În orașul ăsta-n care,
Mergem zgâriind pereții
Ce-au crescut la întâmplare,
Ca într-un tablou dement,
Îmi plimb sufletul de fontă
Între două felinare
Încolțite reprobabil
Pe o scenă de ciment,
În orașul ăsta-n care
Oamenii îmi par statui
Coborând la întâmplare
Din povestea nimănui,
Toți părem sculptați în grabă
În trotuarele egale
Peste care trec în șoaptă
Felinare, hai-hui,
Și își scutură fotonii
Palizi, lenți și obosiți...
În orașul fără oameni,
Fără Dumnezei și sfinți,
Doar un anticlopot bate
În ding-dang-uri necuminți.
