Normalitatea

152 15 0
                                    

Câteodată cred despre mine că sunt condamnat la suferință. E foarte posibil ca într-o viață anterioară, dacă ar exista așa ceva, să fi păcătuit rău de tot. Bucuria ultimelor zile, fericirea ultimelor ore se va stinge rapid printr-un eveniment care va urma să-mi schimbe destinul complet. Se apropie! Se simt în aer, se simt în mișcări, se simt în modul în care-mi răspunde natura la salut. Aud adesea oamenii bătrâni filosofând atunci când spun că dacă te gândești la lucruri negative, ți le atragi de partea ta. Eu nu cred treaba asta. Totuși, ultimele experiențe mi-au demonstrat că bine fără rău și desfătare fără grijă nu există în complexitatea existenței pe care o trăim cu toții. Și atunci, mă aștept să fiu luat prin surprindere chiar dacă știu că e inevitabil.

Clara nu mai vorbește cu mine. Însă nu sunt necăjit sau îngrijorat din acest motiv. Mai mult mă deranjează că a tăiat orice linie de conexiune cu fratele ei. Probabil e nevoie de mai mult timp pentru ca rănile ei adânci să se vindece de la sine.

Comunicarea cu gașca se îmbunătățește pe zi ce trece chiar dacă uneori le mai scapă câte o glumă la adresa relației mele cu Filip. În ultimul timp, mă bat la cap să ieșim împreună. Mă bucur de sprijinul lor și de cuvintele de încurajare pe care mi le adresează. Cu toate acestea, simt că încă nu e momentul să mă afișez în fața lor cu iubitul meu. Da! Și am spus-o! Indigenul s-a transformat în urma evenimentului cu banca în iubitul meu. E oficial!

E foarte adevărat că acele cuvinte umilitoare scrise pe pupitru ne-au cam speriat. Pasiunea unora în a face rău voit cuiva, ne-a destabilizat puțin. Din fericire, întâmplarea a fost una singulară și am fost scutiți de alte insulte sau jigniri. Indigenul s-a arătat cum nu se poate mai grijuliu, drăgăstos și fermecător. Nu știu cum e cu putință, dar el reușește pe zi ce trece să mă facă să-l iubesc din ce în ce mai mult.

Am avut câteva date-uri foarte reușite. Date-uri de film, le spun eu și sunt foarte bucuros să mă mândresc cu ele. Ne-am promis că vom face ceva diferit la fiecare întâlnire pentru a explora cât mai în detaliu misteriosul București. Am reușit. Acest oraș a însemnat pentru noi șansa la fericire. Urâțenia, murdăria și melancolia lui ne-a îmbătat cu eforie. E hilar atunci când se povestește despre un îndrăgostit că vede totul în roz datorita sentimentelor pe care le trăiește. E amuzant, dar e și adevărat. Bucureștiul a căpătat pentru mine o tentă roz a plăcerii, a satisfacției și a mângâierii odată ce am îmbrăcat hanoracul lui Filip în aceeași culoare.

Am căpătat atât de mult curaj astfel încât, într-o zi, când Filip îmi era alături, am sunat-o pe mama. Nu a răspuns. Primesc același tratament pe care i l-am aplicat și eu în ultimii doi ani. E cumplit! Ce să spun?! Drumul vieții reușește în cel mai perfid mod să te treacă prin pesmetul durerii pe care ai provocat-o și tu altora de-a lungul timpului. Așa că, fii atent cum te porți cu ceilalți, ți se va întâmpla și ție!

Winter has come! Decembrie mă găsește mai matur și mai înfrigurat. Fiecare emoție pe care am trăit-o în ultima vreme s-a pietrificat devenind treaptă solidă pe scara cunoașterii de sine. Acum știu ce mă face să râd, ce mă face să oftez, ce mă face să țip. Oceanul necunoscutului pare mai puțin terifiant atunci când știi că fiecare mușchi și fiecare mișcare a acțiunii de a înota sau a respira sunt ghidate de emoții. Simple emoții care te definesc vital. Simple emoții care îți dau putere să avansezi. Simple emoții care te fac conștient de tine. Fără ele, totul ar fi pulbere de praf.

Pe scurt, nu îmi mai e frică de frică!

Ziua de astăzi e rezervată strict întâlnirii cu Alesia care s-a plâns că o neglijez și care a plănuit un întreg ritual de înfrumusețare pentru Balul absolvenților. Sâmbăta dimineața, îmi aduce în dar exact ceea ce visam să primesc în aceasta minunată zi de decembrie, o tură de shopping prin mall. Însă tortura nu se încheie aici. După shopping, Alesia e programată la manichiură, ce naiba o fi aia, și după aceea e programată la tuns. Norocul meu e că toate aceste activități absolut spectaculoase se desfășoară în același spațiu și nu sunt nevoit să alerg prin tot orașul pentru a o mulțumi pe ea.

Indigenul (boyxboy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum