Fericirea este ea

7

Simt vântul cum adie prin încăpere. M-a cuprins frigul așa ca am vrut sa pun pătura pe mine. Când am vrut sa trag pătura, ceva greu stătea pe ea, mi-am deschis ochii și l-am văzut pe Dylan. Avea privirea îndreptată spre geam.

- Și cum a fost aseară cu noul partener? spun și ma ridic din pat. Dylan, ce ai pățit?
- Nimic, spune și își șterge lacrimile.

Mă așez pe scaunul din fața lui și îl iau de mâini.

- Dylan, te rog, spune-mi
- E doar faza cu Sam
- Stai.... ok gata zi.

Îmi luase ceva sa îmi dau seama care Sam. Dylan mi-a spus ca familia lui Sam nu îl accepta, eu cred ca este din cauza culorii. Adică are comportament bun, nu are vicii proaste, Sam a mai adus băieți acasă. Nu înțeleg.

- Din toată familia lui, singurii care ma accepta, sunt bunica lui și fratele mai mic.
- Măcar fratele lui te accepta
- Are șase luni
- Măcar te acceptă

Dylan a scos un rânjet.

- Povestește-mi tot. De când m-ați lăsat și pana când au venit aici.
- De fapt am dormit aici. Nu mă puteam duce in halul acela acasă așa că am sunt-o pe Harper. Băusem ceva și mi-a zis să urc lângă tine.
- Cred ca și pe mine m-a adunat din parc, dar eu am băut energizant.

Între timp ne-am întins in pat privind tavanul și continuând discutia.

- Adică el chiar este un băiat ok
- De asemenea și tu ești un băiat ok și am o confesiune de făcut. Prin clasa a 7-a mi-a plăcut de tine
- Ew, scârbos
- Știu, dar asta arată ca dacă mie mi-a plăcut de tine, ii place și lui
- Adică? Dacă până și tu?
- Mă refeream la faptul ca până și eu care nu aș avea șanse pentru ca ești gay

După ce am mai discutat, i-am șters lacrimile și am mers jos să mâncăm ceva. Ar fi trebuit să continuăm roata aceea, dar cui ii mai pasă acum?
Eu am făcut omleta, iar Dylan a făcut cafea.

- Tot nu înțeleg. Cumpărăm aceeași cafea și totuși cea făcută de tine este mai bună
- Pentru că pun dragoste
- Adică dragostea ta pentru fete se duce in cafea?
- Ha ha, foarte amuzant

Un gând m-a cuprins. Oare să ii zic lui Dylan ce s-a întâmplat. Adică tot? Nu cred că sunt pregătită chiar dacă el ar fi singurul care m-ar înțelege.
Încercând să gust din omleta am simțit cum stomacul meu nu voia așa ceva pentru că era arsă.

- Adică tu până acum ai mâncat așa și nu ai zis nimic doar ca sa îmi vezi reacția? spun și încep sa dau in el
  - Normal, dar acum ma duc sa vomit
  - Ești rău. De asta vei face cinste la pizza
  - Ce? țipă el din baie
  - Sau vrei chinezesc?
  - Vreau paste, spune venind spre mine

  Ne-am schimbat de haine, Dylan a luat haine de la Carter, și după am plecat. Ne-am urcat in mașina mea și am pornit.

  - Ar trebui să îl inviți și pe Sam
  - Ce? Nu....nu voi face asta
  - Păcat, spun și trag pe dreapta
  - Bună, spune Sam care abia se urcase in mașină, unde mergem?
  - Să mancam, spun eu
  - Și după poate mergem la un film, spune Dylan
  - Dylan, ai treaba in seara asta?
  - Nu de ce?
  - Sam, tu?
  - Nimic de făcut
  - Ok, atunci mergem in seara asta la film, dar eu nu pot veni, trebuie sa stau cu frății mei așa că vă duceți voi
  - De când stai cu frății tăi? întreabă Dylan
  - De când mă interesează de ei
  - Mi-ar plăcea asta, spune Sam din spate

  După ce am parcat, am luat mâncare și ne-am pus la o masă. Eu mâncam paste, iar Dylan și Sam mâncau pizza. Îmi suna telefonul. Am răspuns și m-am îndepărtat de masă.
Era Harper, mi-a spus că Skarlet este la spital, nu a pățit nimic, dar vrea sa ma asigur ca mama și tata nu află.