24 de ore

15 ore

~ Ce? Am auzit bine? A.. are.. leucemie?

La auzul acelor cuvinte șiroaie de lacrimi încep să se prelingă ușor pe chipul meu.

Doctorul lui Dylan plecase iar eu rămăsesem acolo, uitându-mă în gol și plângând în suspinuri.

Mă simțeam groaznic, el era totul pentru mine.. el mă motiva, el avea grijă de mine, el mă ajuta, el nu ma judeca, el mă asculta, el mă făcea să mă simt pe culminle fericiri și cel mai important, el mă iubea.. cel puțin asta simțeam eu în adâncul sufletului, speranța ca el să simtă ceea ce simt eu față de el..

Și acum urma să-l pierd..

Era numai vina mea..

Trebuia să aflu boala lui mult mai devreme..

Acum poate el ar fi fost vindecat și poate am fi fost împreună.. fericiți..

Tre.. trebuie să petrec ultimile lui ore cu el, trebuie să-i mărturisesc sentimentele mele puternice pentru el.

Asta o să și fac..

//păreri? are sens să continui cu cartea? nu prea mai e citită ca înainte și nu știu dacă mai are sens s-o scriu.. :/