Era aproape de miezul zilei, undeva pe la jumătatea lui decembrie, când, în mod normal îmi făceam planuri de Crăciun și de ziua mea. Astăzi, însă, nu reușeam să-mi fac curaj să ies de sub pătura moale și stufoasă sub care stăteam ghemuită cu telefonul în mână.
Probabil că mă vor da afară de la librărie la câte zile libere mi-am luat în ultimul timp, am gândit eu înainte de a chicoti încet. Adevărul era că singurul lucru pe care mi-l doream era să stau în librărie.
Oare...te iubesc, Jin? Lucrarea care m-a băgat în pământ de rușine imediat ce am fost recunoscută în plină sală. Atunci nu-mi păsa decât de cărți, de obiceiurile celor șapte și de ceea ce doream să creez din ele. Mintea mea nu făcea decât să-și imagineze scenarii de toate culorile. Parcă a trecut o eternitate și, în realitate, sunt de fapt doar doi ani amărâți. Cât se poate schimba cineva în acest timp? Nu cred că m-am schimbat eu, doar prioritățile sunt diferite. Așa ar trebui să fie.
Stăteam în continuare cu telefonul în mână convinsă că în cel mai scurt timp posibil, atunci când îmi voi culege tot curajul din corp, voi apăsa pe butonul send.
De ce îmi e frică? Nu îmi e frică... mă simt copleșită de ea. Gândeam ceva, ceva ce nu-mi dădea pace, dar care m-a scos la lumină. Lumea este rea și, de fiecare dată când crezi că ai realizat ceva, nu înseamnă de fapt nimic. Lângă mine, revista veche de doi ani doar stătea îndoită la pagina optsprezece.
„Q: Veți semna un nou contract. Pe ce perioadă și ce va atrage după sine?
KTH: Pe șapte ani. Eu și membrii ne punem toată speranța că vă vom surpinde de fiecare dată cu melodii și performance-uri deosebite.
Q: Dar, Taehyung, toată lumea se întreabă, cum vă va afecta viața privată?
KTH: Va fi ca și până acum. Ca și idol, termenul de viață privată e cam vag.
Q:Ce părere ai despre E'Dawn și Hyuna? Ești de acord cu gestul companiei?
KTH: Nu sunt foarte sigur de ce mă întrebați acest lucru, dar sunt sigur că decizia a fost luată cât se poate de corect, din moment ce clauza contractului a fost încălcată.
Q: Dar dacă ai fi fost implicat tu în așa ceva? Cum ai fi reacționat dacă compania ar fi luat astfel de decizii?
KTH: Nu cred că așa ceva s-ar putea întâmpla."
Acum două zile, Jae a apărut la ușa mea. Era trecut de nouă seara, dar eram singură și obosită după acea zi copleșitoare. Jae m-a privit trist și aproape că-i era jenă să vorbească.
- Promite-mi că vei fi în regulă.
- Poftim?
Mă simțeam mai bine. Încrederea mi se strecura încet prin vene, iar gândurile nu mai erau atât de împrăștiate. Am deschis atent revista după ce am închis ușa apartamentului în urma lui Jae. Am privit atent data de pe copertă.
- August 2018...
Mi se părea că trecuse o eternitate. Am zâmbit șubred și am deschis revista analizând-o atent. Imediat ce am ajuns la pagina optsprezece o căldură imensă îmi invada chipul, iar palmele începeau să transpire ușor sub copertă. I-am citit numele în gând și o emoție ciudată mi-a străbătut corpul. Nu mă simțeam tristă, ci mai de grabă controlată de un senitment pe care nu doream să mi-l însușesc. Citisem interviul și îl recitisem. M-am așezat în pat, simțindu-mă din ce în ce mai sufocată de amintiri și legături între tot ceea ce se întâmplase.
Nu ești îndeaujns de bun? Îndeajuns de bun să ce? Acesta este răspunsul pe care trebuia să-l primesc? Faptul că nu mă vei alege niciodată pe mine?
Când am privit iarăși ecranul telefonului, acesta se închisese. L-am deblocat iar chipul mi s-a luminat cu o culoare albastră, rece. În fața ochilor mei a apărut mesajul, acel mesaj pe care mă chinuiam disperată de câteva ore să-l trimit sau să-l șterg. Respir cu greu, milioane de emoții strângându-mi stomacul. Cu nasul în pernă am apăsat pe send.
Tu
Bună. Ar trebui să te salut măcar, în ciuda faptului că poate nici nu ar trebui. Mi-am făcut curaj să-ți scriu, pentru că am aflat. Da, Taehyung, am aflat. Și cred că știi la ce mă refer. Dar sunt în regulă cu ideea. Ceea ce aș dori să te rog este să mă lași în pace. Fără păreri de rău, fără remușcări. Mi s-a confirmat pentru a doua oară că lumile noastre sunt prea diferite. Noi suntem prea diferiți, sau prea asemănători, cine știe? Îmi pare rău că nu am fost atentă și am pornit acel scandal. Stai liniștit, nu voi spune nimănui că sunt eu. Vei rezolva tu cumva, am încredere în tine. Vreau să știi că nu-ți port pică, ceea ce s-a întâmplat între noi a fost...o întâmplare. O mică întâmplare. Poate m-ai plăcut. Poate m-ai iubit măcar pentru o secundă. Nu a fost un sentiment suficient, totuși. Nu este nimic. Tot ce vreau să știi este că, ești îndeajuns. Îndeajuns de bun pentru ceea ce trebuie. Nu pentru mine și nu pentru noi. Pa, Taehyung.
Cu o ușoară neîncredere, mă dezvelesc de pătura groasă și mă ridic la marginea patului. Câteva lacrimi îmi năpădeau ochii, dar îmi propusesem să nu mai plâng. Era în zadar. Se făcea deja târziu și trebuia să plec. Am privit ceasul.
Mi-am luat cămașa albă călcată de cu o seară înainte, sacoul negru, cambrat și pantalonii lungi și ușor evazați. Mi-am prins părul ce deja îmi depășea umerii într-o coadă simplă. M-am încălțat cu pantofii pe care de obicei nu-i purtam și am ieșit pe ușă cu o geantă mică pe umăr și cu paltonul lung încheiat până sus.
- Haide, Bong Cha, încă puțin, mă îmbărbătam singură atunci când l-am văzut departe pe Jae așteptându-mă în fața mașinii.
- Ești pregătită?
- Nu chiar. Dar nu am de ales.
- Îmi place entuziasmul tău. Acum haide, Song Ji a ajuns deja.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
