus mâna cu telefonul la spate, ascunzându-și articulațiile roși și pielea albă cu care strângea mobilul ca pe o ancoră.
- Ii spuneam să se ridice din pat, își reglă Linzie vocea.
Helen îi aruncă o privire plină de simpatie.
- Lasă copilul . Nu are de facut nimci important astăzi.
Doamna dispăru înapoi după ușă, iar zâmbetul prefăcut de pe fața asistentei dispăru instantaneu. Își readuse telefonul la ureche tocmai când Cassian o întrebă:
- Linzie, am treburi în companie pe azi? Vreau să mă duc acasă să fac un duș, apoi trebuie să mă întâlnesc cu cineva după-amiaza asta.
Gâtul încă o ustura. Își reprimă gândurile și imaginile care îi apăreau în minte cu el, stând pe scaunele de pe hol, cu mâinile împreunate, cu cearcăne la ochi ca un tătic distrus. Simți puțină milă în adâncul ei.
- Nu. Poți să mergi acasă să te odihnești.
- Mulțumesc! spuse el ușurat, cu o voce obosită.
"O să te coste scump secretul ăsta " își spuse ea. "Și eu am să-l descopăr."
**
Barul era mai aglomerat decât de obicei la ora aceea din zi, dar locul obișnuit a lui Marcus era liber. Doar asta conta pentru el. S-a așezat la masă, privind prin întunericul din încăpere ceasul de pe perete. Paharul cu alcool i-a fost servit fără ca el să îl ceară, dând din cap în semn de mulțumire spre barmanița care îi aducea întotdeauna comanda.
Odată ce ea s-a îndepărtat de masa lui, privirea i-a căzut în lichidul maroniu-transparent din sticlă. Vedea în reflexie lumina slabă a becurilor rustice atârnate de tavan. Inspiră adânc, găsind ceva calmant în zumzetul oamenilor din jur, în ciocnirile de pahare și în scârțâitul ușii de la intrare. De fiecare dată când intra cineva, un miros de pâine caldă îi mângâia nările. Brutăria de lângă bar era totdeauna o tentație.
