I'm Adopted?! [1D Fanfiction]

Capitolul 10.

Mulțumesc enorm pentru cele +200 de lecturi♥ sunteți geniali. Voi încerca să postez mai des, dar având în vedere că toată chesta asta cu scrisul include și școala, prin faptul că nu am timp de scris din cauza ei, nu cred că voi avea șanse prea mari.

Da, știu că e scurt capitolul, dar nu mă omorâți. Vă rog!

Maddie's POV.

Wow. Chiar mi-a ieșit bine asta. Trebuie să o scriu. E ciudat că mi-a venit toată piesa asta în minte dintr-o dată. Probabil din cauza neplăceriilor de care am avut parte astăzi, oricum asta și reiese din versuri.

"Ce naiba faceți voi acolo?" am întrebat eu, mutându-mi privirea spre ușă.

"Nimic..." A sărit Harry speriat de reacția mea.

"Wow, Madd, ai o voce minunată..." a murmurat Liam uitându-se în gol.

"Ai luat cumva lecții de canto? Sau de chitară?"

"Nu, Zayn. În orfelinate se dau lecții de tortură si de maltratare, nu de muzică." i-am răspuns serioasă.

"Atunci de unde știi să cânți?" întreabă Niall și părea extrem de curios.

"Oh, haideți! Lumea mai știe să învețe și singură, nu numai cu profesori!" le-am spus eu de parcă chestia asta chiar ar fi logică.

I-am dat afară din cameră și le-am spus să comande pizza și brioșe dacă n-au reușit să gătească nimic pentru că mor de foame.

Mi-am terminat de scris versuriile în jurnal și m-am dus să verific dacă a venit pizza, dar nu venise. Așa că m-am gândit să-mi scriu în jurnal.

Nu am mai scris de ceva timp aici și cred că ar fi momentul. Viața mea s-a schimbat radical, pot spune. Am fost ADOPTATĂ de niște băieți foarte copilăroși dar super de treabă. Ei fac parte dintr-o trupă cunoscută numită One Direction și ei între ei se înțeleg foarte bine, de parcă ar fi frați. Nu pot nega faptul că chiar nu vroiam să fiu adoptată și chiar vroiam să fug. La început credeam că m-au adoptat doar pentru a avea de cine să-și bată joc, dar s-a dovedit a fi total opusul și mă bucur enorm că m-au adoptat ei, nu alt cineva. Sinceră să fiu, eu nu-i iubesc pentru că sunt celebrii, ci pentru că ei mă înțeleg și fac tot posibilul ca mie să-mi fie bine.

După ce am terminat de scris, am coborât jos și i-am văzut pe băieți în fața televizorului imens cu sucuri, cutii de pizza, dulciuri sau popcorn în mâini. Părea a fi un film de groază, pentru că Niall tot tresărea, iar popcornul îi sărea din castron.

"La ce vă uitați și eu de ce n-am fost inviatată?!" am pufnit eu și băieții s-au uitat la mine speriați. "Ce? Am ceva pe față?" am glumit.

"Nu, Maddy, n-ai nimic pe față!" mi-a spus Lou. "Doar ne uităm la un film de groază."

"Mi-am dat seama. Nu sunt proastă ca voi când nu vă dați deama de ceea ce se numește sarcasm. "

M-am așezat lângă ei și ne-am uitat la film împreună, iar ei mureau de frică, spre deosebire de mine care râdeam ca o psihopată de tipa aia cu păr pe față care sperie lumea și de fețele lor foarte comice.

Când s-a terminat filmul, fiecare a plecat în camera lui. Eu mi-am făcut rutina, m-am schimbat într-o pereche de pijamale moi și pufoase, apoi am stins becul și m-am pus on pat.

*Cioc-cioc*

"Serios?!" am spus ca pentru mine și m-am ridicat din pat ca să deschid ușa. "Serios, Lou? Ce e?"

"Maddy, ămm.."

"Ți-e frică să dormi singur, nu-i așa?" l-am întrebat eu amuzată.

"Cam așa ceva... Deci vi să dormi cu mine? Te rog..." mi-a zis cu o față de cățeluș plouat.

"Oh, ok.."

Am închis ușa după mine și am mers la Lou în cameră.

Dimineața nu m-a trezit nimeni. Eram singură în camera lui Louis. M-am ridicat din pat și am mers la mine în cameră unde m-am schimbat într-un pulover roșu și o pereche de colanți mai groși, negri. Am coborât jos, în speranța că-i voi găsi pe băieți, dar nimic. Mi-am luat telefonul și l-am sunat pe Zayn.

"Unde sunteți și de ce nu m-ați trezit să vin cu voi?" am întrebat revoltată.

"Suntem la aeroport și cumpărăm bilete pentru mâine." mi-a răspuns calm. "Și apropo, nu mergi la școală săptămâna viitoare și nici azi."

"Ok, veniți odată acasă că n-am ce face și mă voi plictisi!" i-am spus, apoi i-am închis.

M-am îndreptat spre bucătărie și am deschis frigiderul. Am luat laptele, apoi m-am cățărat pe un scaun pentru a ajunge la dulapul unde se afla cutia de Nesquik. Mi-am amestecat câteva lingurițe de ciocolată d-aia cu o cană de lapte și am pus 3 bezele deasupra. Arăta extraordinar de delicios.

Mi-am luat cana cu Nesquik și m-am pus pe canapea, aprinzând televizorul.

După vreo jumătate de oră, în care eu m-am uitat la Ciudățeni, au apărut și băieții.

"Maddie, mergem la cumpărături. Vi și tu?" m-a întrebat Niall.

"Da, normal. Stai că mă duc să îmi i-au tenișii." am spus ridicându-mă în viteză de pe canapea.

Mi-am luat o pereche de converse negrii în picioare și am coborât înapoi jos. Am plecat cu băieții la cumpărături în mall. Se pare că le trebuiau haine. Iar. Și mâncare pentru drum.