Indigenul (boyxboy)

București

                                                                                                                                                  Împrietenește-te cu frica și vei fi liber.

......................................................................................................

- De când suntem împreună, simt că am căpătat o voce nouă! Până acum trăiam mut într-o lume confuză și mult prea zgomotoasă.

- Îmi place vocea ta cea nouă! Inspiră siguranță de sine.

- E adevărat! Energia ta îmi transmite încredere în mine. Toate senzațiile, trăirile și emoțiile pe care, până de curând, le consideram greșite au devenit dintr-odată esența respirației mele.

- Nu știam ca ești atât de... poetic.

- Nici eu nu știam. Vocea mea cea nouă are calități nebănuite.

- E surprinzător cum o singură experiență de viață ne poate schimba pentru totdeauna perspectiva. Spre deosebire de tine, în prezența ta, conștiința mea este vulnerabilă și nesigură.

- E posibil ca această conexiune să dea frâu liber nevoilor noastre adevărate. Eu depind de tine pentru a fi mai îndrăzneț, iar tu te bazezi pe mine pentru a trăi mai sensibil.

- Sensibili și îndrăgostiți.

- Îndrăgostiți, sensibili, curajoși, puternici... sper să rămânem așa mereu!

_________________________________________________________

7.20. Dimineața. Sare pe skate și se îndreptă în viteză spre celebrul tramvai bucureștean... 1. Mereu aglomerat, știe că dacă nu reușește să se urce în primul sosit în stație, Andrei riscă să întârzie pentru a treia oară la ora de matematică. Diriga nu-l va mai ierta. I-a promis. A depășit de mult cele 10 absențe nemotivate.

7.25. Se urcă în tramvai strecurându-se printre oameni. În timp ce respiră adânc numărând până la cinci pentru a-și calma nervii, o bătrânică îl trage de hanoracul gri pe care l-a ales cu multă grijă, astăzi de dimineață, călcând stângace prin cameră, mirosind toate hainele aruncate stilistic de jur împrejurul patului.

- Au! Lasă rucsacul jos! Nu vezi că nu avem loc? îl înțeapă cu o privire diabolică bătrânica morocănoasă.

- Lasă-mă, mamaie, în pace! Vezi-ți de pensia ta! răspunde disprețuitor Andrei.

O voce groasă se aude din spatele tramvaiului.

- Ai puțin respect pentru oamenii mai în vârstă decât tine!

Total nemișcat de situația creată, își pune căștile în urechi și se întoarce cu spatele. Ascultă de câteva zile ,,pe repeat'' Seinabo Sey - ,,Hard Time'', melodie care îl trezește de fiecare dată din starea de hibernare mentală.

Răsăritul soarelui se reflectă în geamul măzgălit în stil graffiti de un artist nepriceput. Razele îl fac să se încrunte, cântecul la fel. E încordat. Tramvaiul se zgâlțâie din ce în ce mai mult, pe măsură ce urcă pe podul Basarab, astfel încât, de la vibrațiile resimțite în tălpi, corpul i se destinde gradual.

Capitala București. Zona ,,cosmopolită'' Grozăvești se arată destul de colorată și surprinzătoare dacă o urmărești cu puțin interes prin geamul tramvaiului. Noile clădiri de birouri ridicate cu o viteză neașteptată pentru mulți dintre români transformă spațiul odată dedicat studenților entuziaști într-unul asociat oamenilor la costum și cravată. Orașul misterios devine, pe măsura ce trece timpul, produsul unui amestec nepotrivit între nou și vechi. Căldura intensă a verii modifică consistența asfaltului, iar orașul capătă astfel un miros puternic de smoală. Pe de altă parte, toamna și iarna, aburii canalelor ridică spre cer un miros de putred. Practic, dacă te-ai ține de nas și ai purta noaptea ochelari de soare, Bucureștiul ar putea părea chiar palpitant.