Coșmarul de la miezul nopții

Legătura

                                     2

     — Unde este Elizabeth? își întreabă Nicholas mama.

     Imediat ce a ajuns la casa lui Ruth, Rebecca a fost primită de Ranela, care, cu ajutorul magiei, i-a creat lui Elizabeth o celulă temporală, în care să nu poată răni pe nimeni.

     — La subsol, răspunde femeia. Ranela i-a creat o celulă de energie. O va ține la distanță de multe lucruri. Totuși, nu o va opri din a se răni singură.

     — Va trebui s-o legăm, concluzionează Nicholas.

     Rebecca tace.

     — Ce crezi că s-a întâmplat cu mătușa Allison, până la urmă? continuă Nicholas.

     — Nu știu, Nicholas, răspunde femeia, agitată. Nu mai părea sigură pe ea, se îndoia de fiecare alegere pe care o lua, iar Alistair a profitat de acest aspect. Iar eu l-am susținut.

     Băiatul oftează, după care spune:

     — E în regulă. Nu aveai de unde să știi ce avea el de gând să facă.

     — Ba trebuia, i-o taie ea brusc. Am fost antrenați să ne detectăm dușmanii, chiar și de după cele mai adânci minciuni și eu am dat greș.

     — Dacă tu ai dat greș, mamă, atunci toți am dat greș, i-o întoarce el, fiindcă nu doar tu ar fi trebuit să îți dai seama că minte.

     — Tu nu, spune ea, lăsând tonul.

     Se apropie de el cu pași lenți. Se poziționează în fața lui și ușor, îl mângâie pe obraz.

     — Tu ți-ai dat seama că nu avea intenții bune, dar eu nu te-am crezut, începe ea. Sunt mândră de tine, știi?

     Băiatul, neștiind ce să zică, își vâră mâinile în buzunarele pantalonilor, lăsând privirea în jos și zâmbind.

     — Pe zi ce trece semeni din ce în ce mai mult cu tatăl tău, șoptește femeia.

     Între cei doi se lasă liniștea. Nicholas aproape că uitase cum se simte liniștea în preajma mamei lui. Este o liniște fără pic de tensiune. Dacă ar putea, ar sta așa toată viața.

     — Nici el nu îl suporta pe Alistair, rupe Rebecca tăcerea, râzând.

     Ochii ei de jad strălucesc umezi în lumina dimineții.

     — Îl numea Alistick* din cauză că, spunea el, stătea atât de încordat, încât zici că avea un băț înfipt fix în, explică Rebecca și încep amândoi să râdă colorat. Adevărul e că Maxwell și Allison obișnuiau să inventeze nume pentru persoanele pe care nu le suportau. Tatăl tău, fiind fratele mai mic, imita ce vedea la Allison.

     — Mătușa Allison? se miră Nicholas.

     Mătușa lui s-a schimbat mult de când a murit fratele ei mai mic, Robert, tatăl lui Nicholas. Nicholas, având paisprezece ani când s-a întâmplat tragedia, nu-și amintește ca mătușa lui să fi fost prea glumeață nici înainte de acest eveniment. Ea l-a antrenat și l-a învățat tot ce știe și a scos untul din el. Dacă a existat vreo persoană pe acest pământ care nu a știut de glumă, mai ales de glume nesărate, aceea a fost mătușa Allison.

     — Da, afirmă Rebecca. Dar asta a fost de mult, când Maxwell încă nu avusese accidentul.

     Rebecca oftează zgomotos, după care continuă:

     — Tatăl tău a luptat mult pentru a-l scoate pe Maxwell din ospiciu, dar, ca și acum, Alistair a făcut tot posibilul să nu fie așa, iar mătușa ta, la conducere, a făcut cum a vrut el. Este un manipulator extrem de bun și știe să profite de slăbiciunile oamenilor. După ce tatăl tău a murit, m-a luat sub aripa lui, spunându-mi că voi fi mereu parte din familie. Și l-am crezut și eu.