M-ai lăsa, în zorii zilei,
Doamnă-a dansului pe sârmă,
Să îți cad din curcubee
Câte-o zi pe săptămână?
Eu să te admir albastru,
Tu să-mi umbli violet?
Să îți cânt sonate-n verde?
Tu să îmi zâmbești incert?
Ai avea curaj tu, Doamnă,
Să-mi pictezi cu ruj de buze
Pe nisipul de pe pleoape
Inimioare din meduze?
Și-ai putea tu, scumpă Doamnă,
Doar cu galben și oranj,
Să îmi tulburi indigo-ul
Fără zgomot și deranj?
Dacă da, dansează-mi ploaia
De pe sârma ta cu zâmbet
Și mă șterge-apoi cu soare,
Să nu mai am chef de umblet!
