24 de ore

2 ore

~ Ce? C-ee a pățit Dylan? Proasta de mine.. nu trebuia să adorm, nu atunci.

Asistenta văzându-mă îngrijorată îmi spune s-o urmez, ajungem peste un minut la lift, doamna repezindu-se să apese pe butonul care indica etajul 2, noi fiind la etajul 3 liftul a coborat doar un etaj în câteva secunde, urmând să o ia asistenta pe holurile spitalului până ajunge la o ușă.

Ea îmi spuse că momentan nu pot să intru în aceea încăpere, deoarece în momentul de față doctorul lui se ocupă de el și că trebuie să aștept în jur de un sfert de oră,  sau mai mult, depinde de circumstanțe, aceeasta e procedura.

Sunt deja sătulă de așteptat, dar nu am de ales, las să-mi scape un oftat și încuviințez la spusele asistentei, ea după ce îmi văzuse gestul o ia ușor la pas în altă parte.

Parcă mă luase răul, mi se extindea căldura în tot corpul și începuse să mă doară capul,
mi-era atât de teama ca aveam să îl pierd, mai ales acum, cand mai sunt cateva ore rămase, întradevăr, puține, două la număr, dar și acelea sunt importante..

Nu poate să mi-l fure mai repede, orice secundă în plus contează, e lupta lui, trebuie să o câștige- pentru el, pentru mine, pentru noi..

Îl vreau aproape, îi simt deja lipsa, bătăile lui de inimă necontrolate, pe care le auzeam în tăcutele seri, vreau să îi simt iar respirația chiar lângă chipul meu, ca în momentele când eram aproape, oh.. și atat de aproape..

Mi-e atât de dor de Dylan..~