Coșmarul de la miezul nopții

Ceea ce e bine

     — Putem începe, spune Allison încet.

     — Sunt trei scaune. De ce nu-i omorâm pe toți odată? se revoltă Teresa.

     — Prea multă gălăgie, explică Alistair scurt. Nimeni nu trebuie să știe despre asta, îi șoptește el printre buze fiicei lui. Plus că, luându-i pe toți trei deodată ,,în biroul meu", va trezi suspiciuni.

     Un urlet gutural, venit de la Elizabeth, le întrerupe dialogul.

     — Ce bine că ea e prima! murmură Teresa, privind-o scârbită.

     Elizabeth este încă murdară de sânge pe gură și pe hainele ei ce obișnuaiu să fie albe. De asemenea, degetele ei sunt la propriu roase, dar sângele s-a oprit din curs. Asta, însă, nu face priveliștea mai bună.

     — Allison! o strigă bărbatul. Ce mai așteptăm?

     Femeia Gardian înghite în sec, privind-o pe Elizabeth plină de compasiune.

     — Uită-te la ea, Allison! vorbește Alistair. Îi faci un bine!

     Allison închide ochii, încercând să se convingă că asta este ceea ce e corect. Cu pași mici, dar siguri, se îndreaptă către panoul din colț. Își introduce brațul, până aproape de cot, în cămăruța din panou, după care se concentrează, emanând o strălucire puternică. Valurile de energie încep să o înconjoare, însă, după foarte puțin timp, se îngrămădesc toate, alături de brațul femeii, în acea cămăruță. O secundă mai târziu, prin firele ce duc către Elizabeth începe să curgă un lichid roșu strălucitor.

     — Nu puteam s-o dezintegrăm pur și simplu? îl întreabă Teresa pe Alistair, fără a fi auzită de Allison.

     — Și să ratez șansa să văd frumusețea asta funcționând? Te rog! pufnește Gardianul.

     În scurt timp, Elizabeth începe să țipe și să se agite. Lichidul roșu strălucitor intră vizibil pe sub pielea ei, făcând-o să lăcrimeze.

     — Ai promis că n-o să doară, vorbește Allison.

     — N-am știut, se scuză el, fără a arăta că îi pare, de fapt, rău.

     Femeia oftează zgomotos, continuând să emane energia. Elizabeth se zbate neîncetat, dând din picioare și țipând. Allison închide ochii, dar asta nu poate să-i oprească auzul.

                                     2

     — Haide, Nina! se încurajează șatena, încercând să se ,,conecteze" la cineva.

     Ranela i-a spus că a spart blocajul, deci nu ar trebui să fie prea greu să ia legătura cu cineva din linia ei de sânge. Până la urmă, cei din aceeași linie de sânge se simt mereu, nu? Sau cel puțin, Gardienii și vrăjitorii se simt.

     — Haide, Nina! repetă aceasta, deși știe că acest lucru n-o va ajuta în special. Haide!

     Sunt ore bune, crede Nina, de când încearcă să ia legătura cu Ranela. Însă nu reușește și devine din ce în ce mai greu să se concentreze.

     Din senin, un sunet îi atrage atenția. Privește în spate, apoi în stânga, apoi în dreapta. Nu este nimeni. Sunetul pare a fi mai mult o respirație ce se tot întrerupe.

     — Să înțeleg că te-ai întors? vorbește Nina, crezând că este demonul care a atacat-o.

     Fata își ,,aprinde" degetele, pregătindu-se pentru un posibil atac. Ochii ei se măresc, iar mâinile îi cad neputincioase pe lângă corp, atunci când vede cine stă, de fapt, în fața ei.