războiul sufletelor

12.

- Băiatul ăla.. zice râzând și foarte nervos în același timp. Se vede că nu vrea să să vorbească despre subiectul ăsta, dar nu scapă el așa ușor.
- Ce e cu băiatul ăla? continuă el.
- Spune.mi ce s.a întâmplat. De ce v-ați bătut? Mai exact, de ce l-ai bătut atât de rău? Cu ce ți-a greșit încât să-l lași în comă?
- A dat de veste multor persoane cum că noi ne-am futut și că are poze de șantaj cu noi.
- Poze de șantaj, în...în ce sens? spun și simt cum imediat am să cad pe jos.
Mă sprijin de ce apuc ca să mă mențin în picioare și aștept răspunsul lui.
Ezită o clipă după care spune :
- Susține că are poze cu noi în baie mozolindu-ne, de la nunta tatălui meu. Și a mai zis că par destul de dubioase. Că nu se știe dacă doar ne mozoleam.
Simt cum inima mi se face cât un purice și am impresia că am să cad jos. Nu-mi vine să cred. Pun pariu că eram doar noi doi în baie atunci, și n.am făcut nimic altceva decât să ne pupăm. Nimic mai mult.
Simt efectiv cum inima îmi pulsează în loc de sânge, gheață.
-Cu-cum se poate așa ceva? spun foarte dezamăgită.
- Puteam să jur că eram doar noi în baie, și nu am făcut nimic rău, doar ne-am pupat, atât. Așa-i? Î-îți aduci amintnte, nu? Spune ceva! Orice, dar nu mă lăsa așa! stresul și disperarea din mine se văd de la o poștă.
Le observă și el pentru că mă ia în brațe penteu a mă calma și nu mai zice nimic preț de câteva secunde bune. Rămân câteva momente în care niciunul nu mai zice nimic.
- Da, ai dreptate. Nu am făcut nimic rău, doar ne.am pupat. Nimic mai mult. Dar calmează-te, o vom rezolva noi cumva.  spune să mă mai liniștească și mă mângâie pe spate în timp ce eu îl strâng tare în brațe.
Îmi face un ceai de liniște pe care îl beau la insistențele lui.
- Ha-hai să mergem să te culci. Ești foarte obosită. Mai discutăm mâine. pare destul de îngrijorat de situația mea. Știe că îmi pierd controlul foarte repede la situații de genu.
Mă ajută să mă pun în pat și mă acoperă.
- Stai cu mine te rog! simt cum mai am puțin și mă pufnește plânsul.
- Bine, dar du-te puțin mai înspre perete.
Mă ghemuiesc în brațele lui. Așa mă simt mai protejată și mai ferită de lumea rea.
E atât de adorabil să știi că ai pe cineva care te protejează și e acolo de fiecare dată când cazi.

Următoarele zile Kevin se simte rău. Pe zi ce trece, din ce în ce mai rău.

Sâmbătă :
Kevin e rău de tot. Nu știu din ce cauză i se face rău dintr.o dată, rău de.i vine să cadă pe jos, iar apoi îi trece brusc. Vomită sângeși se plânge de dureri de burtă și stomac.
Într.un final, chem salvarea, chiar dacăel nu e de acord.
Normal că pe mine nu mă iau ăia cu salvarea, mă așteptam la asta. De fapt, înziua de azi, la ce te mai aștepțidin România? În fine. Merg cu locala pânăla urgențe și într.un final dau de salonul unde e Kevin. I.a pus o perfuzie deocamdată și i.au luat niște sânge pentru a.i face niște probe.
Rezultatele de sânge sunt bune, dar nu foarte bune.
După o radiografie, se pare că are ceva la stomac, nu mai știucum au spus doctoriicăse numește.
- Trebuie să.l interneze cel puțin 2 săptămâni.
- Dar nu am nimic atât de grav, sunt alții șimai bolnavi decât mine. Hai sănu ocupăm un loc degeaba. Puteți să îmi dați drumul acasă vă rog? insistă Kevin de mai bine de 5 minute
- Măi....măi omule, că nu știu cum să.țimai spun, tu întelegică nu.ți dau drumul? Trebuie să stai aici săte faci bine. Înțelege odată că nu mai ai 5 ani ! deja măscoate din pepeni omul ăsta. Parcă e copil mic.
- Mhm...dacă nu mă lasă de bună-voie, plec singur !
- Calmează-te omulee! Nu pleci nici unde pânănu îți dau ei drumul ! spun nervoasă
- Ascultă-mă, eu acum merg să o anunț și pe mama ta, dacă cumva îndrăznești să pleci de aici, nu știu ce-ți fac, pe cuvântul meu ! adaug eu

Seara vin în vizită împreună cu mama lui și Owen, fratele lui mai mic. Încă e nervos cătrebuie să stea. Știu că nu.i place în spital, dar nu avem ce face. Trebuie să stea.
După o orăde discuții se pare că și-a mai revenit. Nu mai e așa țâfnos.
- În seara asta rămân cu el, e ok așa? spun către mama ei
- Nu e nevoie. Kevin și mama lui spun în cor.
- Ba eu cred că e. spun rânjind spre Kevin
- Hai pe bune? Nu am plecat până acum..crezi că plec noaptea?  își dăochii peste cap știind că mă enervează.
- Daa, ești înstare de orice! eu și mama lui spunem în cor, iar Owen râde de noi.