peste o săptămână-capitolul XII

108 9 0
                                    

Zilele trecuse foarte greu pentru noi toți, deoarece cât timp Raluca era în spital, nimeni nu a mai mâncat nimic. Toți am stat flămânzi. Sângele pe care l-au donat frații ei, au ajutat-o pe Raluca să își revină.
Dar doctorul au mai ținut-o în spital deoarece doreau să vadă dacă și-a revenit complet.
După ce au aflat că Raluca și-a revenit complet ei au plecat înapoi să își continue turneul.
Cât timp Raluca a stat în spital, băieți s-au gândit să ne mutăm la curte.

Raluca povestitor
De când m-am întors din spital, parcă totul se schimbase! Spun asta deoarece, Chris nu se mai dezlipea de mine! Se ținea că scaiul după mine, și când voiam să fac ceva de mâncare, îmi lua cuțitul și făcea el treaba in locul meu, și îmi spunea că nu trebuie să fac niciun efort deoarece eu am abia câteva zile de când am venit din spital.
Seara, cam pe la ora 20:00, mă duc să îmi fac o baie fierbinte, dar la ușa băii îl văd pe Chris. Și îi spun:
Eu:Ai de gând să te dai la o parte? Sau o să vi cu mine în baie?
Chris: Cred că aleg a doua variantă!spune el și mă ia în brațe.
Eu: Chris! Dă-mi drumul!spun pe un ton autoritar și chiar atunci se dă la o parte.
Intru și îmi fac baie. După două ore, am ieșit din cada și m-am dus în fața oglinzii și m-am dat cu o cremă pe picioare. Chiar atunci aud un ciocănit la ușa. Era Chris.
Chris: Raluca! Mai ai mult?
Eu: Da! De ce!?
Îmi ignoră întrebarea și spune:
Chris: Dacă în 10 minute nu ieși vin peste tine!
Eu: Cu ce drept vi tu peste mine în baie?
Chris: Sunt iubitul tău și am acest drept.

Decid să nu îi răspund și să îmi pun mai departe crema. Peste aproximativ 10 minute, crema ai intrat în piele și am putut să mă clătesc pe picioare și pe mâine. După mă îmbrac în pijamaua asta:

Chiar atunci vine nebunul de Chris

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Chiar atunci vine nebunul de Chris. Dă buzna în baie și aterizează cu fața în pieptul meu. Nici nu se mai uită la mine, că mă ia în brațe și mă duce în cameră. Mă trântește pe pat și îmi spune:

Chris: Raluca, eu și cu restul trupei am decis să mergem peste trei zile în New York, deoarece aici îmi tot aduc aminte de accidentul pe care l-ai avut din cauza mea!spune el trist. Ce zici, ești de acord?
Eu: Chris, nu trebuie să te învinovățești pentru ceea ce mi s-a întâmplat! Nu este vina ta! Ese vina acelei fete! Nici decum nu e vita ta. Și dacă toată trupa e de acord sunt și eu de acord!
Atunci Chris vine lângă mine și mă îmbrățișează, iar eu îi răspund la îmbrățișare. Și uite așa adormim noi îmbrățișați.

*A next day*
Chris povestitor
Când m-am trezit am văzut-o pe Raluca că dormea agățată de mine. Îi dau ușor brațele jos de pe gâtul meu și plec să îmi fac repede un duș. După 10 minute ies din baie, la bustul gol, și mă duc la bucătărie să-i prepar micul dejun
Acolo îi văd pe băieți. Mai toți stau pe scaune cu excepția lui Joel. Văzând că e liniște spun:
Eu: Neața, guys!
Toți: Neața Chris!
Eu: Joel, ce faci acolo?
J: Gătesc pentru Ada și restul.
Eu: Nu-i nevoie să îmi faci mie și Ralucăi, deoarece noi vom lua micul dejun la noi în cameră.
Fără să-i mai zic ceva acesta s-a dat l-a o parte și am început să îi pregătesc mucul dejun Ralucăi. După o oră mâncarea este gata. Mă duc sus unde o văd pe Raluca cât de cât trează.

Dragoste cu năbădăi (Vol. 1) FINALIZATĂWhere stories live. Discover now