Indigenul (boyxboy)

Zborul

Pentru AlexandruIonuBrda

Zilele trec nemiloase pe lângă mine, iar eu mă obișnuiesc cu starea de mâhnire împrietenindu-mă cu ea. Minutele neobosite prind culoare, mirosul dulce al sărbătorilor învăluind treptat atmosfera din casă. În dimineața de Ajun a Crăciunului, mama intră cu trombă în camera mea trezindu-mă militărește ca-n armată. Trage pătura de pe mine și mă apucă de picior.

- Trezește-te! Te caută o fată frumoasă!

Scutur capul pentru a mă dezmetici.

- Nu auzi? Trage și tu niște pantaloni pe tine și vino în sufragerie!

Îmi frec fața bulversat și scot de sub pat pantalonii de pijama ascunși acolo cu câteva săptămâni în urmă. Târșâind papucii sub tălpi, intru agale în sufragerie și mă trezesc brusc atunci când o văd.

- Clara? Ce cauți aici? întreb eu derutat.

- Voiam să vorbesc cu tine, răspunde serioasă fata.

- Vă las singuri! zice mama în timp ce iese din cameră îndreptându-se spre bucătărie.

Mă așez stingher pe fotoliu și aștept cuminte balansându-mă.

- Filip...

O întrerup violent și-mi frec ochii pentru a-mi limpezi privirea încețoșată.

- Nu vreau să vorbesc despre el.

- O să vorbesc eu despre el. Tu trebuie doar să asculți. Bine?

Ridic palma invitând-o gestual să înceapă.

- Nu mi-a fost ușor să fiu marioneta jocului vostru, spune Clara cu tristețe în glas.

- Nu ai fost niciodată o marionetă! o asigur eu rușinat.

- Da? Și atunci de ce m-ați jucat pe degete cum ați vrut voi? întreabă fata furioasă.

Tac umilit și las bărbia în piept.

- În fine. A trecut. Nu știam că Filip te place sau că tu îl placi pe el. Dacă as fi știut, lucrurile ar fi stat altfel.

- Nici eu nu am știut, Clara. Până să-l cunosc pe el nu mi-a mai plăcut niciun alt băiat. Imaginează-ți ce a fost în sufletul meu! explic eu gesticulând exagerat.

- Îmi e greu să-mi imaginez, dar îmi dau seama că nu a fost ușor.

- Nu a fost deloc ușor! A fost groaznic! Îmi pare extrem de rău că tu ai picat la mijloc. Trebuia să știu să gestionez situația mai bine... Îmi pare rău!

- Nu am venit să vorbim despre asta, mă întrerupe blând.

- Te ascult, spun eu cufuntându-mă confortabil în fotoliu.

- Vreau să-ți explic care e faza cu Filip. Știu că a făcut ceva foarte urât lăsându-te singur în situația aia, dar... există un răspuns pentru asta.

- Nu cred, dar...

- O să încep cu începutul, adaugă oftând.

Sângele începe să-mi fiarbă.

- Acum aproximativ doi ani de zile, foarte speriat, îți imaginezi și tu, Filip a recunoscut orientarea lui la o cină în familie. Toți am fost foarte șocați. Alor mei le-a luat câteva luni bune pentru a se obișnui cu ideea. Eu i-am fost alături cât am putut. Oricum a fost greu!

Clara apasă pe ultimul cuvânt și suspină îndurerat.

- Între timp, frati-miu a început o relație secretă cu un băiat din cartier. Se vedeau pe ascuns, uneori veneau chiar și pe la noi pe acasă. Ai mei nu era de acord cu treaba asta.