În noaptea cu pereți pe care-atârnă
Un ceas ce-a stat la Eu fără un sfert,
Nebunii merg ținându-se de mână
În dans pe sârmă cu final incert...
În noaptea cu azile părăsite
Și felinare-aprinse nelumesc,
Sunt manechin pentru cămăși de forță,
Uitat în modul cel mai nefiresc...
În noaptea cu acoperișuri prăfuite
Și cu mansarde fără miez de noapte,
Mă tot citesc în scrieri nenăscute,
Iar sufletul îmi este semn de carte.
