Când mă privești, tiptil, de după suflet,
Cum, pe nisip, îmi desenez clepsidre,
Ascuns în aburul ce-mi făurește umblet,
Iar antipașii unor vechi silfide
îmi calcă nesfârșitul incomplet,
Să nu-mi rostești sfârșituri de-ntrebare
și să nu-ți râzi prin plete atunci când,
Sculptând statui de apă, în mișcare,
le prind cu necuvinte, în pământ.
Privește și condamnă-mă în gând!
