Am vrut să-ți scriu, a infinita oară,
Dar gândurile-mi dorm a neputință...
Și nu știu cum să fac să-mi plece pașii
De la minus-ființă, la ființă...
Am vrut să-ți răscolesc prin nemurire,
Legat la ochi și adormit profund,
Dar îmi trosnesc timpanele-a uimire
Și gura-mi e uscată a cuvânt.
Am vrut să încolțesc dintr-o tulpină
Care-a crescut mereu cu susu-n jos,
Să-ți înfloresc timid, pe pielea fină,
Să-ți cresc și-apoi să mă usuc frumos.
Am vrut să-ți scriu scrisori în limbă moartă,
Pe plăci de lut și-n peșteri, pe izvoare.
N-am vrut să te câștig la nicio roată
Dar, totuși, să-mi fii premiul cel mai mare!
